16.12.2008
Aceste impresii de calatorie sunt scrise live la fata locului in excursia de 30 de zile din Indonezia, pe un laptop format A5 pe care Cristina l-a cumparat, asa ca acest gadget s-a dovedit util.
Am scris acest jurnal ca sa ne amintim ceea ce am vazut si trait in Indonezia, dar in acelasi timp ne bucuram daca si alte persoane il vor citi cu placere.
Nu avem pretentia ca acest jurnal sa fie un ghid complet de calatorie, el reprezinta doar experienta traita de noi.
De ce Indonesia? Pentru ca intorcandu-ma de la Kuala Kumpur am visat ca ma plimbam undeva prin Indonesia si aveam parul impletit in coada. De atunci mi-am lasat parul sa creasca si am organizat aceasta excursie.
Indonesia este un arhipelag de 13500 de insule in emisfera sudica, cu o populatie de 240 milioane de oameni care vorbesc cca. 300 de limbi ce reflecta o mare diversitate etnica, limba oficiala fiind bhasa indonesiana. Religia oficiala este islamul, urmata apoi de budism, crestinism si hinduism, dar cum nimic nu este 100%, toate cultele religioase practica si vechiile convingeri si traditii locale, cum ar fi animismul.
Daca as fi pusa sa descriu in cateva cuvinte excursia din Indonesia ar fi cam asa: “o calatorie intr-o alta lume, in care in afara de marcile globalizate, totul e diferit: mentalitatea, atitudinea, cultura, convigerile si crezurile, mancarea si imbracamintea”.
Desigur cand am fost in Malaezia am vazut cartea Indonezia editata de Lonely Planet si Cristina a vrut sa o cumpere, dar eu am zis ‘’Lasa ca o cumparam de acasa’’ cu gandul ca poate nu o vom gasi si poate mai amanam deplasarile astea lungi macar odata la doi ani. Dar, te poti pune cu Cristina, cand s-a dus cu prima ocazie la Iulius Mall a cautat special cartea si a gasit-o la 100 lei, am spus ca e prea scumpa, atunci a cautat-o pe Internet si a observat ca e mult mai ieftina daca o cumperi in strainatate asa ca a luat legatura cu familia Lungu, prietenii nostrii din Canada, care veneau in tara in vara anulul 2008 care ne-au adus-o, dar abia in luna august, nu stiu cat a costat pentru ca ne-au facut-o cadou.
Imediat ce am primit cartea, Cristina a inceput sa faca traseul, nu am mai avut ce face, trebuia sa accept astfel ma imbolnveam la caile respiratorii ca in Thailanda cand nu am acceptat mirosul de duran.
Cand s-a dus la agentia AEROCENTER a aflat ca nu mai sunt bilete de avion pentru decembrie- ianuarie, am rasuflat din nou usurat, dar prin cautarile asidue ale Adinei am fost anuntati a doua zi ca e posibila plecarea dar pe ruta Cluj-Bucuresti-Paris-Doha (Qatar)- Dempasar (Bali) si retur Dempasar-Atena-Bucureti-Cluj. M-am ingrozit, pe langa ca drumul cel mai scurt prin Istambul–Bahrain-Bankok-Bali mi se parea oricum lung, mai merg si pe la Paris. Mi s-a mai spus ca e totusi ieftin transportul si m-am mai linistit. De la Cluj la Bucuresti, am preferat sa luam trenul pentru a nu risca sa nu decoleze avionul din Cluj din cauza cetii sau alte motive si sa ratam toata excursia.
Acum cand scriem acest pasaj suntem in aeroportul Charles de Goule din Paris. Se pare ca drumul pana aici a fost deja prea plin de peripetii si ne intrebam ce va fi la urmatoarea escala la Doha.
De la Cluj la Bucuresti am calatorit la vagon de dormit, a fost bine, am pus alarma telefonului sa sune la 5.45, trenul urma sa ajunga la Bucuresti la 6.53. Deci ne trezim, ne facem toaleta luam bagajele si la 6.45 ne uitam pe geam era inca noapte si se vedeau cladirile unui oras, tragem bagajele pe hol sa fim primii la coborare, cand sa iesim insotiorul de vagon ne intreaba mirat daca vrem sa coboram cumva la Ploiesti, -Ce Ploiesti D-le noi vrem la Bucuresti, -Bine, bine dar ce se vede e Ploiestiul pentru ca trenul are intarziere 1 ora. Pe scurt, trenul cu care am calatorit de la Cluj la Bucuresti a lovit ceva – conductorul a zis un caine, mai tarziu pasagerii au zis ca o masina, cert e ca trenul a intarziat o ora si exista riscul sa pierdem avionul. Cand sa intram in triajul Bucuresti trenul spre disperarea noastra a mai oprit de doua ori, colac peste pupaza un pasager ne calculeaza timpul ramas si ajunge la concluzia imposibila ca vom pierde categoric avionul, ne tot sugera ultima sansa sa sarim din tren cu bagajele sa traversam mai multe linii de cale ferata sa gasim o gaura in gard si sa iesim in Soseaua Grivita am renuntat la aceasta idee nebuneasca pentru ca aventura-aventura, dar sa o faci in Romania tara ta! Insotitorul de vagon tot dadea telefoane sa afle cand intram in gara, chiar gasise o cunostiinta in tren care sa oferit sa ne duca cu masina la aeroport, am renuntat ca avea masina parcata prea departe de gara si am fi pierdut timp pretios.
In sfarsit ajunge trenul in gara, de pe scari deja strigam Taxi, taxi catre oamenii care erau in asteptare la usile vagoanelor, nu erau taximetristi ca altadata ne dam urgent jos alergam pe peron cu trolerele dupa noi (in sfarsit am vazut-o si pe Cristina alergand), lume multa care cu papornite care cu sacose nu-i puteai depasi, ajungem la capatul trenului cand vedem un taximetrist rechin care ne asigura ca va ajunge totusi la avion, mai aveam o ora pana la decolare.
Soferul a avut fler si a ales o ruta care nu era aglomerata la aceea ora, a mers pe contrasens, a facut depasiri neregulamentare si a mers pe linia de tramvai, noi insa eram siguri ca o sa pierdem cursa de Paris.
Dumitru se gandea unde anume ne vom petrece concediul in tara, desigur asta nu excludea scrierea jurnalului de calatorie imaginar in Indonezia….
Ajungem la Casa Scanteii cand soferul ne spune ca trebuie sa avem putin noroc, intrucat cu o zi inainte a stat in coada doua ore la trecerea peste podul Baneasa. Cristina a telefonat la Aerocenter sa vedem ce se poate face, ulterior soferul de taxi ne-a dat un numar de telefon de la Tarom si am vorbit la Check-In sa ne astepte, au spus ca ne asteapta pana la ora 9.00, din timp in timp soferul ne informa, pe minute in cat timp preconizeaza sa ajungem, am avut noroc pe podul Baneasa nu era aglomeratie decat pe sens invers asa ca ajungem la 8.40 mai repede de ora 9.00. Ajunsi la in aeroport constatam cu stupefacatie ca avionul de Paris intarzia 50 minute. Pana la Paris am calatorit 3 ore, iar adevaratul motiv pentru care s-a intarziat, in bunul stil romanesc nu-l vom afla niciodata, ne-au spus ca e traficul aglomerat la Paris, alta data s-a comunicat ca e ceata. Raspunsuri diferite ca in cazul trenului.
In sfarsit ajungem la Paris pe aeroportul Charles de Gaule ne deplasam cu shuttle -trenul la Terminal 1 de unde facem chek In pentru Doha. Aici chiar in timp ce luam ticketele am fost anuntati ca trebuie sa evacuam terminalul pentru ca s-a identificat un bagaj parasit, posibila bomba si ne-au scos afara in frig, noi vedem bagajul parasit, dar nimeni nu facea nimic cu el. Dupa vreo jumatate de ora ne-au lasat sa intram din nou. Modul de actiune al oficialitatilor franceze lasa mult de dorit. Se miscau de colo colo, fara sa actioneze cu o lentoare de arabi.
Sincer am fost dezamagiti si de aeroport -mare-mare, dar uzat moral, oricare din aeroporturile din Asia arata mai bine. Lipsurile erau multe: iluminat slab, suprafete de beton neplacate, francezi cosmopoliti galagiosi sau plictisiti si preturi mari. Noroc ca nu stam mult.
Aceste impresii de calatorie sunt scrise live la fata locului in excursia de 30 de zile din Indonezia, pe un laptop format A5 pe care Cristina l-a cumparat, asa ca acest gadget s-a dovedit util.
Am scris acest jurnal ca sa ne amintim ceea ce am vazut si trait in Indonezia, dar in acelasi timp ne bucuram daca si alte persoane il vor citi cu placere.
Nu avem pretentia ca acest jurnal sa fie un ghid complet de calatorie, el reprezinta doar experienta traita de noi.
De ce Indonesia? Pentru ca intorcandu-ma de la Kuala Kumpur am visat ca ma plimbam undeva prin Indonesia si aveam parul impletit in coada. De atunci mi-am lasat parul sa creasca si am organizat aceasta excursie.
Indonesia este un arhipelag de 13500 de insule in emisfera sudica, cu o populatie de 240 milioane de oameni care vorbesc cca. 300 de limbi ce reflecta o mare diversitate etnica, limba oficiala fiind bhasa indonesiana. Religia oficiala este islamul, urmata apoi de budism, crestinism si hinduism, dar cum nimic nu este 100%, toate cultele religioase practica si vechiile convingeri si traditii locale, cum ar fi animismul.
Daca as fi pusa sa descriu in cateva cuvinte excursia din Indonesia ar fi cam asa: “o calatorie intr-o alta lume, in care in afara de marcile globalizate, totul e diferit: mentalitatea, atitudinea, cultura, convigerile si crezurile, mancarea si imbracamintea”.
Desigur cand am fost in Malaezia am vazut cartea Indonezia editata de Lonely Planet si Cristina a vrut sa o cumpere, dar eu am zis ‘’Lasa ca o cumparam de acasa’’ cu gandul ca poate nu o vom gasi si poate mai amanam deplasarile astea lungi macar odata la doi ani. Dar, te poti pune cu Cristina, cand s-a dus cu prima ocazie la Iulius Mall a cautat special cartea si a gasit-o la 100 lei, am spus ca e prea scumpa, atunci a cautat-o pe Internet si a observat ca e mult mai ieftina daca o cumperi in strainatate asa ca a luat legatura cu familia Lungu, prietenii nostrii din Canada, care veneau in tara in vara anulul 2008 care ne-au adus-o, dar abia in luna august, nu stiu cat a costat pentru ca ne-au facut-o cadou.
Imediat ce am primit cartea, Cristina a inceput sa faca traseul, nu am mai avut ce face, trebuia sa accept astfel ma imbolnveam la caile respiratorii ca in Thailanda cand nu am acceptat mirosul de duran.
Cand s-a dus la agentia AEROCENTER a aflat ca nu mai sunt bilete de avion pentru decembrie- ianuarie, am rasuflat din nou usurat, dar prin cautarile asidue ale Adinei am fost anuntati a doua zi ca e posibila plecarea dar pe ruta Cluj-Bucuresti-Paris-Doha (Qatar)- Dempasar (Bali) si retur Dempasar-Atena-Bucureti-Cluj. M-am ingrozit, pe langa ca drumul cel mai scurt prin Istambul–Bahrain-Bankok-Bali mi se parea oricum lung, mai merg si pe la Paris. Mi s-a mai spus ca e totusi ieftin transportul si m-am mai linistit. De la Cluj la Bucuresti, am preferat sa luam trenul pentru a nu risca sa nu decoleze avionul din Cluj din cauza cetii sau alte motive si sa ratam toata excursia.
Acum cand scriem acest pasaj suntem in aeroportul Charles de Goule din Paris. Se pare ca drumul pana aici a fost deja prea plin de peripetii si ne intrebam ce va fi la urmatoarea escala la Doha.
De la Cluj la Bucuresti am calatorit la vagon de dormit, a fost bine, am pus alarma telefonului sa sune la 5.45, trenul urma sa ajunga la Bucuresti la 6.53. Deci ne trezim, ne facem toaleta luam bagajele si la 6.45 ne uitam pe geam era inca noapte si se vedeau cladirile unui oras, tragem bagajele pe hol sa fim primii la coborare, cand sa iesim insotiorul de vagon ne intreaba mirat daca vrem sa coboram cumva la Ploiesti, -Ce Ploiesti D-le noi vrem la Bucuresti, -Bine, bine dar ce se vede e Ploiestiul pentru ca trenul are intarziere 1 ora. Pe scurt, trenul cu care am calatorit de la Cluj la Bucuresti a lovit ceva – conductorul a zis un caine, mai tarziu pasagerii au zis ca o masina, cert e ca trenul a intarziat o ora si exista riscul sa pierdem avionul. Cand sa intram in triajul Bucuresti trenul spre disperarea noastra a mai oprit de doua ori, colac peste pupaza un pasager ne calculeaza timpul ramas si ajunge la concluzia imposibila ca vom pierde categoric avionul, ne tot sugera ultima sansa sa sarim din tren cu bagajele sa traversam mai multe linii de cale ferata sa gasim o gaura in gard si sa iesim in Soseaua Grivita am renuntat la aceasta idee nebuneasca pentru ca aventura-aventura, dar sa o faci in Romania tara ta! Insotitorul de vagon tot dadea telefoane sa afle cand intram in gara, chiar gasise o cunostiinta in tren care sa oferit sa ne duca cu masina la aeroport, am renuntat ca avea masina parcata prea departe de gara si am fi pierdut timp pretios.
In sfarsit ajunge trenul in gara, de pe scari deja strigam Taxi, taxi catre oamenii care erau in asteptare la usile vagoanelor, nu erau taximetristi ca altadata ne dam urgent jos alergam pe peron cu trolerele dupa noi (in sfarsit am vazut-o si pe Cristina alergand), lume multa care cu papornite care cu sacose nu-i puteai depasi, ajungem la capatul trenului cand vedem un taximetrist rechin care ne asigura ca va ajunge totusi la avion, mai aveam o ora pana la decolare.
Soferul a avut fler si a ales o ruta care nu era aglomerata la aceea ora, a mers pe contrasens, a facut depasiri neregulamentare si a mers pe linia de tramvai, noi insa eram siguri ca o sa pierdem cursa de Paris.
Dumitru se gandea unde anume ne vom petrece concediul in tara, desigur asta nu excludea scrierea jurnalului de calatorie imaginar in Indonezia….
Ajungem la Casa Scanteii cand soferul ne spune ca trebuie sa avem putin noroc, intrucat cu o zi inainte a stat in coada doua ore la trecerea peste podul Baneasa. Cristina a telefonat la Aerocenter sa vedem ce se poate face, ulterior soferul de taxi ne-a dat un numar de telefon de la Tarom si am vorbit la Check-In sa ne astepte, au spus ca ne asteapta pana la ora 9.00, din timp in timp soferul ne informa, pe minute in cat timp preconizeaza sa ajungem, am avut noroc pe podul Baneasa nu era aglomeratie decat pe sens invers asa ca ajungem la 8.40 mai repede de ora 9.00. Ajunsi la in aeroport constatam cu stupefacatie ca avionul de Paris intarzia 50 minute. Pana la Paris am calatorit 3 ore, iar adevaratul motiv pentru care s-a intarziat, in bunul stil romanesc nu-l vom afla niciodata, ne-au spus ca e traficul aglomerat la Paris, alta data s-a comunicat ca e ceata. Raspunsuri diferite ca in cazul trenului.
In sfarsit ajungem la Paris pe aeroportul Charles de Gaule ne deplasam cu shuttle -trenul la Terminal 1 de unde facem chek In pentru Doha. Aici chiar in timp ce luam ticketele am fost anuntati ca trebuie sa evacuam terminalul pentru ca s-a identificat un bagaj parasit, posibila bomba si ne-au scos afara in frig, noi vedem bagajul parasit, dar nimeni nu facea nimic cu el. Dupa vreo jumatate de ora ne-au lasat sa intram din nou. Modul de actiune al oficialitatilor franceze lasa mult de dorit. Se miscau de colo colo, fara sa actioneze cu o lentoare de arabi.
Sincer am fost dezamagiti si de aeroport -mare-mare, dar uzat moral, oricare din aeroporturile din Asia arata mai bine. Lipsurile erau multe: iluminat slab, suprafete de beton neplacate, francezi cosmopoliti galagiosi sau plictisiti si preturi mari. Noroc ca nu stam mult.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu