INDONESIA - o tara surprinzatoare! - I. Plecarea

16.12.2008

Aceste impresii de calatorie sunt scrise live la fata locului in excursia de 30 de zile din Indonezia, pe un laptop format A5 pe care Cristina l-a cumparat, asa ca acest gadget s-a dovedit util.
Am scris acest jurnal ca sa ne amintim ceea ce am vazut si trait in Indonezia, dar in acelasi timp ne bucuram daca si alte persoane il vor citi cu placere.
Nu avem pretentia ca acest jurnal sa fie un ghid complet de calatorie, el reprezinta doar experienta traita de noi.
De ce Indonesia? Pentru ca intorcandu-ma de la Kuala Kumpur am visat ca ma plimbam undeva prin Indonesia si aveam parul impletit in coada. De atunci mi-am lasat parul sa creasca si am organizat aceasta excursie.
Indonesia este un arhipelag de 13500 de insule in emisfera sudica, cu o populatie de 240 milioane de oameni care vorbesc cca. 300 de limbi ce reflecta o mare diversitate etnica, limba oficiala fiind bhasa indonesiana. Religia oficiala este islamul, urmata apoi de budism, crestinism si hinduism, dar cum nimic nu este 100%, toate cultele religioase practica si vechiile convingeri si traditii locale, cum ar fi animismul.
Daca as fi pusa sa descriu in cateva cuvinte excursia din Indonesia ar fi cam asa: “o calatorie intr-o alta lume, in care in afara de marcile globalizate, totul e diferit: mentalitatea, atitudinea, cultura, convigerile si crezurile, mancarea si imbracamintea”.
Desigur cand am fost in Malaezia am vazut cartea Indonezia editata de Lonely Planet si Cristina a vrut sa o cumpere, dar eu am zis ‘’Lasa ca o cumparam de acasa’’ cu gandul ca poate nu o vom gasi si poate mai amanam deplasarile astea lungi macar odata la doi ani. Dar, te poti pune cu Cristina, cand s-a dus cu prima ocazie la Iulius Mall a cautat special cartea si a gasit-o la 100 lei, am spus ca e prea scumpa, atunci a cautat-o pe Internet si a observat ca e mult mai ieftina daca o cumperi in strainatate asa ca a luat legatura cu familia Lungu, prietenii nostrii din Canada, care veneau in tara in vara anulul 2008 care ne-au adus-o, dar abia in luna august, nu stiu cat a costat pentru ca ne-au facut-o cadou.
Imediat ce am primit cartea, Cristina a inceput sa faca traseul, nu am mai avut ce face, trebuia sa accept astfel ma imbolnveam la caile respiratorii ca in Thailanda cand nu am acceptat mirosul de duran.
Cand s-a dus la agentia AEROCENTER a aflat ca nu mai sunt bilete de avion pentru decembrie- ianuarie, am rasuflat din nou usurat, dar prin cautarile asidue ale Adinei am fost anuntati a doua zi ca e posibila plecarea dar pe ruta Cluj-Bucuresti-Paris-Doha (Qatar)- Dempasar (Bali) si retur Dempasar-Atena-Bucureti-Cluj. M-am ingrozit, pe langa ca drumul cel mai scurt prin Istambul–Bahrain-Bankok-Bali mi se parea oricum lung, mai merg si pe la Paris. Mi s-a mai spus ca e totusi ieftin transportul si m-am mai linistit. De la Cluj la Bucuresti, am preferat sa luam trenul pentru a nu risca sa nu decoleze avionul din Cluj din cauza cetii sau alte motive si sa ratam toata excursia.
Acum cand scriem acest pasaj suntem in aeroportul Charles de Goule din Paris. Se pare ca drumul pana aici a fost deja prea plin de peripetii si ne intrebam ce va fi la urmatoarea escala la Doha.
De la Cluj la Bucuresti am calatorit la vagon de dormit, a fost bine, am pus alarma telefonului sa sune la 5.45, trenul urma sa ajunga la Bucuresti la 6.53. Deci ne trezim, ne facem toaleta luam bagajele si la 6.45 ne uitam pe geam era inca noapte si se vedeau cladirile unui oras, tragem bagajele pe hol sa fim primii la coborare, cand sa iesim insotiorul de vagon ne intreaba mirat daca vrem sa coboram cumva la Ploiesti, -Ce Ploiesti D-le noi vrem la Bucuresti, -Bine, bine dar ce se vede e Ploiestiul pentru ca trenul are intarziere 1 ora. Pe scurt, trenul cu care am calatorit de la Cluj la Bucuresti a lovit ceva – conductorul a zis un caine, mai tarziu pasagerii au zis ca o masina, cert e ca trenul a intarziat o ora si exista riscul sa pierdem avionul. Cand sa intram in triajul Bucuresti trenul spre disperarea noastra a mai oprit de doua ori, colac peste pupaza un pasager ne calculeaza timpul ramas si ajunge la concluzia imposibila ca vom pierde categoric avionul, ne tot sugera ultima sansa sa sarim din tren cu bagajele sa traversam mai multe linii de cale ferata sa gasim o gaura in gard si sa iesim in Soseaua Grivita am renuntat la aceasta idee nebuneasca pentru ca aventura-aventura, dar sa o faci in Romania tara ta! Insotitorul de vagon tot dadea telefoane sa afle cand intram in gara, chiar gasise o cunostiinta in tren care sa oferit sa ne duca cu masina la aeroport, am renuntat ca avea masina parcata prea departe de gara si am fi pierdut timp pretios.
In sfarsit ajunge trenul in gara, de pe scari deja strigam Taxi, taxi catre oamenii care erau in asteptare la usile vagoanelor, nu erau taximetristi ca altadata ne dam urgent jos alergam pe peron cu trolerele dupa noi (in sfarsit am vazut-o si pe Cristina alergand), lume multa care cu papornite care cu sacose nu-i puteai depasi, ajungem la capatul trenului cand vedem un taximetrist rechin care ne asigura ca va ajunge totusi la avion, mai aveam o ora pana la decolare.
Soferul a avut fler si a ales o ruta care nu era aglomerata la aceea ora, a mers pe contrasens, a facut depasiri neregulamentare si a mers pe linia de tramvai, noi insa eram siguri ca o sa pierdem cursa de Paris.
Dumitru se gandea unde anume ne vom petrece concediul in tara, desigur asta nu excludea scrierea jurnalului de calatorie imaginar in Indonezia….
Ajungem la Casa Scanteii cand soferul ne spune ca trebuie sa avem putin noroc, intrucat cu o zi inainte a stat in coada doua ore la trecerea peste podul Baneasa. Cristina a telefonat la Aerocenter sa vedem ce se poate face, ulterior soferul de taxi ne-a dat un numar de telefon de la Tarom si am vorbit la Check-In sa ne astepte, au spus ca ne asteapta pana la ora 9.00, din timp in timp soferul ne informa, pe minute in cat timp preconizeaza sa ajungem, am avut noroc pe podul Baneasa nu era aglomeratie decat pe sens invers asa ca ajungem la 8.40 mai repede de ora 9.00. Ajunsi la in aeroport constatam cu stupefacatie ca avionul de Paris intarzia 50 minute. Pana la Paris am calatorit 3 ore, iar adevaratul motiv pentru care s-a intarziat, in bunul stil romanesc nu-l vom afla niciodata, ne-au spus ca e traficul aglomerat la Paris, alta data s-a comunicat ca e ceata. Raspunsuri diferite ca in cazul trenului.
In sfarsit ajungem la Paris pe aeroportul Charles de Gaule ne deplasam cu shuttle -trenul la Terminal 1 de unde facem chek In pentru Doha. Aici chiar in timp ce luam ticketele am fost anuntati ca trebuie sa evacuam terminalul pentru ca s-a identificat un bagaj parasit, posibila bomba si ne-au scos afara in frig, noi vedem bagajul parasit, dar nimeni nu facea nimic cu el. Dupa vreo jumatate de ora ne-au lasat sa intram din nou. Modul de actiune al oficialitatilor franceze lasa mult de dorit. Se miscau de colo colo, fara sa actioneze cu o lentoare de arabi.
Sincer am fost dezamagiti si de aeroport -mare-mare, dar uzat moral, oricare din aeroporturile din Asia arata mai bine. Lipsurile erau multe: iluminat slab, suprafete de beton neplacate, francezi cosmopoliti galagiosi sau plictisiti si preturi mari. Noroc ca nu stam mult.

INDONESIA - o tara surprinzatoare!- II. Calatoria cu Qatar AIRLINES

17.12.2008

Qatar Airlines isi merita pe deplin renumele, multa ambilitate, servicii ireprosabile, conditii bune de calatorie si mancare foarte buna si multa.
Zborul pana la Doha a durat 6 ore 40 min, dar a fost placut, timpul a trecut repede cu 2 mese servite si Oryx multiplex: filme, muzica, TV in direct, documentare.
La Doha am ajuns cu intarziere, nu stim de ce, dar intarzierile sunt la moda zilele acestea, asa ca nu apucam sa vedem nimic din aeroport in afara de Transit Area ca ne suim intr-un Airbus 330 pentru inca 11 ore 30 min de zbor. In avion aflam ca avem escala si la Kuala Lumpur. Probabil ca daca stiam am fi zburat direct din Kuala la Yogyakarta si n-o mai coteam prin Bali.
Trebuie sa fi extrem de motivat ca sa rezisti, calatoria e intradevar lunga. La un moment dat aveam senzatia ca facem o calatorie interplanetara care nu se mai sfarseste. Oricum filozofic vorbind e indiferent unde iti petreci timpul singurele clipe adevarate sunt cele de extaz sau fericire, restul e la fel ori o adormire a creierului ori o agitatie continua.

INDONESIA - o tara surprinzatoare! - III.Prima Sosire in BALI

Sosim in Denpasar Bali era dimineata, oboseala nu mai exista ca prin farmec. Din avion se vedeau deja campurile cultivate pe insula care pare incredibil de verde. De fapt e normal dat fiind locatia ecuatoriala cu clima calda si umeda (mai vazusem asa ceva in Malazia anul trecut).

La aeroport schimbam euro in rupii (1 eur =15000 Rp, 1 usd =10400 Rp), luam un prepaid taxi de la taxi counter (45 000 Rp). E o metoda civilizata de calatorie care impiedica smechereala soferilor de taxi si au pret unic functie de destinatie. Hotelul nostru Discovery Kartika e la 5 km de aeroport in zona Kuta Beach e surprinzator de frumos si elegant. Somn de voie, aveam totusi 36 de ore de calatorie la bord.

18.12.2008

Dimineata ne trezeste cantecul pasarilor, noi am recunoscut papagalii care cantau chiar melodios. Camera noastra da spre gradina interioara cu piscina a hotelului.

Cum plecam azi de aici am hotarat ca inainte de micul dejun sa facem un tur complet. Vedem plaja, altarul hotelului (in Bali, la fel ca in Thailanda fiecare casa are un altar propriu unde se aduc ofrande pentru norocul fiecarei zile), piscinele si holul hotelului.

Fiind la ecuator holul, receptia si restaurantul sunt spatii deschise si pentru ca Bali e insula artistilor sunt multe sculpturi si tablouri.
Inainte de plecare in hotel ne opresc doi bucuresteni care ne-au auzit vorbind romaneste, vin in Bali de 8 ani si stau cam 3 luni-un vis, nu-i asa ? Ei ne povesteau ca au vizitat Yogyakarta si au fost impresionati de un hotel cu atmosfera de epoca deosebita si ne recomanda sa luam masa acolo, verifica ei in jurnal si ce crezi- e chiar hotelul la care aveam noi rezervare, Grand Mercure Hotel. Ne-am simtit norocosi !

Mai stam putin, dar din pacate timpul aici a expirat si ne indreptam spre aeroport (50 000 Rp) de unde zburam cu Garuda Airlines spre Yogyakarta.

Soferul ne spune pe drum cat de putini turisti vin aici de la atentatul cu bombele din 2005 (nu mai punem bomba din 2002) si ca se teme ca va da faliment daca continua tot asa. La iesirea din aeroport pentru cursele interne se plateste taxa de iesire din Bali (30 000 Rp /pers).

INDONESIA - o tara surprinzatoare! - IV . YOGYACARTA-metropola indoneziana

Ajungem la aeroportul din Yogyakarta- pe scurt Yogya, urmeaza acelasi scenariu -taxi counter- (50000 Rp)- hotel.

Stam la Grand Mercure Hotel, din lantul francez Accor, un fost palat care isi pastreaza atmosfera si farmecul.

Azi am umblat toata ziua, ne-am plimbat sa ne acomodam cu orasul si sa rezervam bilete la avionul de la Surabaya la Mataram (in insula Lombok - incredibil costa doar 36 USD / persoana) si la excursiile din insula. Preturile sunt mici la toate excursiile: Borobodur 175000 Rp/pers (60 km), Solo 200000 Rp/pers (200 km), Muntele Bromo 400000 Rp (400 km inclusiv o cazare la hotel cu mic dejun), Platou Dieng 175000 Rp/pers(200 km), Prambanan 100000 Rp/pers (20km) inclusiv spectacolul de balet traditional Ramayana. Toate la un loc costa in jur de 200 dolari. Vizitarea incepe de maine si avem un program destul de strans.

20.12.2008
Dimineata incepe cu vizitarea templului de la Borobudur- templu budist vechi din sec VIII facut din roca vulcanica si parasit nu se stiu motivele fiind redecopertat abia in epoca moderna de englezul Raffles care a fost guvernatorul Indiilor de Est. Acum este monument UNESCO e foarte frumos si impunator. Ne-a impresionat, am stat cam 2,5 ore, timp in care am respectat ritualul si am parcurs in sens orar fiecare nivel al templului. In sine templul are forma patrata si fiecare nivel are semnificatia sa: I atasamentul finite umane fata de simturi si materie, II reprezinta palierul omului care este intelectual si isi pune probleme existentiale si III omul iluminat care nu are atasamente materiale.
Pe terasele superioare 3 la numar sunt stupele 32, 16, 8 si statuile lui Buddha aflate in meditatie vesnica. Fiecare statuie functie de punctul cardinal spre care e indreptata face o mudra specifica.
Deci stam pe terasa de la Borobodur si ne acosteaza cativa de studenti,

ne inconjoara pur si simplu numai ca sa vorbim engleza cu ei sa se perfectioneze, au fost foarte simpatici ce e interesant ca unul dintre ei avea un carnetel in care turistul nota numele si eventual adresa de e-mail si am observat ca era un nume romanesc chiar deasupra si l-am intrebat pe baiat cine a scris si a raspuns ca un roman, dar noi nu l-am vazut. Oricum era a doua pereche de romani care puteam sa-i intalnim (am mai intalnit 2 in Dempasar-Bali) asa ca ne gandim ca incep sa circule si romanii prin lume.

Coboram treptele inalte ale templului adevarata incercare pentru Cristina (Ce vorbeste Nemes? erau scari foarte inalte si pentru el si pentru mine de cca. 0,8 cm, ele simbolizeaza efortul care trebuie depus ca sa ajungi la nirvana) si musai iesim pe intrarea din nord ca sa pastram ritualul si parcurgem parcul care tine pana la parcare. Mai trecem printr-un imens bazar, ne recuperam soferul si plecam spre la Ketap Pass -munte vulcanic, din pacate era ceata si nu am vazut prea departe peisajul.
Seara am fost la un teatru de papusi deosebit -Shadow Puppets Show- pacat ca nu am inteles limba oricum era transpunerea pe scena a epopeei Ramayana. Am vazut acolo simplitatea artistica in toata splendoarea ei.

Puteai sa te asezi in fata sau in spatele scenei sa vezi cum lucreaza artisti oameni simpli. Trupa era alcatuita dintr-un papusar, coristi si muzicieni care cantau la gamelan-instrument traditional indonezian.
Din pacate nu am avut cu noi camera video asa ca avem doar poze si putin film pe telefon.

21.12.2008

Acum aici e ora 21:21 suntem in holul hotelului Grand Mercure din Yogyacarta, e putin spus hol pentru ca jumatate este in aer liber. Stam pe o banca, iar in fata noastra este o fantana arteziana cu sase statui stil roman, in hol exista un pian la care se canta, chiar in momentul acesta maestrul a luat pauza si s-a asezat pe o banca langa noi si trage la o tigara.
Azi a trecut intr-un mod relaxant, am stat la piscina si am iesit in oras.
Orasul Yogyacarta prin excelenta este un oras cultural si universitar, sunt multi artisti, canta si danseaza pe strada, au expozitii de pictura in diferite stiluri: batikuri pictate, picturi pe matase sau bumbac impregnate cu ceara de rezista la lumina soarelui si pot fi si spalate.
Am cumparat si noi un batik pictat cu fata dubla si am intrat prin malluri.

Diferenta dintre clasele sociale e atat de mare. Langa cladiri sunt standuri de mancari mizere sau dorm oamenii pe jos pe cartoane.
In schimb tineretul se plimba pe motociclete, suntem uimiti cati pot fi si cum se strecoara atat de abil prin trafic. Sa speram ca ei au asteptari mai mari si vor aduce cu ei o schimbare in bine.

Intre timp maestrul s-a asezat din nou la pian si ne canta din repertoriul Kenny G,
Revenim.

Yogya in sine nu e grozav, am vazut si parti frumoase si saracie lucie- oameni dormind pe strada, dar si locuri frumoase, Kraton- palatul sultanului din Yogya si malluri.

Aici gradul de ocupare al muncii e foarte mic, la tot coltul e cineva care face un lucru marunt, hotelul e plin de lucratori, vreo trei stau la intrare se fac ca verifica masina de bombe sau arme, urmeaza inca vreo trei care iti deschid usa , la receptie iarasi vreo trei si tot asa. Practic de cate ori parasesti camera ne urmareste camerista/cameristul si intervin discret fac curatenie daca e cazul, oricum iti aranjeaza patul si iti schimba prosoapele.
Orasul e un furnicar de motociclisti, e poluare mare si zgomot. Am vazut si o demonstratie anemica a biciclistilor impotriva poluarii. Deocamdata javanezul este nedeslipit de motocicleta lui japoneza de mica putere. Nu am vazut in schimb nici o motocicleta de gabarit mare de genul Harley Davidson. Exista transport in comun cu autobuze mai mici si statii amenajate, dar nu l-am utilizat pentru ca era impropriu.

as pe distante scurte te poti deplasa cu bicicletele cu trei roti un fel de drisca sunt multe si se numesc becak- simbolul orasului, practic esti tras de maneca la tot pasul sa te urci in ele. Am fost odata, dar ni s-a parut ciudat sa pedaleze cineva in locul tau, noi fiind mai activi din fire si iubitori de mers pe jos.
Am mai vazut o demostratie pasnica a celor din Papua care in costume specifice cu arcuri si pene in cap cantau si demostrau pe strazile Yogyiei, pentru iesirea trupelor militare indoneziene din Papua.

Cand demostrantii au ajuns la Kraton –palatul sultanului- s-au asezat in cerc si au inceput sa cante probabil cantece patriotice, oricum pareau triste. Ghidul care era cu noi la palat ne-a insotit pana langa ei, spunea ca e datoria lui sa nu patim ceva, de fapt voia bacsisul si sa aranjeze un transport cu drisca la o expozitie de artizanat picturi pe baticuri apartinand sultanului, de unde de fapt nu am cumparat nimic desi merita, ne-a indispus insistenta localnicilor de a vizita diferite expozitii de arta mai mult sau mai putin autentice. In schimb papuasii ne-au placut, desi pareau mai primitivi.

22.12.2008

Azi avem in program excursia la Dieng Plateau, cum plecarea e la ora 7:00 ne trezim devreme, luam micul dejun, iar la 7 fix se prezinta ghidul la receptie. E un om maruntel, dar tare simpatic. Ne da informatii generale despre Indonezia. Aflam ca Jakarta (capitala Indoneziei) are o populatie de 21 milioane ziua si 16 milioane noaptea , diferenta fiind navetistii . Yogya are 4 milioane de locuitori , peste 100 de universitati, iar insula Java 140 milioane locuitori. Stratificarea populatiei reflecta a doua problema cu care se confrunta Indonezia: saracia. Clasamentul e cam asa: 1% bogati, 52 % clasa mijlocie si 47% saracie si cand spun saracie spun oameni fara case care dorm pe strada. Pe primul loc se afla instabilitatea politica. Aflam ca sunt 34 de partide politice si ca fiecare are steagul ei. In iunie 2009 vor fi alegeri si deja sunt in campanie electorala am vazut multe afise stradale si diferite steaguri de partid afisate pe acoperisurile caselor, de asemenea am aflat ca presedintele actual are partid, nevasta alt partid si fiica lui altul toate sunt in opozitie asa ca nu conteaza cine castiga alegerile puterea ramane in familie. Pe aici fiecare isi exprima astfel optiunea politica, spiritele se incing si se pare ca politica se face aici cu mult prea multa pasiune.
Ghidul Hari ne spune ca aici nu exista protectie sociala sau asigurari de sanatate. Toti angajati care au sub 100 USD pe luna nu platesc nici un fel de impozit si electricitate. Cei care au salarii mai mari platesc impozite.
El personal spune ca de 4 ani de la atacul terorist din Bali au ramas fara turisti si ca a trebuit sa se ocupe de cultivarea pamantului ca sa poata supravietui. Cultiva si cand are turisti, lasa agricultura si isi reia ocupatia de ghid. Este specializat pe turistii japonezi, care nu prea mai vin, asa ca merge si pe limba engleza. Cel mai mult ii plac excursiile de traking care insa nu se pot fac in aceasta perioada a anului.
Din vorba in vorba ajungem la plantatiile de ceai, cumparam ceai la prima mana si mergem mai departe. Cu insula Java natura a fost foarte generoasa, e atat de frumos ca ti se taie respiratia, nu stii ce sa admiri, iar terasele cultivate cu orez sunt extraordinare. Ne dorim in viitor sa venim sa stam intr-un sat e atat de arhaic si pitoresc. Pe aici nu prea sunt turisti albi asa ca suntem vedete toti vor sa vorbeasca sau se fotografieze cu noi.

Drumul pare un nesfarsit montaigne rousse, urca si coboara cu pante abrupte, urmarind varfurile peisajului vulcanic. Oricum e ceva inedit !
Ajungem in orasul Wonosobo si ne oprim la Pasar- piata locala.

in piete asiatice, aceasta e unica in felul ei datorita faptului ca e autentica pentru localnici, turisti fiind aici pasari tare rare. Aici am vazut in realitate expresia jeg de doua degete practic nu exista cosuri de gunoi totul se arunca pe jos, ghidul ne-a spus ca seara se strange gunoiul, dar de spalat nu se spala, din cauza asta jegul avea vreo 2 cm inaltime (intradevar cand ne-am intors seara am vazut ca gunoaile erau stranse).
In piata vedem fructe, cateva din ele le-am mancat la hotel cu nume ciudate: hairy fruit, snacke skin fruit, jack fruit.
Ca o curizitate vedem diverse condimente, soia la baton si fasole care are pastai de peste 20 cm lungime si are un miros extrem de puternic.

Ciudat e ca vinetele lor sunt mai mici si au o culoare alb mov. Cand ajungem la sectorul carne suntem socati de-a dreptul. Nu cred ca am mai vazut undeva un mod atat de rudimentar se vanzare a carnii, puii si pesti stau trantiti pe mese de beton fara cea mai mica masura de securitate sanitar veterinara la o caldura de peste 30 grade.

Dupa 3,5 ore de mers ajungem la Dieng Plateau.

Peisajul e rupt din rai, ne place tare mult. Din pacate sus la peste 2100 m ne plimbam printre nori si vizibilitatea nu e prea buna, dar si ce am vazut ne-a impresionat. Curios este ca aici populatia de la sate o duce mai bine decat cea de la oras. La sate pe langa peisajul de vis casele sunt chiar dragute si oamenii de aici sunt foarte harnici. Toti muntii din jur sunt terasati si fiecare metro patrat este valorificat la maximum. Plantatiile sunt de legume, cartofi, ceai, orez. Se recolteaza de 3 ori pe an -asta da productivitate! Cele mai intinse culturi sunt cele de cartofi care se si exporta. Ceva similar am vazut in Camerun Highlands – Malaysia, dar nu de amploarea Diengului.
Platoul Dieng, in traducere deasupra zeilor (ce ce s-a dovedit adevarat), e un platou situat la cca. 2100 m si pe langa fermele agricole care iti arata ca poti obtine orice cu munca si abnegatie are ca atractii turistice ansamblul de temple hinduse din sec VIII d.c., craterul vulcanului inca activ si lacul colorat.
La templele lui Vishnu, Shiva si Brahma ghidul ne explica simbolurile si semnificatiile altarului interior si a procesiuni.
Il intrebam de convingerile sale religioase, ne raspunde asa: parintii sunt hindusi, iar el musulman, dar practica alaturi de tatal sau dimineata meditatia si canta mantre, mai bea si vin asa ca e un musulman ciudat. De fapt in Java nimic nu e rigid, exista hinduism javanez, budism javanes si islamism javanez, caci riturile vechi javaneze se regasesc in toate practicile.
Am urcat apoi pe varful unui vulcan active, un peisaj lunar din care ieseau aburi fierbinti de sulf pe un versant, iar pe celalat fierbea literalmente noroiul. Mai apoi am fost la un lac cu o apa verde-gri fara vegetatie sau fauna, apa fiind cu sulf si care isi schimba culoarea functie de vreme, atunci era in nuante de verde.
Toata excursia a durat cam 8 ore. Ajungem la hotel, verificam mailurile si iesim la masa, azi mancam la Mallul Matahari. Nu indraznim sa mancam pe strada ca este tare multa mizerie si nu vrem sa riscam, am vazut conditiile lor improprii de preparare si spalare a vaselor.

23.12.2004

Azi avem o zi mai relaxanta. Dimineata suntem liberi, urmand ca de la ora 14.00 sa mergem la Prambanan sa vizitam templele hinduse, iar de la 19:30 sa vedem spectacolul de balet Ramayana.
Pana atunci stam la piscina citim fiecare cate o carte buna (Bhagavad Gita si Intelepciunea Eneagramei), timpul trece repede, facem si poze si filmari prin hotel.
La ora 14.00 vine ghidul dupa noi, de data aceasta avem si companie turisti olandezi si ajungem la Prambanan dupa cca. o jumatate de ora de drum.

Templele de aici situate intr-un parc imens au fost construite in sec. VIII din roca vulcanica ceea ce explica culoarea neagra, din pacate secole de-a randul au fost sub apa , iar dupa ce au fost redescoprite si restaurate a fost un cutremur care le-a afectat destul de serios. Chiar si acum templele sunt in proces de restaurare.
Ansamblul de temple e foarte impunator si se compune din 5 temple: ale lui Nandi, Angsa, Vishnu, Shiva si Brahman, pe peretii sunt basoreliefuri din Ramayana si Mahabharata.

Aici intalnim mai multi turisti albi, dar tot nu sunt multi. Desigur si aici sunt localnici care doresc sa-si fotografieze copii cu noi. Le satisfacem cerinta cu placere.
La o mica plimbare distanta se afla inca un grup de 3 temple, Lumbung, Bubrah si Sewu, pe care le vizitam.
In parc intalnim turme de caprioare si cerbi, foarte frumoase si blande.

La ora stabilita ne intalnim in parcare cu restul turistilor si suntem dusi la Teatrul Trimurti unde vom vedea Ramayana care aici e o epopee nationala, totul e impregnat de ea si o regasesti oriunde. La spectacol participa multi localnici, doua laturi sunt ocupate de elevi sau studenti locali veniti sa vada spectacolul.
Baletul in sine respecta actele principale ale epopeei, balerini sunt foarete buni, tineri si costumati exotic. Musica e asigurata de orchestra de gamelan.O adevarata desfatare! Am vrea sa-l mai vadem inca o data. In cateva cuvinte epopeea Ramayana este urmatoarea: lupta dintre bine si rau respectiv dintre Rama si Rawana.

Acesta din urma o rapeste pe printesa Shinta, sotia lui Rama si de aici povestea cu oastea de maimute condusa de Hanuman, maimuta alba, care se razboieste cu uriasii lui Rawana. Ca orice poveste avem un happy end, Rawana este omorat, iar Rama si Shinta traiesc fericitii pana la sfarsitul vietii.

La ora 22.00 se termina spectacolul ne ducem la masina care ne astepta si ne intoarcem la hotel.

24.12.2008

Ora 7.00, ghidul Hari ne preia pentru excursia la Solo. In fata hotelului ne astepta o masina mica cu sofer si ghid, practic avem o private trip din cauza cu nu erau si alti solicitanti. Orasul Solo cu 2,6 milioane de locuitori este situat la 65 km de Yogya, are 2 sultani si ocupatia de baza e comertul. Pe drumul intre Yogya si Solo rareori poti vedea campurile pentru ca sunt case sau vegetatie de protectie si pe o parte si pe alta. Traficul este mare si se circula cu viteza redusa am parcurs 65 km intr-o ora si jumatate. Solo difera de Yogya prin faptul ca e mai aerisit. Am vizitat palatul printului local, era mai curat decat cel din Yogya.

Nu erau turisti albi doar cativa locali. In pretul biletului (10 000 rupii) ti se ofera si ghid local. In cazul nostru a fost o femeie care radea la fiecare propozitie. Am mai vazut muzeul in care erau diverse incaperi cu piese de mobilier, armament, decoratii, costume de epoca. Nu am avut voie sa filmam in cadrul muzeului. Am mai vizitat curtea interioara a sotiilor sultanului si o expozitie de calesti de epoca de prin anii 1800. Am mai vazut cateva colivii cu pasari care participa la concursuri de cantat si incep sa cante daca sunt provocate. Si aici am fost acostati de studenti la engleza care au dorit sa dialogheze si sa faca poze cu noi, ne-am lamurit ca de fapt aveau tema de casa ca sa discute in engleza cu turistii si trebuia sa faca dovada pentru ca inregistrau convorbirile.

Dupa vizitarea palatului am reluat traseul cu masina inca 40 km pana la templul Sukuh.

De data asta drumul nu a mai fost obturat de case si am putut vedea splendoarea campurilor cultivate in mod special cu orez.

La un moment dat drumul se ingusteaza si incepe sa urce pe munte cu multe curbe urcusuri si coborasuri ca un mountain rousse urias. Soferul claxona mereu fiindu-i teama ca din sens invers sa nu apara cineva de dupa curba. Desigur peisajul era de vis, dar din pacate urcusul abrupt (uneori la peste 45 de grade) facea dificila viata pentru noi.
In sfarsit ajungem la templu (intrare 10000 rupii), privelistea este minunata, dar ploua intermitent si norii acopera uneori peisajul.

Suntem la inaltimea de 2033 m in primul strat de nori care trec printre noi (in paranteza spus cand am aterizat cu avionul in Bali am parcurs cel putin trei straturi de nori bine definite). Templul nu e cine stie ce, a fost restaurat, dar nu in intregime. Este dedicat tantrei si fertilitatii, iar basoreliefurile te invata cum sa faci dragoste.
De la templu am plecat cu masina spre cascada Tawangmangu, drumul era tot ingust si soferul a mai incurcat de cateva ori traseul. Am ajuns la cascada (taxa intrare 19000 Rp /persoana pentru straini, localnicii plateau doar 6000 Rp ). Din locul unde te lasa masina mai trebuie sa cobori cateva sute de scari in serpentine prin jungla, existau contracost si cai cu care puteai cobori la baza cascadei. Am preferat pe jos pentru a face miscare. Pe traseu erau multe maimute jucause obisnuite cu turistii. Spre deosebire de alte locuri vizitate aici erau multi turisti cei mai multi indonezieni urmau apoi malaezieni si japonezi, albii erau foarte putini.

Cand am ajuns jos am realizat splendoarea unei cascade de 81 m, nu era mare ca volum dar suficienta. In jur era umezeala mare atat de la cascada cat si de la ploaia marunta intermitenta despre care credem ca erau de fapt nori fiindca era mai mult o pulverizare.

Dupa vizitarea cascadei ne-am intors la masina, de data asta urcusul a fost mai greu decat coborasul.
Pe drum discutam cu Hari, ghidul nostru. Acum la a doua iesire cu el il apreciem si mai mult, e foarte civilizat si are o comportare morala si etica. Discutam despre munca in Yogya si ne spune ca agentul la care noi am rezervat excursiile le-a repartizat la mai multe agentii ca sa aiba toti cate ceva de lucru. Cand il intreb la ce agentie lucreaza el, raspunde ca nu e etic sa dea numele agentiei daca nu am rezervat excursiile direct la ei.
Ne mai spune ca doar 1% din populatie are pasaport sau pleaca in concedii pentru ca ei nu au mentalitatea de a pleca undeva, multi nu si-au parasit nici macar localitatile in care s-au nascut. In schimb ne povesteste de bogatii Indonezieei, adica cei 1% la care bogatia nu se masoara in case sau masini ci in cate insule detin. Ca o curiozitate ne spune ca 40% din apartamentele inchiriate in Singapore si similar 60% in Australia sunt proprietatea indonezilor bogatii. Ne comunica si preturile la terenuri: in zona Prambanan unde locuieste el 20 USD/mp, iar in Yogya 200-250 USD/mp.
In sfarsit fara incidente am fost adusi la hotel.
Aici fara ca pentru noi sa fie o surpriza vedem ca sala restaurantului s-a extins si in hol si totul este amenajat pentru serbarea serii de Craciun, au adus si un cor de copii care foarte seriosi au colindat atat in limba locala cat si in engleza din repertoriul international. A fost interesant, dar ne amintim ca anul trecut in Mellaca -Malaezia a fost parca mai fastuoasa celebrarea Craciunului.

25.12.2008

Ziua de Craciun. Azi avem program de voie. Dupa micul dejun iesim in oras, schimbam bani si ne gandim deja la drumul lung de maine cu masina cca 12 ore pana la celebrul munte Bromo – un vulcan inca activ. Mergem pe Mallioboro, strada cea mai comerciala si turistica a orasului. Realizam de ce nu ne place, e prea socanta. Aici coabiteaza lumea civilizata, moderna cu ignoranta si saracia. Contrastul e prea mare ! Vizitam piata centrala – Pasar- si nu ne vine sa credem, noi cautam o piata traditionala de unde sa luam chili si condimente si dam peste pe trei nivele toate pline cu haine, suficient de multe pentru toata populatia orasului de 4 milioane de locuitori.
Dupa masa stam la piscina, citim si ne relaxam. Ne obervam vecinii, o familie de englezi- mama cu 2 fiice si una de olandezi cu 4 copii. Tatal autoritar ia pus pe copii sa invete chiar si azi. Noi ne amuzam!
Alta curiozitate: sunt in hotel turisti asiatici singaporezi si japonezi cu copii sub 5 ani si calatoresc cu bonele sa aiba grija de copii. Elegant si comod. Oare cand vor ajunge si romanii asa ?
Spre seara iesim la Matahari sa vedem daca putem gasi suveniruri pentru cei de acasa si sa luam ceva de la food market pentru doua cine: cea de pe Bromo si pentru seara cand zburam spre Lombok (ghidul ne-a spus ca e mai bine sa avem mancare cu noi pentru cazul in care s-ar putea ca totul sa fie inchis cand ajungem).
Luam cina la restaurantul Plasma din mall unde am mancat acum 2 seri si ne-a placut si mancarea si servirea –3 euro. Pe drum vedem o femeie care transporta traditional mancarea in cosuri de bambus.
La hotel lichidam seiful unde ne-am tinut valorile si facem bagajele.

Am uitat sa spun ca Dumitru tine o stransa contabilitate zilnica si acum face soldul la bani. Nici nu se poate altfel aici e hiperinflatie si se lucreaza cu sute de mii si milioane ca la noi inainte de denominare.

26.12.2008
Avand in vedere ca azi plecam spre muntele Bromo ne trezim la 7 dimineata, luam micul dejun, facem bagajele si la 9:00 ne prezentam la receptie pentru a fi luati de masina de Bromo. Se face 9:30 merg sa intreb ce se intampla si mi se spune ca deobicei turul de Bromo are intarziere si sa asteptam. Ora 10:00 apare microbuzul, tovarase de calatorie sunt 2 studente americane si Pauline din Elvetia cu care ne imprietenim repede.
Drumul pana Probolinggo dureaza 10 ore, nu atat din cauza distantei cat din cauza traficului extrem de aglomerat, noroc ca eram doar 5 persoane intr-o masina de 9 locuri si ne puteam intinde picioarele. Am nimerit un sofer indraznet deseori depasea si pe stanga si pe dreapta. Drumurile aveau doua benzi cea spre interior era mai lata si mergeau de obicei camioanele si autobuzele, pe cea spre exterior circulau motocicletele si microbuzele. Am oprit sa mancam la un restaurant destul de curat vis a vis de condititiile din Indonezia, mancarea a fost buna si destul de multa (74 000 de Rp ).
Drumul ne-a aratat o altfel de Indonezie decat cea pe care o cunosteam pana acum. In Yogya totul se misca cu incetinitorul, soselele Insulei Java ne-au aratat ca exista un ritm vibrant de dezvoltare, toata lumea se misca si era un zumzait continuu.
Pe sosele se circula pe partea dreapta la fel ca in toata Asia, masinile sunt toate de fabricatie nipona sau sud coreana. Nu exista decat masini de litraj mic care consuma putin, van-uri, jeepuri sau camioane. Am vazut prea putine limuzine.
In sfarit pe intuneric in jurul ore 19.30 ajungem la Probolinggo unde la Agentia Mahkota ni se spune programul de maine. Suntem imbarcati intr-o masina de teren si o luam vitejeste spre Muntele Bromo, respectiv o statiune situata la peste 2300 m. Drumul e sinuos si abrupt. Soferul tragea tigara dupa tigara, dar nu puteam comenta pentru ca eram la mana lui in plina jungla. Dupa o ora si jumatate ajungem la hotelul Cemara Indah unde primim un standard room, in bungalow, adica 2 paturi si baie in stil indonezian – un WC, o chiuveta si un bazin cu apa + o caserola de plastic pentru manevre acvatice. Receptionerul vorbea o engleza ciudata si avea mutra de sudamerican.
Cum maine plecam la ora 3:15 dimineata ne grabim sa despachetam sumar si sa dormim.
Pe la ora 3:00 auzim zumzaiala afara si galagie in camera alaturata.

27.12.2008

Ora 3:15 ne trezeste baiatul de la receptie si in cateva minute toata lumea e stransa pentru imbarcarea in jeepuri. Calatorim din nou cu Pauline, cu o malaeziana Karin o fata draguta din Kuala Lumpur, un amestec reusit intre malay si chinezi si 2 indonezieni acestia din urma probabil erau in luna de miere pentru ca de fiecare data intarziau si erau cu capul in nori;
Cum e intuneric nu vedem nimic din peisaj. Jeepurile merg in coloana care se intinde pe kilometri. Nu ne-am putut inchipui ca vizitarea Mt. Bromo e un fenomen de masa. Turistii au fost toti comasati pentru rasaritul soarelui pe un point view astfel de acolo puteai cuprinde cu privirea atat rasaritul soarelui undeva in stanga cat si vulcanul Semeru. Credem ca toata aceasta agitatie e provocata intentionat intrucat e foarte bine sa vezi peisajul la orice ora din zi.

Jeepul ne-a lasat la 2 km de punctul de belvedere si urcam per pedes, se vede treaba ca desi ne-am trezit de dimineata nu a fost suficient pentru ca sus deja era plin de lume, noroc ca indonezienii sunt mici de statura si am putut vedea/filma peste ei. Chiar si aici eram raritati oameni albi (“bule” in indoneziana) si multi ne fotografiau de curiozitate. Toti asteptau sa rasara soarele si cand s-a intamplat turistii au strigat de bucurie. Vulcanul Semeru (3676m) e cu adevarat maiestos avea o coroana de nori in jur care se coloreaza in tonuri trandafirii la rasaritul soarelui si fix atunci a pufait imprastiind in jur un nor de cenusa vulcanica, care in oras se vinde ca ingrasamint agricol.

Suntem impresionati de peisaj si facem poze, observam cate ceva din farmecul local, cobaram spre jeepuri si plecam spre craterul vulcanului.

Aici sunt 2 optiuni : iei un ponei sau urci pana la crater pe jos, apoi urmeaza 264 de scari stil scara care te conduc la marginea craterului vulcanului Bromo (2392m).

Pana ajungi la scari lasi in dreapta vulcanul BajoK (2440 m) si urci pe scari pana nu mai poti.

Privit de jos vulcanul Bromo parea departe si greu accesibil. Cristina imi comunica sa ma duc singur pentru ca pe ea o rod pantofii. Am observat ca foarte putin turisti erau echipati adecvat pentru escaladare, acolo pe langa ca e frig, deci trebuie sa te imbraci gros iti trebuie si incaltaminte pentru urcat pe munte cel putin adidasi. In afara de localnici care erau cu cizme de cauciuc majoritatea turistilor erau in slapi cu sosete. Deci pornesc singur spre munte, imi reglez suflul si atac, ma enerva puhoiul de oameni care nu urcau continuu cea ce ducea la pierderea demarajului, in sfarsit cu chiu si vai ajung la capatul scarilor de sus, dar iesirea era blocata de cohorte de oameni care statea pe scari si isi trageau sufletul, nu puteai iesi nici in stanga nici in dreapta. Reusesc pana la urma sa ma strecor la marginea craterului si ce vad o groapa uriasa plina de aburi vulcanici, filmez, fac poze si ma gandesc la Cristina care nu a pierdut mare lucru. Dupa vreo zece minute ma indrept spre coborare, cand, surpriza o vad urcand pe Cristina, eu galant o iau de mana si o ajut ca nu cumva sa abandoneze pe ultimele zece scari.
Crede el ? Muntele Bromo semnifica pentru mine momentul in care am reusit sa ma detasez total de toate, am uitat orice preocupare si grija si daca urcarea muntelui pana la crater a realizat acest lucru, efortul a meritat.
Oricum sunt mandra de mine (si eu de ea!) ca am reusit sa urc pana sus si nu am abandonat pe ultimi 50 m ca in Parcul National Maritim din Thailanda.

A urmat vizionarea craterului vulcanic si a peisajului de data asta impreuna, dupa care a urmat coborarea insotita de sesizarile Cristinei referitoare la pantofii incomozi pe care ia incaltat. Ajungem la jeep si dupa vreo jumatate de ora se aduna toti pasagerii si ne intoarcem la hotel Cemara Indah ocazie cu care constam amplasamentul bun al acestuia, practic se vedeau toate reperele turistice vizitate. Am luat micul dejun si am vrut sa-l intrebam pe “sudamericanul” (de fapt tipul era un balinez, asta am constat-o mai tarziu) de la receptie cand e plecarea spre Surabaya, dar el cum ne-a vazut a si comunicat –Surabya ninethirty si sa lasam cheia de la bungalow in usa. Aici am vazut si o floare superba. Am plecat spre camera am reimpachetat si ne-am prezentat pentru imbarcare. Era acelasi microbus si acelasi sofer care ne-a adus sus pe munte doar ca de data asta eram mai multi pasageri plus bagajale care au fost puse deasupra. Am cobarat privind peisajele de jungla de munte si foarte multe terenuri terasate care erau cultivate pana pe creste, acum si altadata ne-am mirat cat pot lucra acei oameni din agricultura. Am ajuns la Probolinggo cam dupa 1ora.

Aici agentul ne-a explicat ca de fapt pana la Surabaya vom lua un autobus normal (tipa RATA) si din Surabya un taxi pana la aeroport si ne-a sugerat ca in schimbul a 300000 Rp ne poate duce mai elegant cu microbusul firmei pana la aeroport. Am cantarit situatia si am acceptat nestiind la acea ora ca de fapt va deturna microbuzul de Solo-Yogia cu vreo 4 ore de ocolire, de acest lucru s-a prins Pauline si un alt calator care atunci cand am ajuns la aeroportul Surabaya s-a certat cu soferul. Ne-a parut rau, daca am fi stiut nu am fi acceptat oferta intrucat erau turisti care calatoreau pana in Yogya si asta insemna in jur de 13 ore.

Aeroportul din Surabaya este mare, numai aripa alocata zborurilor interne e mai mare ca Otopeni. Surabaya este al doilea oras ca marime dupa Jakarta si are peste 10 milioane de locuitori. Aici a zbura cu avionul este un fenomen de masa, preturile sunt mici pentru ca exista foarte multe companii de transport aerian si concurenta functioneaza. Pretul biletului pana la Mataram –Lombok este de 36 USD/ persoana. Stam in aeroport de la ora 14:00 pana la decolare 18:50 si scriem jurnalul, acum putem spune ca suntem la zi si laptopul isi dovedeste iarasi utilitatea.

INDONESIA - o tara surprinzatoare! - V. Lombok

Ajungem la aeroportul international de la Mataram. Din tot Boiengul suntem doar cativa turisti, asa ca luarea bagajelor si a taxiului de la taxi counter (60000 Rp) dureaza doar cateva minute. Hotelul nostru este pe plaja Sengiggi (se citeste Senghighi), ne cazam si dormin, suntem franti de oboseala.

28.12.2008

Prima zi in Lombok. Hotelul este amplasat intr-un parc imens in care sunt bungalowuri dispuse dupa modelul unui sat sasak. Sasak este numele populatiei locale care are o limba locala diferita de restul insulelor. Populatia de aici este renumita pentru conservatorismul religios Islamism.
Parcul hotelului este atat de mare ca turistii inchireaza biciclete pentru al vizita , exista de asemenea o trasura traditionala.

Avem un beach bungalow care este format dintr-o camera cca. 20 mp cu baie si curte posterioara cu dus exterior. Punctul forte e terasa care da spre ocean cu mobilier de ratan si faptul ca avem in jurul nostru o gradina de peste 1000mp cu arbori si arbusti ecuatoriali. Din pacate nu vedem marea pentru ca localnicii au amplasat un food court, asa ca avem si facilitati de mancare la indemana, dar si un miros continuu de ulei ars, pe aici am observat ca prajesc si nu inlocuiesc uleiul de ajunge sa semene si sa miroase cu uleiul de motor.
Apa este foarte calda 29 grade, este curata nu are vegetatie sau fauna si este un recif la vreo 300 de metri care sparge valurile .
Azi fiind duminica, multi localnici au venit la plaja, fac baie imbracati, foarte putin si-au dat jos tricourile sau blugii. Starea de saracie se vede si din faptul ca folosesc camere de cauciuc in loc de colaci din plastic. Parea ciudat, dar existau doi indivizi care aveau improvizat un atelier de vulcanizat si umflat camere de cauciuc cu pompa. In schimb nu exista barci cu motor sau alte asemenea zumzaitoare care sa faca zgomote, exista doar oameni si ceva barci cu vasle pe care localnicii nu le folosesc.
Hotelul are jumatate de plaja rezervata si pazita de doi gardieni, localnicii nu au voie sa depaseasca semnele puse, dar sunt curiosi si vin mereu sa se plimbe prin fata noastra, maine o sa schimbam locul mai in spate intre palmieri pentru ca azi ne-am simtit ca la gradina zoologica, numai ca noi eram cei de dupa gratii.
Daca mergi in plimbare pe plaja fug copii mici dupa tine si incearca sa vorbeasca in engleza, asta ne-a dovedit ca de fapt localnicii doresc sa evolueze spre civilizatia vestica contrar islamismului fundamentalist.

A doua zi am descoperit un golf in partea estica a parcului unde apa e fara valuri si nici tipenie de turisti doar ceva localnici care pescuiesc dimineata si seara. Aici am inotat in medie de trei ori pe zi, cel mai spectaculos era la vremea inserarii cand cerul isi schimba mereu culorile.

Zilele la Lombok sunt linistite, dimineata ne trezesc pasarile din gradina si valurile marii. Facem sport: tai chi, alergari si inot, apoi luam micul dejun care e variat si la discretie dupa moto-ul “all you can eat”.
In zile senine de pe plaja se vede Muntele Augtung din Bali.
Deobicei stam in gradina de palmieri de la malul marii, citim, inotam si ne relaxam. Serile vizitam piata de artizanat, magazine de artizanat, supermarketuri facem plimbari pur si simplu sau luam masa la restaurantele care se gasesc de-a lungul strazii. Preturile in Lombok s-au dovedit mai mici decat in Yogyakarta si cursurile de schimb mai favorabile (1 eur = 15250 Rp).

Hotelul Senggigi Beach e situat pe o peninsula mica la capatul careia se formeaza valuri suficient de mari pentru practicarea surfului, am vazut multi localnici care practicau cu succes acest sport.

Indonezienii sunt prea multi, pe aici s-a practicat pana in 2005 (in acest an fundamentalistii islamici au detonat doua bombe in discoteci din Bali au murit cca 200 persoane) un turism de masa, veneau masiv americani, europeni si australieni. Acum a ramas infrastructura turistica nefolosita: sosele, agentii de turism, restaurante, piete de suveniruri, hotele, retele de transport a caror intretinere/conservare costa mult. Am vazut deja trotuare in Lombok inghitite de vegetatie, resorturi abandonate, restaurante deschise in care nimeni nu servea masa, microbuze care circulau goale si intrebau pietonii daca nu vor sa fie transportati etc.
Daca in cativa ani turismul nu-si revine la cote acceptabile, probabil toata forta de munca calificata pentru turism se va retrage in agricultura.
Peste tot am avut impresia ca vanzatorii sunt mai multi decat cumparatorii, toata lumea te acosteaza pentru a-ti vinde ceva. Iti vindeau pe plaja tricouri cu 30000 Rp pe care le gaseai la supermarket cu 15000 Rp.

Intr-o zi am mers pe jos pe strada principala cu intentia de a vedea un templu pe care din pacate nu l-am observat si am trecut de el, in schimb am vazut peisaje de vis. Inaintand mult in jungla pe sosea am vazut case de localnici sasaci, foarte modeste practic aveau un acoperis si o podea de cca 10 mp ridicata de la sol cam o jumatate de metru, podeaua era si pat, nu aveau pereti, dar bineinteles vindeau ceva la strada intr-un magazin improvizat si el. Intre casa si jugla era o portiune despadurita in care pasteau ceva vacute rosii mult mai mici decat vacile de pe la noi.
Pe strada se opreau motociclete si iti ofereau diferite marfuri: sireaguri de perle (probabil de plastic), medalioane, ceasuri de mana, fructe, masaj etc.
Ploaia ecuatoriala ne-a obligat sa ne adapostim sub prelata unui localnic. Era mic de tot, cam 1,40 m, numai muschi si cu o maceta taia bambus ca sa ancoreze prelata. Cu 3 rude si 6 pari de bambus, o prelata si ceva sfoara omul isi incropea o mica afacere la Soseaua Raja Senggigi - a doua zi de 1 ianuarie avea sa fie un mare trafic de motociclisti pe acolo-. Omul nostru cu maceta, se misca repede si in scurt timp cortul e ancorat gata sa fie mobilat. Cand trece prin spatele nostru se uita la noi si ne masoara din ochi, mai ales pe Dumitru care la 1,80 m pare un urias pe langa el. In timp ce asteptam sa se opreasca ploaia am observat si alti localnici care se ocupau cu munci cotidiene si am fost recunoscatori ca acest intermezzo de ploaie ne-a oferit ocazia de a vedea fapte autentice de viata.
Natura iti da tot ce ai nevoie. Ti-e foame? Jungla iti ofera fructe la discretie, asa ca nu e problema sau daca e prea cald te duci la pescuit. Casa e atat de rustica si mica cat patul nostru din bungalow. Ideea e ca localnicii nu au pretentii de la viata, o iau pur si simplu asa cum e!

Pentru seara de revelion, bineinteles ca staful hotelului s-a pregatit. Au delimitat o arie pe plaja cu gard de frunze de palmieri si au organizat petrecerea (500 000 Rp/pers) noi nu am participat stiind cum e. Au angajat o formatie locala de muzica rock si de la ora 7:00 pana la ora 1:00 au cantat la maxim, unde mai pui ca acelasi tip de muzica a fost si la hotelul vecin, uneori schimbau rock-ul cu muzica house, mai erau si mii de localnici pe plaja care faceau galagie, multi se holbau peste gard la petrecerea albilor, nu stim ce ar fi putut admira pentru ca in vacarmul muzicii, pe ringul de dans se zbenguiau cativa tineri (mai bine zis cateva fete), in rest mancare cat incape si bautura.

Noi ca si anul trecut am servit o sampanie (adusa cu grija din tara) in parcul resortului pe un balansoar. Inca de la ora 11.30 sasacii nu aveau rabdare si au inceput sa celebreze venirea anului 2009 au tras cu artificii cam o ora. Artificiile erau de marime medie.
Chiar la ora 0.00 Cristina face cativa pasi de pe balansoar pentru a vedea mai bine artificiile si era sa calce 2 serpi unul lung de vreo 2 m gros cat mana si unul mai mic probabil era puiul, ne-am prins ca suntem totusi in jungla si sa fim atenti pe unde calcam, serpii au fost deranjati de zgomotul puternic al statiei de amplificare si al artificiilor si se tarau zapaciti de colo colo. In alte seri am vazut multe broaste de diferite marimi sau invazie de fluturi sau alte insecte .

Azi 02.01.2009 e foarte cald dimineata, stau pe terasa bungalowului si scriu in jurnal. In timp ce scriu un spectacol mi se desfasura in fata fara sa-l observ de la inceput. Cum am mai scris in fata bungalowului avem un parc de cca 1000 mp cu palmieri si cocotieri inalti de 30 m si acum au venit –coconut climbers- sa curete copacii de nuci si sa taie frunzele uscate. Echipa e formata din trei sasaci, unul care urca ca o maimuta avand picioarele legate cu o franghie de care se ajuta la catarat si in acelasi timp trage dupa el o cordelina cu care lasa jos ciorchinii de nuci de cocos. Altul ramane jos si tine de cordelina, al treilea aduna nucile si agale le duce langa gard probabil le valorifica la localnici. Bineinteles au pus o placa pe trotuar ‘’Atention please ! coconut climbers in progress’’ e riscant totusi sa-ti pice o nuca de cocos de 3 kg in scafarlie.
Altadata am vazut cum personalul de serviciu al hotelului valorifica catre localnici peturile si alte deseuri lasate de turisti, acceptand in schimb diferite fructe, seminte sau bani. Se pare ca societatea este foarte bine structurata, existand pentru fiecare lucrul potrivit.

4.01.2009
Zilele la Senggigi Beach trec mai repede decat imi doresc. Sunt zile linistite si armonioase. Sunt atat de detasata incat nu ma pot gandi la “acasa”, decat ca la un loc dintr-o alta lume.
Cred ca trebuie sa fii facut candva un lucru bun ca sa merit sa gasesc un astfel de loc si mai ales sa am si norocul sa vin aici.
Ma bucur ca am reusit sa termim Baghavad Gita pe care visam sa o citesc de cand am aflat ca Mircea Eliade a stat in India si a invatat limba sanscrita pentru a o citi in original.
Asa cum a subliniat si el este una din cartile fundamentale ale omenirii care transmite informatii extreme de pretioase, dar trebuie sa fii pregatit pentru lecturarea ei.
In ultimile seri am stat si am urmarit apusul de soare. Pe faleza de langa hotel se aduna multa lume localnici si turisti pentru a vedea si fotografia apusul. In Lonely Planet autorul spune ca unul din lucrurile care nu trebuie ratate in Indonezia este apusul soarelui la Senggigi. Are dreptate! Cred ca si cel mai talentat pictor ar gasi cu greu culorile potrivite pentru a reda evenimentul. A uitat sa spuna si de frumusetea gradinii de cocotieri, dar adaug eu aceasta!

Cred ca in cele 10 zile petrecute in Lombok am atins maximul de confort si vacanta, iar aceasta locatie este pana in prezent pe locul intai. Ramane de vazut ce vom gasi in Bali.

Dimineata Dumitru se trezeste la 6:00 face joggind pe plaja si inoata pana la 7:00. Cand soseste eu inca dorm si dupa ce face un dus, invariabil ia laptopul (gadgetul mult criticat) si nu se mai desparte de el pana la 9:00 cand mergem la masa.
Am trait ceea ce am visat, bungalawul creeaza impresia de casa situata langa mare, plimbari prin parc si oras, inotat in mare, citit. Chiar si cand ploua, atmosfera e ireal de placuta. Unde mai pui ca intre timp sotul meu a devenit dramaturg, scrie o scena de teatru petrecuta in biroul de logistica a unei banci, e ocupat pana peste cap si nu are timp sa fie ciufut. I-am propus sa schimbe meseria si sa stam aici cat timp scrie si sa mergem la lansarile de carte acasa (voi accepta dupa ce mai voi consacra).

Azi 05.01.2009 in timp ce alergam pe plaja am observat ca se formau instantaneu valuri foarte mari. Alergam cu picioarele prin apa mica cand deodata un val puternic de circa 1,5 ma prinde pana la brau, eu fiind obisnuit ca in acel golf sa fie apa linistita. Ulterior am privit marea si am vazut ca la cateva minute in acel loc se face cate un val mare cat un perete de 3 m lung de 100. Mi-a creat o impresie stranie de tzunami. Cand am ajuns la bungalow, Cristina mi-a zis ca a citit ca Oceanul Indian are valuri mari e imprevizibil si ca turistii trebuie sa stie ca inoata pe raspunderea lor, iata un nou mesaj pe care l-am ignorat din nou, dar oricum azi e ultima zi si vom pleca cu parere de rau ca parasim un asemenea loc.

Eu in schimb inainte de micul dejun am preferat sa fac ultimul tur prin marele parc al hotelului Senggjgi Beach care ramane un punct de referinta al vacantelor noastre. In mod categoric il recomandam cu caldura tuturor celor care cauta un loc linistit pentru vacanta lor.

La ora 10.00 am facut chek–outul si un jeep ne-a ridicat de la hotel sa ne duca la Ferry Boat. Am mers circa o ora prin Insula Lombok pana in port de unde pe o caldura mare am urcat cu chiu cu vai pe un ferry care facea naveta intre Lombok si Bali.
Aici am luat contact pentru prima oara cu conditiile precare in care circula marele popor indonezian. Ferry boatul era ruginit in multe locuri, probabil avea vreo 30 de ani, mergea incet 25 de km ia facut in 5 ore. Mult popor la bord, pana sa plece te agasau comerciantii, era o harmalaie ca-ti venea sa te dai jos, trebuia sa veghem permanent bagajele; deja multi le mangaiau, vorbim la propriu. Banchetele erau rupte si jegoase. Multi calatori stateau intinsi pur si simplu pe jos fara jena.
Cand am urcat ne tot invitau sa stam contra cost, in niste semisepareuri unde aveau niste saltele murdare pe care te poti intinde. Am refuzat, nu ne vedeam sa ne intindem pe asemenea suprafete. Am gasit o bancheta libera de 2 locuri in dreapta era un localnic care a ocupat 2 locuri si a dormit tot drumul iar, in stanga pe doua banchete de 4 locuri erau 2 austrieci care au venit in Indonezia a 6-a oara. Am vorbit un pic cu ei, spuneau ce frumoasa e insula Flores si ce scumpa a devenit Viena ca trebuie sa-si faca cumparaturile in alta parte, etc.
O scurta analiza a pasagerilor arata cam asa: 90 % localnici, 10 % turisti cu rucsacuri (backpackers) foarte tineri cca. 20-24 ani americani, spanioli si italieni care au plecat sa cutreiere lumea pentru a-si largi orizontul.
Austriecii nostrii era cam de varsta noastra ne intrebau cat am platit pentru excursie si cand au aflat s-au mirat. Excursia lor de 3 saptamani era mai scumpa decat a noastra si nu aveau cazare asa de buna. Cu haz au povestit ca la Senggigi au dormit intr-o camera asa de “modesta” ca au trebuit sa bea 5 beri ca sa poata sta pe pat.
Fara falsa modestie, dar noi eram singurii cu trolere din tot vaporul si cu siguranta eram printre putinii imbracati cu haine curate. Ce e interesant ca am vazut si albi, cei drept tineri care se complaceau in acelasi mod, aveau rucsacuri sau surfuri pe care le puneau sub cap si dormeau. Toata lumea arunca pe jos ambalajele. La un moment dat a inceput ploaia si marea sa faca valuri. Am vazut si cativa delfini, dar cine sa se bucure de peisaj ca mie Dumitru incepuse sa mi se faca rau, acuma nu stiu de la tangaj sau de la mizerie, nu-mi gaseam locul umblam de colo colo prin ferry. Unde mai pui ca boatul mergea singur, capitanul, un tip cu barba, dar care nu se deosebea cu nimc fata de calatori, cobora des in sala si vindea la tejghea probabil avea si el un business pe acolo.
Dupa ce a inceput sa ploua se prelingeau picaturi prin acoperis care ajungeau pe oameni si apoi pe podele si se scurgeau prin mizerie.
In sfarsit dupa 5 ore ajungem in portul Lembar-Bali de unde pentru mine Dumitru incepe un alt calvar de 2 ore si ceva de transport cu microbuzul. Nu stiu ce au soferii indonezieni, ca toti conduc sacadat. Microbuzul era plin ochi si a trebuit sa faca o cursa ocolitoare pe la Ubud unde ia lasat si pe austriecii pe care i-am intalnit in ferry.

Drumul prin insula ne-a familiarizat un pic cu atmosfera din Bali. In timp ce Dumitru suferea de rau de masina din cauza drumului care il indispunea, eu am observat peisajul, oamenii si localitatile care se perindau in viteza masinii. Suntem foarte inghesuiti, cei de la agentie au pus chiar si doua scaune in plus sa incapa toata lumea. Vecina mea e din Vietnam, Hanoi si calatoreste singura. Ciudat ca in toata masina erau 3 barbati: Dumitru, austriacul si un american, in rest erau fete care cu rucsacul in spate viziteaza lumea si stau in conditii nu chiar bune la “homestay”. Noi nici acum nu ne incadram in peisaj, dar vorba aia daca nu am reusit s-o facem la 20 de ani, e bine si acum.
Acum am inteles de ce Lonely Planet recomanda la acest tip de transfer firma Perama ca are servicii turistice bune! Ei cereau 350.000 Rp/persoana vapor de lux, noi am venit cu 150.000 Rp/persoana si cu un ferry jegos. Si iata ca de data asta pretul a facut diferenta. Oricum una peste alta a fost o experienta unica in felul ei si am avut si partea noastra de aventura ca in rest prea erau aranjate toate.
Pe la 8.00 ajungem la Sanur, de unde luam un taxi (130000 Rp) si dupa cca 35 km ajungem la hotel Bali Reef Resort, soferul nu stia unde e hotelul, dar s-a interesat de doua ori la localnici si am ajuns cu bine, el banuia ca hotelul este construit recent pentru ca nu a auzit de el.
Am calatorit 10 ore pentru cca 65 km. Pana la urma a fost o calatorie interesanta si ne-am bucurat ca nu am impartit spatiul de transport cu gainile asa cum am citit ca se intampla in alta parte in Indonezia.

INDONESIA - o tara surprinzatoare! - VI. Din Nou BALI - insula artistilor

6.01.2009

Desi Bali se mai numeste Insula zeilor, noi credem ca se potriveste mai bine insula artistilor pentru ca arta se intalneste la fiecare pas, de fapt este una din ocupatiile de baza. Aici exista sate specializate pe dans traditional, sculptura in lemn, ceramica, pictura si toti din sate sunt artisti si agricultori.
Noi stam la Hotelul Reef Resort care e situat in Tanjung Benoa, are receptia deschisa este construit recent si putem lua exemplu ce se poate face maxim pentru turisti. Suprafata nu e mare sunt 20 bungalow-uri in duplex, totul este curat, curtea interioara e o gradina cu vegetatie tropicala si un look deosebit avem de asemenea si piscina. Camerele sunt dispuse in bungalow-uri pe marginea gradinii. E un hotel mic si intim care se preteaza la vremurile actuale cand turismul este in descrestere. Totul e foarte eficient si nu se face risipa la nimic.
Micul dejun nu se da sub forma de bufet, cica clima tropicala altereaza mancarea, dar de fapt servesc tot dupa mottoul “all you can eat”, dar nu vor sa aiba pierderi - chestia cu clima tropicala nu tine la noi dupa 3 saptamani de Indonezia cand am vazut ca se poate chiar prea bine. Adevarul este ca bufetul nu e rentabil la cca 50 de turisti cat suntem noi in hotel. Cred ca dupa 2 zile vom fi ca in familie asa de mica e comunitatea. Hotelul nostru e o mica Germanie, caci toti turistii sunt germani si toti au venit prin Meiers.

Spre deosebire de Lombok si Java aici in Bali majoritatea turisitilor sunt albi asa ca localnicii nu se mai uita la tine ca la o aratare.
Balinezii sunt un alt popor, in primul rand sunt hindusi, deci alte obiceiuri si convingeri religioase si arata altfel sunt mai inalti si bunastarea si-a spus cuvantul, sunt mai grasuti.
Un scurt tur in jurul hotelului a aratat ca religia are un impact mare in Bali. Hinduismul incurajeaza echilibrul si armonia intre corp, suflet si mediu inconjurator asa ca fiecare casa are templul ei si exista la cateva sute de metri temple mai mari ale comunitatii. Sunt foarte originale cu acoperisuri succesive din stuf si viu colorate, miros a betisoare parfumate si se ofera ofrande (fructe, orez si flori) peste tot la intersectii de drumuri, pe trotuare si bineinteles in fata statuilor din temple.
Turistii trebuie sa fie atenti sa nu calce ofrandele, fapt considerat afront. La hotel este un altar si in camera am gasit un pliant care ne instruia cum trebuie sa ne purtam, de exemplu sa stai cu mainile in sold inseamna agresivitate, idem nu ai voie sa arati cu un deget nimic. Daca chiar vrei sa indici ceva, o faci cu toata palma orientata inspre pamant, iar la intrarea in templu musai trebuie sa ai sarong daca nu inchiriezi unul.
Azi am primit free dinner din partea hotelului asa ca stam intre nemtii nostri care invariabil beau bere, iar noi mancam curry cu orez. Ne amuzam, vecinul nostru cere plata si ca un neamt autentic ce este verifica pozitie cu pozitie nota de plata la lumina lanternei si hat il prinde pe balinez ca ia incarcat nota. ..la refacut cu ea!
Tot azi am aflat pe net ca in tara sunt temperaturi de minus 20 de grade si ca presiunea la gaz e mica, dar si pe aici e nasol daca deschizi usa intra caldura.

7.01.2009
In Bali timpul trece mai repede decat pana acum, poate datorita faptului ca insula e mult mai comerciala si turistica decat linistitul Lombok. Hotelul nostru este in prelungirea zonei Nusa Dua, cunoscuta pentru hotelurile exclusiviste si de club, de fapt hotelurile sunt inchise intre ziduri si accesul localnicilor este interzis. Deci sunt create toate conditiile pentru ca onorabilul turist sa se simta bine la preturi piperate si fara pic de farmec local.
Tanjung Benoa este de fapt o peninsula pe coasta estica a Baliului in care coexista turismul cu cu sate pescaresti care isi duc traiul in acelasi mod traditional arhaic. Numai faptul ca barcile au motor indica ca ei sunt in secolului XXI.
Cum in aproprierea hotelului se gasesc multe vase pescaresti locale, observam cum pleaca pescarii in larg. Intai vin femeiile cu cosuri pline cu ofrande pe care le poarta pe cap. Trec pe la fiecare barca care are forma unui crab si pun ofranda pe tribord si apoi pe apa, fac gesturi de oferire si pleaca. E randul barbatilor sa apara in scena cu motorul japonez in spate, plasele si cosurile de nuiele pe care le folosesc ca niste strecuratori pentru peste. Putina agitatie pe mal si pleaca in larg. Revin in jurul pranzului cu pestele prins, nu prin cine stie ce dar suficient pentru nevoile zilnice si eventual un mic excedent pe care il vor vinde la piata. Dupa ce ancoreaza isi curata barca si se retrag pe un bali long (se citeste bali benong - in traducere libera un loc de visat) unde se relaxeaza. Apoi se pregateste mancarea si toata comunitatea formata din familiile pescarilor iau masa.
Iesim sa ne plimbam in vecinatatea hotelului. Balinezii sunt oameni prietenosi, sunt mistocari si rad tot timpul. Cum ne e foame ne orientam sa luam masa, toate restaurantele sunt situate unul langa altul pe partea opusa marii unde sunt hotelurile si sunt bine intretinute, au in consecinta si preturi mai piperate decat oriunde in Indonezia. Gasim unu care serveste mancare vegetariana si primim in schimbul a 105000 Rp(6 euro) 2 porti mari de macare de nici Dumitru care e un mancau nu poate termina toata farfuria.
Fata care ne serveste converseaza cu noi si ne da o multime de informatii interesante. A terminat liceul, e dintr-un sat traditional din centrul insulei si sta in chirie (o camera modesta goala se inchirieaza cu 150000 Rp, iar o camera cu un dulap si o saltea de dormit cu 250000 Rp – in ambele cazuri baie e traditionala, se numeste mandi si are un bazin de apa si un WC turcesc).
Balinezi se guverneaza dupa alte legi decat lumea moderna.
Anul balinez are 210 zile si nu incepe la o data constanta, ci functie de fazele lunii, au o limba si cultura proprie, asa ca practic Bali e o alta tara cuprinsa in arhipelagul indonezian. De fapt are autonomie, dar dupa cum am aflat sunt controlati de guvernul de la Jakarta.
Copiii balinezi primesc doua nume care le raman toata viata. Functie de al catelea nascut este e si numele: primul nascut se numesle waian + numele de botez, al 2-lea cade+ numele de botez, al 3 –lea coman+numele de botez ; al 4-lea cadud+numele de botez. De la a cincelea nascut se reia povestea de la inceput. Sexul se deosebeste printr-o particula care se pune in fata numelu, de ex. I Waian - e baiat, Ne Waian - e fata.
Alt lucru ciudat e ca fetele prin casatorie nu-si schimba numele, dar vor face parte din familia baiatului si va avea grija de aceasta. Cum in Bali nu sunt asigurari sociale primul nascut are intotdeauna datoria de a avea grija de parintii lui. Daca e fata atunci dupa casatorie sotul se muta in familia fetei pentru a asigura batranetea linistita a parintilor.
Exista 2 sarbatori majore pe an cand toata lumea e libera si pot face ce vreau, in rest muncesc zi de zi cu o zi libera pe saptamana.

8.01.2009

Am rezervat pe net 3 excursii facultative (148 USD in total), a venit confirmarea si azi 8.01.09 trebuie sa ne prezentam la 4 pm in lobby pentru a fi ridicati de ghid si sofer pentru a vedea GKW parcul national, templu Uluwatu unde vedem si kecak fire dance si apoi cina pe plaja de la Jimbaran toate in SV insulei, adica exact pe partea opusa de unde ne aflam noi.
Zis si facut, ambele parti sunt punctuale si pornim la drum. Programul optional e un tur privat cu all inclusive in care intra transportul, ghidul, biletele de intrare, cina si specacolul de balet.

Ghidul nostru a studiat biologia la Universitattea din Mataram – Lombok, dar a ajuns ghid pentru ca trebuia sa de-a spaga mare ca sa obtina un post mai bine platit ca professor e un tip simpatic rade tot timpul din cine stie ce motiv si se tine de sotii si giumbuglusuri.
GWK e un parc national situat in partea sudica a insulei si cuprinde ansanblul statuar a lui Garuda, Vishnu si Krisna.
In prezent statuia care se vrea a fi cea mai mare din lume nu e finalizata, se pot vedea doar sablonul lui Garuda (imensa pasare a lui Vishna) si bustul lui Vishna de 4000 tone facut din cupru si bronz. In muzeul parcului este prezentata o miniatura cum va arata intreg ansamblu, dar oricum mai e pana va fi finalizata.
Tot acest parc a fost escavat intr-o cariera de calcar, asa ca statuia e inconjurata de blocuri mari de stanca care fiecare vor primi destinatii diferite. In prezent sunt finalizate amfiteatrul, muzeul si parcarea. Indonesia si-a propus ca acest parc sa devina un simbol national, dar cum costurile estimate sunt de 40 mil USD populatia, prin reprezentatii sai a considerat ca ajutoarele sociale sunt mai utile si au interrupt temporar desfasurarea proiectului.

La cca. 30 min pe sosea se afla Templul Uluwatu, amplasat pe stanca la marginea oceanului. Peisajul este maret, stanca are o inaltime considerabila si valuri furioase se sparg la baza ei.
Atractia majora aici nu era din pacate templul (in incinta trebuie sa porti sarong), ci maimutele care erau agresive si furau fara rusine tot ce gaseau la indemana. Am vazut realmente cum o maimuta controla poseta unei doamne. De fapt ghidul ne-a rugat sa nu avem obiecte stralucitoare asupra noastra si sa tinem bine de ce avem. Am vazut o maimuta care a sterpelit o sticla de apa si bea civilizat din ea sau alta cu o pereceh de ochelari de vedere in laba furati de pe capul cuiva.
Dumitru nu s-a putut abtine si a tras o maimuta de coada, la care ghidul a sarit ca ars ca “it’s forbitten”. Maimuta s-a intors si s-a ranjit la Dumitru, era surprinsa nu stia ce s-a intamplat.

Ajungem la amfiteatru deja plin, unde vom vedea kecak dance. Acest dans este tot punerea in scena a Ramayanei, dar intr-o totul alta versiune artistica. Orchestra de gamelan este inlocuita de un cor uman care prin intonarea “ceac-ceac“pe diferite tonalitati insotite de gesturi cu mainile intinse formeaza fundalul sonor al baletului. Personajele cunoscute din Ramayana : Rama, Sita, Rawana, Hanuman, etc. danseaza in mijlocul coristilor. Intre timp apune si soarele in mare asa ca decorul e perfect. Exista si o scena mai deosebita in care lui Hanuman i se da foc si care e apogeul specacolului.
E complet diferit fata de orice alt specatcol, coordonarea si sincronizarea corului e fantastica, costumele balerinilor exotica, apusul soarelui in mare impresionant, asa ca kecak dance fire la Uluwatu constituie unul din lucrurile care nu trebuie ratate in Bali.

Dupa terminarea dansului pe o poteca nu prea lata prin jungla, pe inserat ne-am intors la masina dupa care ne-am deplasat la Jimbaran unde pe un km de plaja se serveste seefood (fructe de mare) proaspat. Nu am avut ce face si am mancat, desi noi acum evitam carnea si suntem vegetarieni. Nu a fost ceva deosebit mai ales ca era si o trupa de muzicanti care cantau pe la mese si era jenant ca intindeau caciula dupa bacsis, partea grea e ca nu sti cat sa le dai, daca le dai putin se supara, ca de, balinezii sunt oameni mandrii daca le dai mult nu-ti convine ca muzica e de slaba calitate, imitau lamentabil cantece din repertoriul international, se orienteaza dupa client care de unde e, au cantat, mai bine zis incercau sa cante in engleza, la niste australieni si in japoneza evident la niste japonezi. Te intrebau de unde esti ca sa-ti cante in limba ta, probabil cantau si ruseste pentru ca la spectacolul de kecak dance am observat multi rusi.

Plaja e plina de balinezi care iti ofera ceasuri de vandut, masaje, speed boat, banana boat, jety etc. Nu poti sa te plimbi pe plaja sa meditezi ca tot timpul esti acostat. Ma si imaginam facandu-mi o pancarta pe care sa scrie ’’Please don’t disturb, I just want to walk and think’’ si cu ea pe cap sa ma plimb. Singurul moment al zilei pentru o plimbare pe plaja era dimineata intre 7 si 8 cand balinezii inca au alteceva de facut.

9.01.2009

Dimineata de vineri a trecut repede pe plaja, aici intr-o plimbare am vazut la un hotel un loc superb pentru ceremonii iar in alt parte un centru de conferinte transparent pe malul marii.
La ora 16:00 am rezervat o masina, oferita gratuit de hotel, cu care sa mergem la Bali Collection in Nusa Dua. Balinezi acorda mare atentie turistilor si desi era un free shuttle bus al mallului, hotelul ne-a trimis la shopping cu o masina de lux cu sofer personal; ne intelegem cu el sa vina dupa noi la ora 18:00 si intram in mall.
Bali Collection e interesant conceput, desfasurat pe orizontala si nu pe verticala ca majoritatea malurilor. La prima vedere pare un parc cu fantani arteziene si bazine cu apa, dar aleeile iti dezvaluie magazine de tot felul, resturante, cafenele. Majoritatea sunt scumpe fiind reprezentate ale firmelor de marca. Intram si noi in ele in cautare de cadouri, nu stiu cum se face, dar inca nu am reusit sa luam suveniruri pentru toata lumea.
In final, reusim sa luam un sarong pentru mine , CD cu muzica de gamelan, condimente balineze pentru bucatarie si fructe. Nu putem sa intelegem de ce fructele sunt atat de scumpe aici, practic platim acelasi pret pe ele ca la Metro. Vorba lui Dumitru: culeg bananele, lyce si mandarinele din spatele casei si le vand la preturi europene. Adevarul e ca indonezienii prefara mancarurile prajite si carnea in special, asa ca fructele sunt destul de greu de cumparat si una e sa culegi sporadic din copaci si alta sa ai o cultura organizata si productiva.

Vremea in Bali e foarte schimbatoare, ploile vin repede din senin si trec tot asa cum au venit. Practic acum ploua, acum e soare si cand e soare sa te ti nene ca e o caldura de nu mai poti. Pana la urma, cred ca am avut noroc ca am venit in sezonul ploios. Dupa cum am inteles de la localnici in sezonul uscat e mult mai cald decat acum cand avem 30-35 grade si o parte din vegetatie marunta chiar se usuca.

10.01.2009
E sambata si azi e zi de excursie, la 14:30 mergem sa vizitam doua din cele mai frumoase temple din Bali: Templul regal din Taman Ayun si Tanah Lot. La padurea cu maimute renuntam din cauza vremii ploiase si oricum am vazut destule maimute in Uluwatu.
Pe drum ghidul ne tine o prelegere despre templele din Bali. Sunt 4 categorii de temple care coexista in fiecare localitate: genealogice care au fost primele edificate si de obicei apatin conducatorilor, teritoriale unde lumea se duce arondarea domiciliului, functionale unde au voie sa intre toti cei care au activitatii in zona respectiva de ex. piete, porturi, hoteluri. Desigur fiecare casa are templul propriu unde se cinstesc si omagiaza stramosi si se pun ofrande pentru succesul fiecarei zile.
Ca sa ajungem la Taman Ayun trecem din nou prin Kuta si ma felicit ca nu am ales un hotel in aceasta zona, e plin de magazine, discoteci in plus curentul oceanului prea puternic pentru inot, in zona fiind recomandat surful. Urmeaza Semyniac imediat in prelungirea plajei din Kuta, dupa care drumul o coteste spre interiorul insulei.
Cand ajungem la templul Taman Ayun o ploaie torentiala ne tine inca vreo 20 de minute in masina, timp in care ghidul ne spune alte curiozitati : intotdeauna ploua tare cand e luna plina si sunt inundatii sau luna noua si cum azi e luna plina e normal sa fie asa. Noua nu ni s-a parut deloc normal, mai ales ca am auzit la TV ca in Sulawesi, o insula mai la nord de Bali, apa a avut 2 m si ca au murit 6 oameni si 30 de case au fost distruse.
Referitor la anul balinez care are 210 zile si incepe aproximativ intre 15 martie si 15 aprilie functie de fazele lunii, aflam cu uimire ca in ultima zi a anului “nyupi day”, cum ar veni de revelion, balinezii nu au voie sa mearga, sa conduca, sa gateasca si sa munceasca in general. Toate luminile sunt inchise, turistii nu au voie sa faca plaje, iar rezidentii de alte convingeri religioase trebuie sa respecte acest obicei si sa nu faca galagie. Cu exact o luna inainte de nyupi day pe insula este furtuna puternica.
Deci daca ai ghinionul sa aterizezi atunci, ramai in aeroport pentru ca practic totul e blocat. Il intreb pe ghid ce fac timp de 24 de ore, imi raspunde ca stau si mediteaza.

Ploaia se opreste si vizitam templul. E singurul templu care are un lac intre cele doua porti de intrare. Acest templu este genealogic si apartine familiei regale, a fost construit in 1300 si a suferit pana acum 3 restaurari. Urmasii acestei familii regale exista inca, dar dat fiind faptul ca Indonesia e republica, nu au nici o putere.
Templul e frumos si radiaza in jur un aer de liniste si pace. Pentru ca suntem turisti nu ne este permis sa trecem de poarta cu numarul 2 si sa intram in zona in care se ofera ofrandele si se tine slujba. In timp ce ne plimbam cu ghidul in jurul zidului care inconjoara zona interzisa, observam cum vin hindusii cu ofrandele. Il intreb pe ghid cum se tine slujba, imi indica un loc in care sta preotul lor si altarul unde se pun ofrandele. El spune ca se canta mantre si eu il rog sa-mi exemplifice. Omul se jeneaza, nu prea vrea, dar eu insist si imi canta. Era Gayatri mantra pe care o stiu si eu si ma bucur. Regret ca nu pot sa asist la o ceremonie adevarata, mi-ar fi placut!
Al doilea templu pe ordinea de zi este Tanah Lot, un templu pe care il vezi pe toate vederile si pliantele cu Bali. E celebru pentru frumusetea si pitorescul sau datorat locatiei sale neobisnuite. E un templu cu un farmec special construit pe o stanca in ocean. Peisajul e maret la fel ca si in cazul templului de la Uluwatu. De fapt aici mai exista inca 2 temple care sunt amplasate pe malul oceanului. Aflam de la ghid ca, conform legii in jurul templelor nu ar trebui sa existe nimic pe o raza de 2500 m, dar cateodata gratie coruptiei se mai taie un zero si apar la cca. 250 m hoteluri, restaurante si alte obiective lumesti. Aici in speta e hotelul “Le Meridian” care e si f. scump 250 USD/ noapte, probabil sa poata sustine spaga…
Timpul alocat se scurge si suntem dusi la cina la restaurantul Ocean , apoi la hotel.
Toata noaptea si o parte din dimineata a plouat torential, doar era luna plina….
Dupa ziua de azi pot spune ca daca ai venit in Bali si nu ai vazut Tanah Lot, nu ai vazut nimic. De fapt cred ca la sfarsit o sa facem un top al celor mai pitoresti locuri care merita vazute si nu numai.

11.01.2009
Duminica dupa ce ploaia se opreste, iesim pe plaja. Dumitru a alergat si azi pe o ploaie torentiala si era incantat de senzatia pe care a incercat-o. Mi-a spus ca datorita ploii torentiale o parte din promenada de pe plaja s-a surpat.
Au aparut noi turisti, se remarca cat sunt de albi si naivi si cad repede prada vanzatorilor ambulanti. Ghidul ne-a avertizat ca smecheriile sunt la mare moda pe aici si ca toti incearca sa te fraiereasca. Iti arata un obiect original, stabilesti pretul si cand sa ti-l dea il substituie cu unul fals. In special la sculpturile din lemn merg pana acolo ca dau lemnul de calitate inferioara cu ulei de santal sa miroasa ca originalul
Tot ghidul Sania ne-a spus ca unele obiective turistice au fost scoase de pe itinerarii fiindca localinicii sunt agresivi cu turistii. Mare atentie, daca intreaba “cumparati?” nu raspundeti “later” ca se proptesc in portierele masinii si asteapta sa cumperi, chipurile ai promis acest lucru. Daca ghidul intervine, il injura si striga la el ca ia apararea unui “ bule”, adica tine cu strainul si nu cu localnicul.
Iata un aspect neplacut care se intalneste pretudindeni, nu numai in Bali.
Ne petrecem ziua pe plaja si ne protejam cand de soare, cand de ploaie. Marea e foarte linistita, protejata de recif are aspectul unui lac si pentru ca nu e poluata vedem in aproprierea plajei stele de mare, pestisori si niste animalute care seamana cu algele, sunt verzi si ajunse pe nisip se taresc spre mare (totusi credem ca sunt alge). In zare se vad bancuri de pesti care sar deasupra apei. Nu sunt delfini, ca erau mai mici.
Pare incredibil, dar aici in Indonezia am ajuns sa iubim ploile, sunt calde si nu racesc semnificativ apa marii care e incredibil de calda, parca ai fi in cada. Chiar si nemtilor nu le vina sa creada, tot timpul exclama “ce calda e ploaia” si stau constiinciosi pe plaja chiar si cand ploua.
In seara aceasta am luat cina la restaurantul Sri Dewi si am mancat mancare vegetariana mai exotica decat cea de pana acum, probabil mai aproape de mancarea originala, eu : ciuperci in frunze de banan cu sambal, lemongrass si o supa de legume in lapte de cocos, iar Dumitru curry de legume in lapte de cocos cu orez , experienta culinara total diferita fata de Nasi Goreng sau Pop Mie care deja sunt la ordinea zilei. Paguba inregistrata 5 euro.
Incheim pe ziua de azi in acordurile unei ploi tropicale torentiale, care tine toata noaptea.

12.01.2009

Azi luni ne-am prezentat la receptie la ora 8:30 in asteptarea ghidului, trece o jumatate de ora si ne punem intrebari pentru ca la 9:30 trebuia sa fim la un spectacolul Barong and Kriss Dance Sunam de la receptie la firma si ni se spune sa asteptam linistiti ca vin. Au venit dupa 45 minute ghidul ne face surpriza ca e imbracat in portul traditional: sarong cu batik legat la cap, au intarziat din cauza inundatiilor din Kuta unde erau multe masini abandonate pentru ca apa a ajuns la motoare si s-au oprit.
Ajungem la spectacolul Barong exact la scena finala asa ca de abia am reusit sa facem putin film si cateva poze, ne-a parut rau ca nu am vazut acest spectacol.
Imediat a urmat un atelier de manufactura textile saronguri Tohapti, era interesant ca la razboaile de tesut foloseau o suveica care se deplasa singura printr-un mecanism actionat prin parghii cu picioarele si firul din suveica era colorat in prealabil ca sa iasa modelul, in paranteza spus la noi la razboaiele de tesut sunt colorate firele care trec prin spata si din cand in cand se schimba ata din suveica. Aici se lucra cu mare precizie si firul din suveica era vopsit pe alocuri si lung cel putin pana se repeta modelul.

A urmat un centru mestesugaresc atelier si expozite de sculpturi in lemn, aici am ramas impresionati de talentul balinezilor, practic gaseai orice iti dorea sufletul stauete de diferite marimi, suveniruri, tablouri de perete gen basorelief cu scene religioase sau din Ramayana, masti. Se utilizeaza lemn de mahon, santal si abanos care se importa, iar aici doar se prelucreaza.
Apoi am ajuns la padurea cu maimute, nimic intersant aceleasi maimute, dar mai blande ca la Uluwatu.
Am mai vizitat un atelier de pictura impresionant care vindea tablouri de pictori balinezi renumiti. Nu suntem lasati sa pozam inauntru.
In program avem si vizitarea unei ferme agroturistice unde am vazut multe tipuri de arbori: vanilie, mangosteen, arborele de ceai, banana, jack fruit, durian, scortisoara si seminte. Am fost serviti cu ceai si cacao originala. Aici se puteau cumpara condimenete, dar preturile erau umflate.
Mai tarziu am servit lunch-ul pe terasa restaurantului Kintamani de unde aveam o priveliste uimitoare cu un vulcan activ Kintamani si Lacul Batur.
Am vizitat apoi Sebatu, templul izvoarelor cu apa sfinta unde am vazut cum fac baie hindusii pentru purificare si pestera elefantului. Am mai oprit la doua point view pentru a vedea de aproape terasele de orez de pe munte. In final am vazut o cascada cam de 20 m, dar a carui volum ei era impresionabil avand in vedere ploile torentiale din ultimele zile.


13-15.01.2009

In ultimele zile in Bali am prins luna plina, in fiecare noapte ploua torential si refluxul tragea apa pana dupa recif circa 2 km, toata plaja parea o mlastina cu barci si vaporase esuate. Localnicii se sculau de dimineata si inspectau ‘’mlastina’’ dupa crabi, scoici sau moluste. Fenomenul putea fi observat doar dimineara devreme pana la ora 7:00 ora la care deja fluxul se facea simtit. Pana la ora 9 marea era la loc, apreciem ca nivelul crestea cam cu 2-3 m. Am fost impresionati cat de mare e forta care tragea apa in mijlocul oceanului si cat de bland si usor revenea marea la normal.
In zilele acestea am discutat mai mult cu personalul din hotel. Toti sunt tineri si au absolvit scoala de turism, similara cu o post liceeala la noi. Sunt sectii separate pentru personalul din hotel, restaurant, receptie si ghizi.
Interesant e ca in Bali oamenii se raporteaza la satul natal. Comunitatea este foarte unita, exista inca un sef al satului care inregistreaza nasterile, decesele, casatoriile si divorturile. Asa se face ca multi isi fac certicatul de nastere la birourile guvernamentale odata cu copii lor la 18 ani. In ceea ce priveste casatoriile, mi s-a spus ca se gandesc de doua ori inainte de a face acest pas ca ceremoniile de la templu sunt atat de costisitoare ca nu merita sa gresesti. Cand intre soti apar probleme majore care nu se pot remedia, familia il anunta pe seful satului ca au divortat si asta basta. Nu tu avocatii si nici tribunal.
In aparenta pare usor, dar nu e chiar asa, daca cineva din comunitatea satului face ceva gresit, rusinea cade pe intreg satul, asa ca oamenii sunt foarte responsabili. Unul din manageri mi-a spus ca desi balinezii par a fi relaxati si fara griji, au si ei multe pe cap, dar incearca sa mentina armonia dintre viata de zi cu zi – mediu- religie. Ei se poarta cu amabilitate fata de toti, ca si cum fiecare zi ar fi ultima pentru a nu avea ce sa-si reproseze. Interesanta filozofie de viata!

Intre timp Dumitru si-a terminat sceneta, mi-a dat-o la corectat, mi-e mi-a placut, insa sa vedem ce o sa zica criticii. Are si un nume ILUZIA CONCRETULUI, cautam regizor pentru punere in scena aviz amatorilor.

Intr-o dimineata am fost pana in piata locala cu scopul de a cumpara cartofi dulci (sweet potaetos) in balineza ‘’catela’’. Am cumparat cu chiu cu vai 1 kg, nu ne puteam intelege cu vanzatoarea noi ceream cartofi mai marunti pentru plantare acasa in pamant si ea ne dadea tot ce avea mai mare, norocul nostru a fost ca intre timp a venit o clienta locala care stia englezeste.
In ultima zi observam pe plaja un tip care tot ridica ceva din nisip, ne apropiem de el si ce crezi prindea cu abilitate niste viermi de cca 10 cm lungime care ieseau putin din nisip imediat dupa ce valul de apa a trecut, noi nu i-am observat pana atunci chiar si acum trebuia sa te uiti atent la omul care vana pentru ca viermii avea culoarea nisipului si ieseau din nisip maxim o jumate de cm.

Plecarea din Bali (15.01.2009)

Cu doua zile inainte de plecare, Cristina a telefonat la reprezentanta Qatar Airlines din Bali (Hotel Discovery) pentru a anunta ca dorim mancarea vegetariana pe drum, lucru care ulterior s-a adeverit, eram singurii din avion la care se prezentau stewardesele cu mancarea separat. Am vrut sa luam legatura si cu Tarom pentru aceiasi chestiune, dar am renuntat stiind ce scartari sunt. In luna septembrie 2008 s-a incercat retinerea de bilete Bucuresti – Paris dar cei de la Tarom au spus ca nu au locuri, ulterior a rezovat problema tot Qatar Airlines, pe ei nu i-au putut refuza si in plus biletele au costat mai putin.

Pe la ora 11.30 am facut chek-out din Hotel Reef Resort si pentru ca aveam avion doar la 22:35 ne-au perims sa lasam bagajele la receptie si am putut merge la plaja si ulterior la un restaurant de pe strada unde am servit o foarte buna mancare vegetariana.
Inainte de plecare cei de la hotel ne-au perims sa facem un dus in salonul de SPA, au fost amabili pana la capat. Ne despartim cu parare de rau si cu un jeep comandat de hotel ne deplasam la aeroportul international de langa Dempasar (100000 Rp), intre timp am aflat ca exista taxa de iesire din Bali de 150000 Rp/persoana, asa ca ne-am dramuit banii pe care i-am avut schimbati astfel incat la sfarsit nu am mai avut decat cateva monede pe care le-am donat in cutiile de cruce rosie care se gasesc peste tot in aeroporturi.

La 22.35 ne imbarcam pe un Airbus 330 avem noroc, doua locuri de langa noi nu sunt ocupate asa ca ne-am putut intinde si am calatorit usor cele 11ore si 45 minute intre Dempasar si Doha cu escala la Kuala Lumpur. In acest avion am intalnit mai bine spus ne-a cautat un roman care era steward si a vazut ca pe doua pachete de mancare vegetariana erau nume romanesti.

In aeroportul din Doha am vizionat spectacolul multicultural oferit de musulmanii care mergeau sau se intorceau de la Mecca. Ne-am imbarcat pe un Airbus 321 nici acest avion nu era aglomerat asa ca am avut un zbor placut de 5 ore. Pe la ora 12.00 (ora locala) am ajuns in Atena unde avem de asteptat 5 ore pana la ora 17.10 cand avem avion spre Bucuresti. Aeroportul din Atena nu-i grozav, dar am identificat niste scaune langa o priza si ne petrecem timpul scriind aceste fraze din jurnal si selectand pozele pe laptop, in acest punct oboseala si-a spus cuvantul , la un moment dat nu ne mai atragea nici internetul nici jurnalul.

Calatoria de la Atena la Bucuresti a durat 1:30 cu un Boeing 737. Era mare diferenta intre serviciile Qatar Airlenes si cele oferite de OLIMPIC AIRLINES, avionul era vechi si echipajul isi faceau treaba fara suflet chiar plictisiti.
Din Bucuresti vom lua avionul de Cluj la 21.30.

La Otopeni aceiasi dezamagire ca anii trecuti, si anul acesta personalul se misca lent calatorii sunt manati la turma catre chek in si boarding. Am scris destul de mult negativ inca de acum 2 ani cand am venit din Thailanda, am sperat ca s-au mai schimbat ceva dar nici vorba si anul asta zborurile de Baia Mare si Satu Mare le-au anulat pe motive meteorologice si i-au imbarcat pe avionul de Cluj. Calatorii erau disperati, au dat telefon acasa si acolo nu era nici o problema. Probabil motivul anularii este numarul mic de pasageri.
Avionul in loc sa decoleze la 21.15 a plecat la 22.00 , am avut totusi noroc ca puteau sa amane cursa pentru ca in Bucuresti incepuse sa ninga si a trebuit sa dea cu o substanta pe suprafata exterioara a avionului pentru a topi zapada.
In sfarsit pe la 23:00 am ajuns in Cluj unde deja functioneaza noul aeroport international, a fost OK, am gasit si un taxi si cu 30 lei am ajuns acasa in jurul orei 12:00, unde ca si altadata ne asteptau bucurosi Rex cainele si mama/soacra.
Am calatorit 36 de ore, am schimbat 4 avioane si am parcurs aproximativ 15000 km terestri.

INDONESIA - o tara surprinzatoare! - VII. - Epilog

VII. LUCRURI INTERESANTE

In Insula Java si Lombok, atat barbatii cat si femeile sunt de inaltime mica aproape pigmei, au parul negru ca taciunele si il poarta destul de lung, nu am vazut barbati cheli sau grasi.
La televiziunile locale din Lombok inainte de stiri se da programul religios musulman direct de la moschee.
Ca si la romani la petrecerile sasacilor muzica merge la maxim de nu te poti intelege om cu om, noua ne-ar fi convenit sa auzim gamelan, muzica locala relaxanta, dar se pare ca acest popor este foarte relaxat si cauta lucrurile excitante practicate de albi sau pur si simplu vor sa-i imite.
Tinerele chinezoaice din hotelul Sengigi vin la micul dejun in pijama fara jena si am mai observat ca atat chinezii, indienii, coreeni sau japonezii sunt foarte corpolenti multi copii sunt deja obezi.

CONCLUZII

Un concediu lung, cel mai grozav de pana acum, am avut timp de reflexii, o buna ocazie pentru a ne mai schimba stilul si filozofia de viata.

O luna de zile am iesit din rutina zilnica, nu am facut patul, nu am gatit, nu am spalat vase sau alte treburi casnice, nu am rabdat frig, nu am auzit trancaneala de la TV, etc.

Indonezia categoric ramane tara care ne-a surprins in cel mai placut mod, in care vom revenii, cand va fi posibil, insa pana atunci asteapta la rand : Cambogia, Birmania si Vietnam inca piete turisitice ieftine si virgine. Nu mai vorbim de Polinezia.

Topul tarilor din Asia, deja vizitate de noi arata cam asa :
1.Indonezia - tara surprinzatoare
2.Thailanda – tara oamenilor zambareti
3.Malaezia - tara oamenilor discreti
4.Singapore - tara oamenilor constinciosi

Nu trebuie sa ratat sau topul celor mai frumoase locatii:

Muntele Bromo
Terasele de orez si peisajele din Java;
Templul Tanah Lot;
Borubodur;
Hotelul Senggigi Beach cu gradina sa;
Peisajul de la Templul Uluwatu (falezele)
Dieng Plateau;
Baletul traditional: Kecak fire dance
Baletul traditional: Ramayana la teatrul Trimurti din Prambanan
10.Hotel Grand Mercure-Yogyakarta pentru farmec, pitoresc si cel mai bun mic dejun;

Ce puteam face mai bine

Sa luam un avion direct Kuala Lumpur – Yogyakarta;
Sa luam biletul de avion Bali – Yogyakarta direct din aeroport si nu sa-l rezervam de acasa, era de 3 ori mai ieftin;
Sa ducem ceva contra tantarilor de care nu am reusit nicicum sa scapam .

Ce nu ne-a placut in Indonezia
Insistenta vanzatorilor ambulanti care nu te lasau sa savurezi momentul
Tantarii din Bali;
Faptul ca in general indonezieni nu sunt prieteni cu curatenia cu exceptia personalului din hoteluri;
Suprataxarea turistilor straini la intrarea in obiectivele turistice;

Ce am gandit in Indonezia

1.Este important sa fim punctuali si sa luam decizii rapide tinand cont de impactul evenimentelor la nivel macro. Ne amintim ca puteam rata intreaga excursie datorita incapacitatii decizionale ale stafului CFR din Romania. Devine neimportant ce anume a oprit trenul, imediat trebuiau luate masuri si recuperat timpul pierdut. In tren sau alte mijloace de transport se afla oameni care sunt legati de o anumita destinatie si de un anumit timp, pot fi oameni de afaceri care pot rata intalniri cu impact major in desfasurarea evenimentelor, pot fi oameni care merg la evenimente unice (inmormantari, nunti etc.), in fine printr-un simplu dezinteres sau indicizie se pot anula multe evenimente care adunate pot caracteriza starea social-economica a unui popor.

2.Balinezii, sasacii sau javanezii nici nu isi dau seama ce mostenire culturala au. Ca si la noi tinerii abandoneaza valorile traditionale si se pierd lamentabil in cultura vestica. Pacat.

3.Citirea cartii Baghavad Gita, cea mai veche scriere spirituala (5000 de ani) iti rastoarna toate valorile in care credeai, te cutremuri cand afli ce cale ar trebui urmata in viata si ce mult este de lucru in acest domeniu. In aceasta carte am regasit toate ideeile filozofice citite in diverse alte carti:crestinism, budism, hinduism, sofism etc.

4.Am realizat ca oamenii au pretudindeni acelasi tipuri de personalitate, acelasi motive de bucurie si intristare. Singurul lucru care face diferenta intre societatii si popoare este “atitudinea” care se adopta in viata de zi cu zi si cand apare neprevazutul.

Sfarsit