INSULELE MALUKU -INDONEZIA

MALUKU  ISLANDS , INDONEZIA

O POVESTE  DE LA  CAPATUL PAMANITULUI

Decembrie 2019 -Ianuarie  2020

Lao Tzi, filozoful taoist, spune ca nici macar un fulg de nea nu cade acolo unde nu trebuie. Bazandu-ma pe acest fapt, nu am crezut nici o clipa ca  vizionarea accidentala a unui viodeclip despre Insulele Maluku este o pura intamplare. Am facut cercetari, mi-a placut ce am aflat si uite asa s-a stabilit destinatia acestei vacante.

Arhipelagul Insuleleor Maluku e situat in Indonezia, in afara rutelor traditionale de turism si asta  ne-a starnit curiozitatea si dorinta de a ’’inspecta’’ putin zona. Restul e organizare , insa  nu pot uita nici acum sentimentul de WOW! pe care l-am avut cand am descoperit aceste locuri magice.

Incep sa scriu dupa doua saptamani petrecute in Insulele Maluku si uitati-va si voi daca acesta nu e peisaj inspirational, atunci care poate fi ?

Locul acesta uimitor si salbatic este in Insula Seram, iar noi acum suntem la Nusa Nalan Beach.

Dar sa incepem cu inceputul...

Anul  2019 ca si ultimii ani, a fost energofag, asa ca excursia aceasta nu s-a organizat atat de detailat si temeinic ca precedentele si de multe ori ajunsi la fata locului am fost surprinsi de realitatile locului. Totusi e genul de vacanta aventuroasa si interesanta care  ne scapa de monotonie si de fapt e un adevarat remediu al mintii.

Maluku este un cele mai mari arhipelaguri de insule din Indonesia , o tara pe care am vizitat-o  cu 11 ani in urma si am apreciat-o ani la rand cu note maxime. Iata ca  ne reintoarcem de data asta, intr-o alta zona sa exploram noi locuri si noi traditii.

Dumitru, foarte ocupat in 2019, a comentat cand a aflat destinatia vacantei ’’Draga, dar e la capatul Pamantului, e tocmai langa Papua Noua Guinee!’’ Si are dreptate. Suntem in aceasta vacanta in punctele  cele mai estice ale globului in care am fost vreodata si daca te uiti pe harta, vezi ca Papua si Australia sunt mai aproape decat Jakarta.

Deci haideti cu noi in Maluku!

PLECAREA

26.12.2019

Zburam cu Turkish Airlines de la Cluj –o oprire de 2 ore la Istambul- dupa care umeaza Jakarta. Traseul stabilit in Indonezia e destul de lung asa ca va fi o excursie activa si interesanta.

Ruta este : Jakarta- Insula Ternate, North Maluku- Insula Ambon- Insula Seram- din nou Ambon- Kei Islands, punctul cel mai estic al tuturor excursiilor noastre- Jakarta pentru imbarcarea spre Cluj.

Zborul nostru spre Istambul e comod si rapid, chiar primim si mancare desi dureaza doar o ora si jumatate, iar escala la noul aeroport din Istambul e o placuta surpriza. E mare, luminos, bine structurat si organizat.

O ora ne-a trebuit sa ajungem de la poarta F la poarta A de unde decolam spre Jakarta. Ne miram ca sunt foarte putini turisti straini, majoritatea  calatorilor sunt localnici care tranziteaza intre joburi si casa.

E un zbor de noapte si  timpul trece mai repede cand dormi, asa ca dupa 14 ore de zbor am ajuns la Jakarta pe 27.12. ora locala 18.00. Aeroportul e destul de  insipid si inodor, dar asta nu ne scapa de rutina obisnuita: controlul pasapoartelor cu inevitabila coada de minim juma de ora,  recuperarea bagajelelor, schimbul valutar si alegerea unui taxi counter.

Hazlie situatie, se pare ca le plac tare mult pasarile aici, ca toate firmele de taxi au nume legate de ele: bluebird taxi, glodenbirdtaxi, etc.

Alegem goldenbird si contra a 260000 rupi (cca 80 lei) calatorim mai bine de o ora prin iuresul aglomerarii urbane care se numeste Jakarta pana la Juno Hotel.

Asezat in zona centrala, aproape de atractiile turistice, Juno este un hotel linistit, mai mult de tranzit , unde  avem o camera cu vedere spre oras. Camerele sunt micute, dar cochete si curate, un mic dejun bufet suedez destul de bun si personal amabil.

A doua zi inchiriem masina hotelului cu sofer cu tot sa vizitam cateva din obiectivele  turistice. Ni se spune ca soferul nu vorbeste engleza si receptionera ii face traseul, dar spre surpriza noastra inca de prima oprire  soferul   ne insoteste in Monas, Monumentul de Independenta  si chiar o rupe binisor in engleza in dorinta lui de a fi util si a  ne explica cate ceva.

Monas in sine e un edificiu care comemoreaza obtinerea independetei fata de puterea coloniala olandeza care controla tara. Ce e mai interesant e cum de toate aceste insule si insulite cu popoare, limbi si culturi diferite au ajuns la concluzia ca trebuie sa se uneasca intr-o tara. Diferentele culturale, religioase si chiar registrul de valori difera atat de mult de la o insula la alta incat  aceasta uniune ramane chiar si acum un mister.

Monas trebuie vizitat, nu pentru a vedea monumentul respectiv, ci pentru spectacolul uman pe care il ofera. Si pentru ca e vineri si e sarbatoare aici, spectacolul e si mai pregnant. Mii de oameni merg spre sau dinspre monument, caldura este ucigatoare, soarele cade direct perpendicular si prajeste nu alta, asa ca familii intregi stau la subsol la racoare, unde este prezentata prin diaporame istoria Indoneziei.

Nu dragostea de istorie ii tine aici, doar nevoia de a sta la racoare, asa ca s-au intins pe jos, unii isi mananca pranzul, altii discuta, altii  pur si simplu dorm. Soferul ghid ne spune ca isi petrec toata ziua aici. Gandidu-ma la casele supraincalzite din mahalale, cred ca ii inteleg.

Moschea Istiqlal, cea mai mare din tara, e un exemplu de constructie megalomana inchinata lui Allah, o admiram din exterior deoarece e prea mare imbulzeala ca sa o vizitam. Conflictele religioase din Jakarta si in general din tara sunt frecvente. Fundamentalisti islamici de aici au facut numeroase atacuri asupra crestinilor si bisericilor lor, unele cu pierderi de vieti si pagube materiale.

In fata moscheii un bazar cu tot felul: haine, incaltaminte, mancare si un iures galagios de adeptii care se misca ca un furnicar.

Pe aceeasi strada, la vreo 200 de metri este catedrala catolica, aici tocmai s-a terminat slujba, biserica e goala cu exceptia catorva credinciosi care intarzie la o butaforie cu scene de Craciun.

O liniste placut contrastanta fata de harmalaia de la moschee, ne pofteste inauntru, stam putin, spunem o rugaciune si admiram interiorul.

Ultima vizita o facem in zona de agrement din Ancol. Situata in nordul Jakartei, pe malul marii, aceasta cuprinde mai multe plaje, parcuri de agrement ca Naturland, Faunapark,  o gondola si un montaigne rousse.

Lume multa si aici, cu mic si mare sa isi petreaca ziua cat mai frumos.

Ajungem la hotel pe la ora 17.00 si dupa ce ne improspatam tinuta, plecam spre zona cladirilor noi cu zgarie nori sa cautam un loc sa luam cina. In mallul Sarinah  la subsol e un foodcourt si aici e si Vesne care are mancare veggie. Arata bine si e si gustoasa.

Cateva ceva despre mancarea indoneziana: e extrem de diversificata, la mai toate bufeturile din hoteluri observi etichetele west indonesian food, estindonesian food, java food, balifood sau preparate fusion. Majoritatea au ca baza orezul – nasi sau taiteii- mie, legume , sambal si pui/peste/ fructe de mare. Aspectul si mirodeniile difera insa mult intre ele de la o zona la alta. Asa se face ca un banal  Nasi Goreng are arome, gust  si aspect diferit  functie de zona in care s-a preparat.

Am ramas uimita cand am descoprit in Ternate ca, cuisoarele, care sunt condimentul de baza al insulei se foloseste la mancaruri si nu la dulciuri ca in alta parte, la fel si nucsoara.

Mananca si multe cipsuri facute din casava, alge, banane sau soric de porc. Supele sunt concentrate si bogate in fractie uscata. Langa vasul cu supa se pun boluri mai mici cu tot felul de legume , sosuri sau condimente ca fiecare sa isi asezoneze dupa propriul gust mancarea. Preturile sunt acceptabile si pentru buzunarul nostru, cu circa 30 lei doua persoane mananca chiar pe saturate. O scurta vizita la supermarket ne arata ca acesta este la fel de bine dotat ca acasa.

Ca orice metropola asiatica, Jakarta e un oras al contrastelor. Alternanta cartierelor sarace cu zone demne de un Manhatan sau Frankfurt e ceva normal. Trecerea de la o zona la alta se face brusc si fara preaviz. Aici esti in zona buna si dupa colt nu mai avem trotuar, nici stop si nici cladiri frumoase.

TERNATE

 29.12.2019-5.01.2020

Azi e zi de transfer , zburam 3,5 ore spre Ternate cu Batik Air. Avionul e matinal si la 6.00 suntem deja in masina, cu un sumar mic dejun la bord.

La aeroport din nou check in, predat bagaje si intram in terminalul de plecari domestice. E frumos, organizat si neasteptat de mare. Sunt multe curse regulate  spre toate zonele si constatam ca  lumea chiar calatoreste mult aici. Avionul e plin, personalul amabil, mancarea servita. Facem poze si asteptam cu nerabdare sa aterizam la Ternate.

Despre Insula Ternate, Maluku de Nord, am citit ca are cei mai fericiti oameni din Indonesia. Eram curiosi daca e adevarat si cum se manifesta aceasta fericire...

Aterizam, ridicam bagajele si intram in vorba cu un tip care se ofera pentru transport. Aici nu este taxi counter, nici taxiuri, doar privati care fac pe taxiurile. Individul cere 200000 rupi, mie mi se pare mult, ca doar nu e Jakarta. Omul da un telefon si vorbesc cu adminstratorul de la Villa Marasai, destinatia noastra. Intr- o engleza fluenta, mi se spune ca e pretul pietii si ca avem de mers  vreo 18 km pana acolo. Parcurgem distanta incet, fara graba, cel mai fericit dintre taximetristi conduce cu grija pe langa palatul sultanului, malul marii, unicul mall din oras si celebra pasar –piata locala-, apoi incep cartierele de locuinte.

Marasai e situata langa campusul universitatii Kairuan, intr-o plantatie, iar cladirea e o veche casa coloniala restaurata. 

Totul aici  se leagă de simțuri : văz-peisaj superb, auz- cântecul păsărilor si zgomotul junglei din apropriere, miros- arome de vanilie, cuișoare, scorțișoară și altele neștiute de noi, care plutesc în aer.
E foarte elegant aici, culori vii , decoratiuni minime din Kalimatan, Java sau Ternate. Bun gust si rafinament.

Camera 6, e a noastra, mare, primitoare si cu o terasa cu priveliste la mare. Marele atuu al locatiei este  plantatia in care cresc arbori de cuisoare, nucsoara, ceai, bananieri, palmierisi multe, multe alte varietati. O pasarela peste un hau adanc de 5-6 metri face legatura cu casa admistratorului si aleea care duce la restaurant. Descoperim ca avem si o piscina garnisita pe margini cu flori de hibiscus de diferite culori. Despachetam, citim materialele turistice din camera referitoare la meniu , excursii si facilitatii si pornim sa exploram. Foarte intim si placut locul. Suntem singurii turiști, asa ca, conacul cu 10 camere, terasa și piscina sunt la discretia noastră. Dumitru spune ca o ducem bine datorită bonourilor mele... Poate da, poate nu, cine știe. Oricum servim masa pe terasa, pentru noi o placere, pentru ei mai ușor ca nu mai deschid restaurantul. Mic dejunul întra în prețul camerei și consta din salate, fructe & ceai. Cina o comandam separat. Mâncarea e ieftina. O masa pentru 2 persoane cca 30 lei.

Despre Ternate putem spune ca are peisaje de vis, căldură mare și după cum zic studiile "cei mai fericiți oameni din Indonezia". Fericirea aici se manifesta intr-un ritm lent in a face orice, multe zambete si disponibilitate de a fi extrem de prietenosi si curiosi.

Nu prea vorbesc engleza, asa ca zâmbești și dai din mâini. Cu șoferul de bus am “vorbit” cu google. Deci orice ieșire e o aventura.

Am iesit in oras sa cumparam bilete de avion între insule si asta a durat 4 ore. Fetele de la agenție au spus ca suntem primi străini și ele sunt “slow English”.

Asta da ritm de lucru… !!

 Am văzut orașul, lacuri, plaje. Toate exotice și minunate pentru ochii de european. Facem excursii pe Muntele Gamalama, vulcanul falnic care e simbolul insulei si suntem fermecati de magia si frumusetea insulei.

Dar aici am întâlnit încă ceva deosebit: oameni veseli, prietenoși și generosi. Sunt lipsiți de orice interes, pur și simplu vorbesc și zâmbesc din inima. Unul din lucrurile pe care noi, cei din vest, am uitat sa le mai facem. 

O mare lecție care ne-a fost reamintita, acum la începutul anului 2020: importanta unui suflet deschis spre prietenie si generozitate.

Întâmplarea pe care urmează sa o relatez e reala. Coboram de la Vila Marasai pe jos, sambata dimineața pe la 7.00, cu gândul sa ajungem  in portul de unde pleacă Ferry spre Insula Tidore. Busurile locale, mici și albastre ca niște gandacei nu circula la ora asta, dar ne gândeam sa ajungem într-o  strada mai principala și sa ne descurcam de acolo. Pe la jumătatea pantei oprește lângă noi o mașină de teren și o doamna ne întreabă dacă ne poate ajuta și unde mergem.

Noi :La Pelabuhan Bastion sa luam Ferry spre Tidore.

Ea: Haideți sus, va duc eu.

Noi :Ne codim... 

Ea: Come on, guys! 

Noi :Hai sa mergem!

 

Pe drum discutam de una și alta  banalități ca între vechi cunoștințe. 

Ajunsi in port ne ajuta sa cumpărăm bilete și ne duce pana aproape de Ferry . 

Îmi da simplu numărul ei de telefon și spune ca i-ar face placere sa ne arate insula. 

Noi vrem sa ii plătim drumul pana aici, ea nu accepta, spune simplu: “Am făcut-o din prietenie”. 

Asta da! 

A doua zi Falhria, asa o cheamă pe doamna pedanta și aranjata cu Suzuki de teren, se prezintă la MaRasai Vila , gata sa ne ducă în turul insulei. 

Nu ne-a venit sa credem, noi am si uitat, dar e real. Femeia aceasta a investit o zi din viata ei sa ne facă turul insulei,  basca costul motorinei. A refuzat ferm orice tentativa de a noastra sa plătim. Vizitam forturile importante de pe insula: fortul Kalamata , fort Orange ramas mostenire de la  olandezi, palatal regal, Batu Angus Kulaba- un parc natural memorial al unei eruptii vulcanice si  lacul Tolire.

Noi am încercat sa ne compensam cumva si am platit prânzul luat la Samahadava Beach, prima plaja cu nisip negru întâlnită de noi. 

TIDORE

Tidore este vecina insulei Ternate si de-a lungul istoriei marea ei rivala. O rivalitate intretinuta de colonisti pentru a-si pastra monopolul asupra condimentelor, care de fapt sunt marea bogatiei a acestor insule. De fapt era competitia intre portughezii din Ternate si spanioli din Tidore.

Si pentru ca si aici ca oriunde in lume “ divide et impera” se aplica perfect, cele doua insule au ajuns sa se dusmaneasca si sa se spioneze reciproc.

Dar sa revenim la actualul Tidore, o insula din arhipelagul Maluku de Nord, care pare scoasa din paginile unui roman. Pare idilica cu veselia de colorit arborata de casele de pe marginea drumului. Culori tari și vesele ca verde, portocaliu, albastru sau roz fac concurenta florilor care străjuiesc strada. O preocupare pentru frumos și estetic. 

Oamenii si aici sunt prietenosi, iti fac la tot pasul cu mana. E chiar incredibil...

Ajungem in orasul Soa  Sio, unde primisem o lista de obiective turistice de la adminstratorul de la MaRasai. Bemo albastru ne lasa la piata si aici localnici buluc pe noi sa-si faca poze cu noi. Parca suntem exponate de la Zoo. Chiar si un politist vine grabit “Selfie, selfie please!’’. O , da am uitat sa va spun ca aici la poza i se spune selfie. Se pare ca localnici au ars niste etape si au sarit direct la selfie.

O luam la pas spre centru orasului si dupa  cca 2 km ajungem la Pasar Gota, piata de peste.

Aici vedem si tuk-tukurile locale, adica o tricicleta impinsa de o motocicleta si incercam sa negociem transportul pe la forturile istorice si apoi pana la Rum, orasul din care plecam spre Ternate.

Ne distram, noi nu stim Basa, ei nu stiu engleza.

Scoatem o hartie desenam si ei scriu cifre. Pana urma ne intelegem, toata treaba e 150000 rupi, adica cam 75 lei si include mersul la 2 fortarete si drumul la Rum cam 25 km in total. E mult mai scump ca busul local care e 20000 rupii , cam 6 lei.

Am optat pentru tricicleta pentru ca azi vrem sa ne rasfatam cu ceva inedit , ceva mai deosebit de ce facem zi de zi. In plus  e atat de racoritor sa mergi cu ea pe caldura ecuatoriala si cum viteza  e mica de 20, max 30 km/h, poti vedea si tot peisajul.

Admiram și decretam ca ne place Tidore.

Cele doua fortarete Torre si Tahula , sunt ramasite ale fortificatiilor ridicate de spanioli si olandezi in perioade diferite ale istoriei si reflecta atat de bine zbuciumul prin care a trecut arhipelagul, fiind mereu cauza unor conflicte nascute de nevoie omului alb de a controla negotul cu condimente.

Sunt construite sus pe culmi si destul de accesibile daca poti urca scari cu trepte de 0.5 cm inaltime. O, da, dar sus ce peisaj. Un miraj  invaluit in aburul de caldura si culoare . Frumos, frumos!!

 Tidorianul ne duce apoi la Rum. Drumul e placut si racoritor, o senzatia asemanatoare cu mersul cu trasura. A fost rasfatul nostru.

In port luam bilete la speedboat spre Ternate (10000 rupi de persoana , cam 3,50 lei). Barcile sunt ultrafolosite si cam rapanoase, dar in 10 min ai ajuns. Pe drum observam si barcile de lemn, un fel de ferry pentru motociclete, foarte populare aici. 

Ajunsi in Ternate o luam spre vila unde ajungem dupa ca ne-am cam ratacit prin oras.

Zilele de aici rămân de neuitat. Gradina exotica a vilei MaRasai, plimbarea pe vulcanul Gamalama, plajele, inotul zilnic din piscine, zambetele si prietenia localnicilor. Iata cateva motive care poate va vor convinge sa vizitati Ternate si Tidore din Maluku de Nord.

  

INSULA AMBON

5.01-9.01.2020

Ambon este capitala regiuni Maluku . Denumirea pe care o dau localnicii e “Ambon Manice”- “Ambon cel frumos”. Sincer noua orasul nu ni s-a parut frumos, decat doar o alta aglomerare urbana din Asia. Dar ca sa poti ajunge in locuri frumoase trebuie sa treci prin noduri de transfer , unde mai pui ca ai nevoie de o alternanta ca sa poti aprecia mai bine frumosul si natura.

Insula este destul de mare cam 300 kmp²,are cca 350.000 locuitori,un melanj din locuitorii insulelor din arhipelag.  Are 5 districte distincte, dar cand o parcurgi treci dintr-un oras ,intr-un satuc fara nici o avertizare, practic totul e unit, doar o forma de relief care nu poate fi locuita ofera o inrerupere in lungul sir al caselor de-a lungul drumului.

Dupa haine si atitudine ne-am dat seama ca insula e mai mult creștină decât islamica, dar oamenii nu mai sunt atât de veseli și prietenoși. Sunt mai ancorați în problemele zilnice. 

Am vizitat și orașul Ambon City la 15 km de aici, a trebuit sa parcurgem o etapa adminstrativa legata de schimbul banilor  și sa vedem de transport pe Seram. 

 Am reușit sa schimbam bani dupa multa stradanie, case de schimb nu prea sunt, asa ca am ajuns indrumati de unii si altii la Central Bank of Asia , singura care schimba bani. Am stat la coada , completat formulare, dat pasaport etc. si Dumitru chiar si-a pierdut rabdarea dupa 2 ore, dat fiind lentoarea serviciului.

Totul se misca incredibil de încet aici.Pelau, Pelau , zic ei!

  Cu travel agency nu am avut noroc, pur și simplu nu vorbeau engleza. Pana la urma ne-au ajutat cei de la recepția hotelului care vorbesc mai bine. Asa e când ești în locuri mai puțin turistice. Partea buna ca aici e totul mai autentic. 

Cum poti sa descriu sejurul de 5 zile de la Natsepa?

 Ar trebui sa va spun ca e un resort de 4*, are  o locatie frumoasa, într- un golf, liniste, serviciu bun si in sfarsit mai vedem si noi turisti, dar cam subtire, abia daca suntem vreo 40 de pesoane, cam 25% din capacitate.

Marea e calda și blândă, am inotat zilnic si tot ne miram cat de calda poate fi apa. Sunt tot 33-35⁰ C, combinat cu factorul umiditate nu e prea confortabil, dar cui ii pasa? Noi ne urmam rutina noastra, facem plimbari, inotam si ne relaxam . Vedem plaja localnicilor, mancam ceva autentic “Bumbu Rujak” si “SaguTumbu”. Gust interesant si ciudat, dar buu..uun !

Intram prin magazinele din satul din apropiere sa ne luam apa (la Natsepa cu 300% mai scumpa), mai vorbim cu localnicii prin semne sau intr-o engleza rudimentara de gradinita. Important e ca ne intelegem!

Si uite asa luam ultima cina la Natsepa, ultima plimbare prin gradina tropicala si ultima baie , iar mâine  dimineața  la 9 plecam spre Seram cu un speedboat.

INSULA  SERAM- LOCUL UNDE FIECARE ZI E DUMINICA

9.01-14.01.2020

Plecarea la Seram e o noua aventura, dupa ce masina hotelului ne-a lasat in portul de la Tulehu, ne-am trezit intr-o agitatie care contrazice total  lentoarea de care ne tot plangeam. Aici miscarile sunt pe „repede inainte”, dovada ca interesul poate modifica tiparele comportamentale. Vanzatorii ambulanti se misca iute in speranta ca isi vor vinde marfa, angajatii portului sunt presati de puhoiul de oameni care merg si vin dinspre Seram si uite asa toti avem un interes sa ne miscam,  noi doream doar sa ajungem in siguranta pe vas.

Seram este situata la cca. 170 km nord de insula Ambon si e atat de pasnica si relaxanta, incat Dumitru dupa o zi petrecuta aici a spus: ’’ aici e duminica in fiecare zi’’. Se bazeaza pe faptul ca totul se desfasoara agale, prea agale chiar.

Oamenii din satul Saleman sunt pescari, fac transporturi cu barca la resorturile din jur si merg zilnic in jungla dupa fructe. Plantatii si gradini nu prea sunt pe aici, ce-i drept am vazut vreo doua pe drumul de 95 km cat e de aici pana la Amahai. Imaginea cu localnicii venind din jungla cu durian sau jackfruit agatati de o bata purtata pe umar sau bagati in saci e ceva normal si se succede la fiecare 10 min. Acesta este si motivul pentru care fructele sunt scumpe aici. Pana sa ajunga pe tejghea cineva merge in jungla, cunoaste zona si copacii, se catara dupa fructe si le duce spre vanzare sau consumul propriu.

Sa ne reintoarcem la  Insula Seram, de fapt  insula cea mai mare din Maluku de Sud, cu cei peste 17.000 km ai sai si populata de triburile Manusela si Nualu. Limba locala este un dialect local imbunatatita de cuvinte basa, dar populatia mai in varsta nu stie basa, doar tinerii care care invata la scoala si de pe net, normal, iar engleza aproape ca nu exista pe aici. Densitatea mai mare este in zona portului Amahai si a capitalei Masohi aici am vazut strazi mai  largi cu case vesel colorate si atmosfera eterna de vacanta. Asta e prima impresie.

Ca sa ajungi aici de la Ambon ai doua posibilitati: cu un ferry boat de masini care face 8 ore sau cu o barca rapida de pasageri care parcurge distanta in 2,5  ore , am optat pentru a doua varianta.

In portul Amhai e mare balamuc, tot puhoiul de lume navaleste afara pe o pasarela rudimentara din lemn fara balustrada care iti incearca serios simtul echilibrului mai ales daca cari si un troler dupa tine. Imediat dupa debarcare, e parcarea cu microbuze care asigura transportul pe insula.

Suntem asteptati de un sofer si un om de la resort, nu vorbesc engleza , dar sunt interesati sa ai tot confortul. Mai tarziu am aflat ca era patronul Nusei Nulan.

In doi timpi si trei miscari imi paseaza un telefon sa vorbesc cu cineva de la resort care ne intreaba daca vrem sa luam pranzul, etc. Masina porneste spre destinatie, credeam noi, cand iata-ne in fata unui restaurant. Doamne, era numai 11.00 si nu ne gandeam deja la pranz, in plus am facut paralelismul cu romanii nostri care cand ajungi undeva te si pun in jurul mesei. Urmeaza iarasi o discutie telefonica in care banuim noi, se dezbate subiectul ’’ astia nu vor lunch!’’.

Noi trebuie sa ajungem in partea de nord, deci traversam insula pe latime cam 95 km,  trecand prin muntii Binaivape un drum ca un montaigne rousse, marginit de o jungla densa, verde si luxurianta care ne insoteste pana la Nusa Nalan Beach, destinatia noastra. Muntii Binaiva sunt cei mai inalti din arhipelag , cel mai mare varf are 3027m. Foarte frumos drumul.

Desigur ca numele de „resort” nu se prea potriveste cu ce gasim aici. Asa ca retrogradam la guesthouse, mai aproape de adevar.

Facilitatile de cazare par subtiri dupa Natsepa  de 4*, camera are doar un pat, un dulap si o baie si mai rudimentara, dar aici nu asta conteaza. Aici se vinde peisajul. Si peisajul e superb , iar daca esti iubitor de natura si frumos  ai ajuns in locul potrivit. 

In Indonezia sunt doua feluri de a merge la mare: mare la munte  sau mare la campie. Acum suntem la ’’mare cu munte’’. La cateva metri de plaja incepe jungla si muntii  care tasnesc  spre cer. O armonie desavarsita care iti incanta ochiul. Un proverb spune : frumusetea e in ochiul privitorului, dar DA aici frumusetea are o magie aparte care te cucereste.

Zilele aici trec repede, dimineata dupa micul dejun, marea este retrasa cu cateva sute de metri asa ca poti explora tarmul. Zi de zi am facut aceasta plimbare de cca. 5-6 km de la Nusa Nalan la Air Banda, trecand pe langa alte stabilimente turistice. Toate isi spun resort, dar mai mult sunt casute pe plaja sau cocotate pe platforme de lemn drept deasupra marii cum e la Kakatua sau la Ora Beach. Aceasta din urma a ajuns celebra datorita rewieurilor, au dublat preturile si uite asa si ceialalti au ridicat si ei costul camerei. Personal e un pic de exagerare in aprecierea acestor stabilimente turistice, sunt rudimentare si aici nu se vinde nimic altceva decat frumusetea incredibila a naturii.

Am vizitat si satul Saleman. Casele sunt zidite din  caramizi din lut, sunt extrem de simple si rudimentare, nu au decat electricitate. In sat nu exista net sau televizoare, au ars aceasta etapa sarind la telefoanele smart. Copii sunt cuminti, nu prea au jucarii si se amuza in jocuri colective.

Ultima zi, facem socotelile cu Alman, baiatul patronului care o rupe pe engleza , vine barcagiul incarcam trolerele in barca si incepem calatoria catre Amahai, cu aceasi masina si sofer simpatic care isi duce mana la inima cand te saluta. Si de data asta proprietarul vine cu noi pana in port la ghiseul de bilete si ne depune in sala de asteptare. 

Alt spectacol aici, actorii sunt  calatorii, vanzatorii ambulanti care isi cara marfa in roabe folosite in constructi si isi lauda marfa cu voce tare. Luam si noi un dulce pe baza de fructe si lapte de cocos. Delicios.

Barca rapida se umple de lume vazand cu ochii  si curand abia se poate circula pe culoare. Dupa 2,5 ore ajungem la Ambon, inca  inainte de oprire baieti tineri, parca ar fi pirati, sar pe marginile navei, cred ca termenul este de acostare, in cautarea unor clienti carora sa le care bagajele. Saracia e mare la Tulehu. Daca imbarcarea s-a facut civilizat si linistit, debarcarea e un haos total. Bagajele se lasa de pe puntea de sus, chiar si Dumitru i le da asa soferului de taxi, lumea se imbulzeste si un suvoi de oameni si bagaje se indreapta spre iesirea din port.

Ajungem dupa mai bine de o ora la Atlantic Hotel unde vom sta o noapte. Aici surpriza mare. Cica nu au confirmarea de la Booking, asta cu toate ca au debitat deja cardul. Imi manifest indignarea si cer sa vorbesc cu seful care de fapt e o femeie si ii explic ca daca deja au incasat banii pe camera inseamna logic ca au si confirmarea rezervarii. Dupa 20 de minute am fost cazati, camera mica , bine organizata si sa nu uitam ca suntem intr-un hotel de tranzit. Profitam ca avem net, vorbim acasa si raspundem la mesaje.  Seara facem o scurta plimbare prin Ambon si asteptam plecarea spre Kei Islands.

KEI  ISLANDS- UN PARADIS LA CAPATUL PAMANTULUI

15.01.-24.01.2020

 Inchipuiti-va ca ati putea evada intr-un loc magic de la ’’capatul pamantului’’, unde sunteti liberi, fara responsabilitati, fara net sau telefoane, unde necesitatile de a avea o camera comfortabila si mancare traditionala buna sunt asigurate. Ati accepta sa mergeti ? Cred ca da! Lumea  doreste si tanjeste sa descopere asa ceva pentru ca doar aici iti poti reseta mintea si sufletul. O oportunitate de a reflecta, de a simti cu sufletul, de a patrunde in tainele din jur pentru a intelege mai bine lumea si pe noi insine.

Kei Cecil, mai precis plaja Ohoidertawun,  e locul unde armonia si magia conspira pentru a oferi vizitatorului momente unice in viata....

Insule, plaje si mare sunt  multe si frumoase in multe colturi ale lumii, dar Kei- East Maluku a depasit asteptarile noastre. Plaja e unica prin fluxul si refluxul ei care are loc de doua ori pe zi si creeaza de fiecare data peisaje  cu culori si forme unice, nerepetabile. In prima zi nu ne-a venit sa credem, am avut impresia ca a nins si straluceste zapada in soare, asa de stralucior este totul. Apa se retrage cativa kilometri si fundul de mare se releva si e in intregime al tau, poti sa te plimbi pe nisipul alb ca neaua si sa observi lucruri nebanuite. In plimbarile noastre care au grade de libertate spre toate punctele cardinale, am facut plimbari pe fundul marii, am explorat tarmurile cu plajele lor si satele din jur si o da, jungla mare verde si luxurianta care ne ofera concerte unice nocturne unde prim solistii sunt pasarile si adierea vantului dinspre nord care bate in aceasta perioada a anului si aduce o unda de racoare in caldura torida.

Deci va prezentam Kei Islands, numarul UNU in topul preferintelor noastre !

Kei Islands este un arhipelag de insule- atol care fac parte din grupul de insule  Wallacea, astfel situate la 615 km vest de Papua si la 700 km de coasta de nord a Australiei, pentru noi punctul cel mai estic in care am ajuns pana acum. Feeria lor se releva inca din avion cand descoperi atolii, culorile irestibile ale marii si imaginea de ansamblu se contureaza in ceva ireal de minunat care e un paradis.

Kei Islands sunt cunoscute si ca Kai Islands sunt considerate ca  avand plajele cele mai bune din Indonesia , cu toate acestea  turistii sunt destul de putini, mai ales acum cand liniile aeriene au dublat preturile, chiar si curiosii au renuntat la aceasta destinatie. Istoria ne spune ca stramosii localnicilor au venit din Bali , din regatul Majapahit. Satele a caror nume incepe cu Ohoi  sunt fondate de balinezi care ulterior s-au ametecat cu populatia locala. A ramas o dovada palpabila pana in zilele noastre  si anume portul „Bal Sorbay”(Bali Surabaya) pe Kei Cecil.In ultumul secol sangele s-a primenit si cu ajutorl celor din Sulawesi si  Maluku.

Aeroportul din Langur e extrem de simplu, aici nu se mai aplica strict regulile din celelate aeroporturi, seamana cu  aeroportul de la Cluj in anii 1990. Se simte deja lejeritatea’’ vietii de pe insula’’. E ca la autobuz unii coboara si altii urca.

Indonezienii au o vorba ’’pelen-pelan’’, adica ’’ incet-incet’’ si nicaieri nu se potriveste mai bine aceasta tendita spre slow life.

Insula este fermecatoare, satele sunt cochete, cu case colorate bordate de verdeata. In centru este harta localitatii si sunt frumos semnalizate toate obiectivele interesante. Si asta in fiecare sat. Drumurile sunt toate asfaltate si impecabile. Am aflat ca sunt programe guvernamentale de dezvoltare rurala. Se aloca in fiecare an o suma care este folosita dupa cum hotararesc in consiliul local.

Noi vom sta la Savana Cottage. De la aeroport drumul il parcurgem in cca. 40 de minute cu o masina mov si un sofer cult si simpatic. Ne spune ca a studiat 5 ani dreptul in Jogyakarta , dar nu are job in specialitatea lui asa ca s-a intors acasa si face pe soferul de taxi, in masina cumparata de mama sa. Acest lucru ne-a adus aminte ca si acum 11 ani cand am fost  in Java, tinerii faceau facultati si sfarseau in agricultura sau servicii. Deci nu s-a schimbat nimic... chiar pacat, se pare ca omenirea se confrunta cu probleme majore.

Savana Cottage e pe plaja Ohoidertawun, intr-un loc unic prin simplitatea si frumusetea lui. Putem spune ca am descoperit un paradis in acest loc indepartat.

Camera noastra e mare, frumoasa cu baie si avem si o terasa imensa pe care ne ducem veacul atunci cand nu suntem la plimbare sau inotam . Poza Kei 12

Proprietarii sunt Lucy si Gerson, iar in spatele povesti lor e un roman. Gerson, nascut in Olanda intr-o familie indoneziana stabilita acolo dupa razboi, cu 12 frati raspanditi prin toata lumea, sora cea mai apropriata fiind stabilita in Darwin, Australia. Gerson  e un tip neconformist care spune simplu: m-am stabilit aici pentru aici sunt liber si nu trebuie sa respect atatea reguli. A cumparat o bucata de pamant cu plaja si iesire la mare si a construit bungalowuri, un restaurant si mai nou o casa cu patru camere pentru fratii lui, dar care sunt disponibile si pentru turisti in lipsa lor.

Intr-una din aceste camere stam si noi. Lucy ne serveste la 9 fix micul dejun  care consta din fructe locale, salata de avogado, paine, rosii, gemuri de fructe la alegere, prajiturle traditionale si ceai sau cafea. Cina e gata la 19:30 si e foarte generoasa, de fiecare data alte preparate pregatite cu pricepere , de obicei 4 sau 5 feluri. Ne simtim rasfatati!

Lucy e din sat, s-a casatorit cu Gerson si conduc impreuna afacerea turistica de la Savana Cottage. Sunt simpatici, atenti cu noi si ne-au furnizat multe informatii interesante despre ce si cum se intampla in insula si asa in general despre modul de voit si traditiile de pe insula.

Pe insula exista mai multe confesiuni de crestinii impartitit in catolici si protestanti, dar care nu interactioneaza pozitiv intre ei, din contra daca esti vazut ca simpatizezi cu religia „adversa” esti excomunicat, ba mai mult nici familia nu te mai primeste. Muslimii au si ei adepti destui, iar comunitatea chineza este budista sau confucionista.

Problema apare  cand sunt casatorii intre confesiuni, atunci conform traditiei fata ia religia baiatului, iar la nunta participa toti indiferent de religie. Exact o nunta din aceasta intre un crestin si o muslima am vazut si noi in Ohoidertawun.

In rest viata satului e incredibil de pasnica, vorba lui Gerson, jumatate sunt rude indiferent de religie. Unii lucreaza in oras, alti pescuiesc sau au  plantatii de alge, fac turism, dar toti fara exceptie au in spate un petec de pamant situat in vatra satului sau in jungla. Se cultiva cocotieri, copacii kasawa sau porumb si legume mai tin pe langa casa niste pasari inalte si slabanoage si cu asta traiul de zi cu zi este asigurat.

Ca sa poti avea o slujba trebuie musai sa ai un scuter, care de obicei se ia second hand, fara el deplasarea devine imposibila sau extrem de costisitoare.

Intruna din zile l-am intrebat pe  Gerson cum e cu cumparatul terenurilor. Am aflat ca e tare complicat si ciudat. Cica trebuie ca regele satului sa convoace satenii si acestia sa fie de acord, apoi cumperi pamantul, dar pentru copacii care sunt pe pamant se plateste un pret separat care creste proportional cu marimea copacului si rodul pe care il produce. Astfel pentru un cocotier poti sa platesti cam multisor…

Cate ceva despre salarii: un profesor are 2.000.000 rupii, un vanzator 1.200.000 rupii, salarul minim 800.000 rupii, un om cu ziua 150.000 rupii.Preturile sunt extrem de decente pentru localnici, pentru turisti depinde unde stai, sunt de toate pentru toti si scumpe si ieftine.

Zilele din Kei Islands sunt linistite, relaxante si mai frumoase decât putem descrie. Viata noastra aici depinde de reflux , in functie de el ne facem plimbarea pe plaja si inotam. Ne-am transformat in pseudo-bastinasi si pandim refluxul. Gerson dupa 40 de ani petrecuti aici spune ca nici o zi nu seamana cu alta.

Refluxul ne-a descoperit o noua posibilitate de miscare, aceea de a ne plimba pe fundul marii, zilnic se retragea cu cca 2-3 km și noi profitam plecand in inspectie. Asa am avut ocazia sa vedem diverse animale marine, am observant forma nisipului sau dunele formate pe alocuri, am vazut plantatiile de alge, munca pescarilor si am facut plimbari pe plajele lungi si insorite. Media zilnica a fost  10-12 km de plimbare.

Mâncarea servita de Lucy a fost tradițional vegana foarte bună și multă, servita la 9 si 19 fix. Ne-au rasfatat!

Kei Islands este insa mult mai mult, un loc in care iti gasesti linistea sufleteasca, care te indeamna sa meditezi, sa apreciezi viata, natura ca ceva maret, frumos si simplu. Aici am incercat sentimente de recunostiinta fata de privilegiul pe care il aveam de a fi “aici si acum” in aceste locuri atat de binecuvantate .

Un loc unde as reveni oricând cu drag si pe care il recomand cu draga inima tuturor. Undeva in sufletele noastre stim prea bine ca frumusetea incredibila a acestui loc ne-a marcat iremediabil  , stim ce am simtit , am atins si am fost coplesiti de  armonie si beautitunea pe care numai natura ti-o poate oferi.

Pe undeva speram ca vom putea sta din nou si admira minunatele plaje din Kei Cecil si mai cred ca in multe dimineti de acum incolo voi bea ceaiul la locul nostru obisnuit admirand marea.

Ne apropiem de clipa intoarcerii spre casa, mai bine spus de lungul drum spre casa. Dumitru se bucura ca ne întoarcem, eu as mai fi stat. E prea frumos aici, ca sa revii la o viata complicata.

Calatoria se va face in doua reprize : Kei Islands- Jakarta cu un zbor de 8 ore si 2 escale la Ambon si Makasar  si a doua zi Jakarta-Istambul-Cluj cu un zbor de 14 ore cu o escala la Istambul.

In Jakarta mai dormin o noapte la Days Hotel, foarte cochet hotelul, cu personal serviabil. In ziua plecarii ploua cu galeata, eu vroiam sa cumpar fructe exotice sa le aduc cadou acasa si intrebam la receptie cum ajungem la piata de fructe. A iesit managerul si a spus ca ne duce el la piata. Zis si facut, chiar ne-a dus, mai mult a venit si ne-a ajutat la targuit. Foarte amabil omul!

La ora 21.00 ora Jakartei  am decolat spre Cluj, via Istambul.

Am ajuns acasa dupa un zbor total de  22 de ore, eram rupti de oboseala, dar bucurosi ca am ajuns cu bine. Vestile despre corona virus au ajuns si in Indonezia, vorba aia peste tot poti asculta BBC, dar nu am prins restrictii nici pe aeroportul din Jakarta, nici la Istambul si nici la  Cluj. Cei drept in aeroportul din Istambul am vazut ca nu mai zburau avioanele spre Beijing.

La doua zile de la sosire s-a trecut la o stare de ingrijorare apoi la una de panica mascata.

Noi deocamdata suntem in echilibru, avem „provizii” de frumos si armonie , asa ca am invatat sa privim provocarile vietii cu intelepciune!

CE AM OBSERVAT...CE AM SIMTIT... IN MALUKU!

Maluku e atat de exotic si divers, nu ai nici o sansa sa te plicisesti aici sau sa nu gasesti un lucru care sa impresioneze, sa te faca sa reflectezi asupra lucrurilor care intradevar conteaza in viata.

Natura este uimitoare aici, cred ca nicaieri natura nu este atat de pitoreasca si armonioasa si frumoasa .

Indonezia s-a dezvoltat in ultimii ani ca infrastructura, dezvoltare tehnologica in orasele  mari, in schimb zonele rurale si mai retrase sunt partial tot intr-o epoca trecuta cand traditiile locale conteaza mai mult decat civilizatia moderna. Lumea de aici nu si-a modificat conceptiile si stilul de viata fata de ce am observat la prima noastra vizita in 2008.

Oamenii sunt prietenosi de-a dreptul, au o curiozitate nativa de a cunoaste , de a intreba , de a afla lucruri noi.

In total am parcurs  27030 km, repartizati cam asa:

-                 in zboruri aeriene internationale :20540 km Cluj- Jakarta si retur

-                 zboruri in arhipelag: 7930 km Jakarta-Ternate-Ambon-Kei-Jakarta

-                 deplasari maritime si cu masina cca. 500 km

Aceasta excursie „la capatul pamantului”  a fost o miraculoasa intalnire cu frumosul si armonia, o reconactare la natura care ne-a oferit clipe de liniste  si introspectie si ne-a ajutat sa devenim mai buni. Am reinvatat sa apreciem si sa pretuim valoarea frumosului, a tolerantei si respectului si  valoarea timpului nostru care e atat de pretios.

                        MULTUMIM  MALUKU !

          

Cristina & Dumitru  Nemes

             Februarie 2020

o    

o