MALUKU ISLANDS , INDONEZIA
O POVESTE DE LA
CAPATUL PAMANITULUI
Decembrie 2019 -Ianuarie 2020
Lao Tzi, filozoful taoist, spune ca nici macar un
fulg de nea nu cade acolo unde nu trebuie. Bazandu-ma pe acest fapt, nu am
crezut nici o clipa ca vizionarea
accidentala a unui viodeclip despre Insulele Maluku este o pura intamplare. Am
facut cercetari, mi-a placut ce am aflat si uite asa s-a stabilit destinatia
acestei vacante.
Arhipelagul Insuleleor Maluku e situat in
Indonezia, in afara rutelor traditionale de turism si asta ne-a starnit curiozitatea si dorinta de a
’’inspecta’’ putin zona. Restul e organizare , insa nu pot uita nici acum sentimentul de WOW! pe
care l-am avut cand am descoperit aceste locuri magice.
Incep
sa scriu dupa doua saptamani petrecute in Insulele Maluku si uitati-va si voi
daca acesta nu e peisaj inspirational, atunci care poate fi ?
Locul
acesta uimitor si salbatic este in Insula Seram, iar noi acum suntem la Nusa
Nalan Beach.
Dar
sa incepem cu inceputul...
Anul 2019 ca si ultimii ani, a fost energofag, asa
ca excursia aceasta nu s-a organizat atat de detailat si temeinic ca
precedentele si de multe ori ajunsi la fata locului am fost surprinsi de
realitatile locului. Totusi e genul de vacanta aventuroasa si interesanta care ne scapa de monotonie si de fapt e un adevarat
remediu al mintii.
Maluku
este un cele mai mari arhipelaguri de insule din Indonesia , o tara pe care am
vizitat-o cu 11 ani in urma si am
apreciat-o ani la rand cu note maxime. Iata ca
ne reintoarcem de data asta, intr-o alta zona sa exploram noi locuri si
noi traditii.
Dumitru,
foarte ocupat in 2019, a comentat cand a aflat destinatia vacantei ’’Draga, dar
e la capatul Pamantului, e tocmai langa Papua Noua Guinee!’’ Si are dreptate.
Suntem in aceasta vacanta in punctele
cele mai estice ale globului in care am fost vreodata si daca te uiti pe
harta, vezi ca Papua si Australia sunt mai aproape decat Jakarta.
Deci haideti
cu noi in Maluku!
PLECAREA
26.12.2019
Zburam
cu Turkish Airlines de la Cluj –o oprire de 2 ore la Istambul- dupa care umeaza
Jakarta. Traseul stabilit in Indonezia e destul de lung asa ca va fi o excursie
activa si interesanta.
Ruta
este : Jakarta- Insula Ternate, North Maluku- Insula Ambon- Insula Seram- din
nou Ambon- Kei Islands, punctul cel mai estic al tuturor excursiilor noastre-
Jakarta pentru imbarcarea spre Cluj.
Zborul
nostru spre Istambul e comod si rapid, chiar primim si mancare desi dureaza
doar o ora si jumatate, iar escala la noul aeroport din Istambul e o placuta
surpriza. E mare, luminos, bine structurat si organizat.
O
ora ne-a trebuit sa ajungem de la poarta F la poarta A de unde decolam spre Jakarta.
Ne miram ca sunt foarte putini turisti straini, majoritatea calatorilor sunt localnici care tranziteaza
intre joburi si casa.
E
un zbor de noapte si timpul trece mai
repede cand dormi, asa ca dupa 14 ore de zbor am ajuns la Jakarta pe 27.12. ora
locala 18.00. Aeroportul e destul de
insipid si inodor, dar asta nu ne scapa de rutina obisnuita: controlul
pasapoartelor cu inevitabila coada de minim juma de ora, recuperarea bagajelelor, schimbul valutar si alegerea
unui taxi counter.
Hazlie
situatie, se pare ca le plac tare mult pasarile aici, ca toate firmele de taxi au
nume legate de ele: bluebird taxi, glodenbirdtaxi, etc.
Alegem
goldenbird si contra a 260000 rupi (cca 80 lei) calatorim mai bine de o ora
prin iuresul aglomerarii urbane care se numeste Jakarta pana la Juno Hotel.
Asezat
in zona centrala, aproape de atractiile turistice, Juno este un hotel linistit,
mai mult de tranzit , unde avem o camera
cu vedere spre oras. Camerele sunt micute, dar cochete si curate, un mic dejun
bufet suedez destul de bun si personal amabil.
A
doua zi inchiriem masina hotelului cu sofer cu tot sa vizitam cateva din
obiectivele turistice. Ni se spune ca
soferul nu vorbeste engleza si receptionera ii face traseul, dar spre surpriza
noastra inca de prima oprire soferul ne insoteste in Monas, Monumentul de
Independenta si chiar o rupe binisor in
engleza in dorinta lui de a fi util si a
ne explica cate ceva.
Monas
in sine e un edificiu care comemoreaza obtinerea independetei fata de puterea
coloniala olandeza care controla tara. Ce e mai interesant e cum de toate
aceste insule si insulite cu popoare, limbi si culturi diferite au ajuns la
concluzia ca trebuie sa se uneasca intr-o tara. Diferentele culturale,
religioase si chiar registrul de valori difera atat de mult de la o insula la
alta incat aceasta uniune ramane chiar
si acum un mister.
Monas
trebuie vizitat, nu pentru a vedea monumentul respectiv, ci pentru spectacolul
uman pe care il ofera. Si pentru ca e vineri si e sarbatoare aici, spectacolul
e si mai pregnant. Mii de oameni merg spre sau dinspre monument, caldura este
ucigatoare, soarele cade direct perpendicular si prajeste nu alta, asa ca
familii intregi stau la subsol la racoare, unde este prezentata prin diaporame
istoria Indoneziei.
Nu
dragostea de istorie ii tine aici, doar nevoia de a sta la racoare, asa ca s-au
intins pe jos, unii isi mananca pranzul, altii discuta, altii pur si simplu dorm. Soferul ghid ne spune ca
isi petrec toata ziua aici. Gandidu-ma la casele supraincalzite din mahalale,
cred ca ii inteleg.
Moschea
Istiqlal, cea mai mare din tara, e un exemplu de constructie megalomana
inchinata lui Allah, o admiram din exterior deoarece e prea mare imbulzeala ca
sa o vizitam. Conflictele religioase din Jakarta si in general din tara sunt
frecvente. Fundamentalisti islamici de aici au facut numeroase atacuri asupra
crestinilor si bisericilor lor, unele cu pierderi de vieti si pagube materiale.
In
fata moscheii un bazar cu tot felul: haine, incaltaminte, mancare si un iures
galagios de adeptii care se misca ca un furnicar.
Pe
aceeasi strada, la vreo 200 de metri este catedrala catolica, aici tocmai s-a
terminat slujba, biserica e goala cu exceptia catorva credinciosi care intarzie
la o butaforie cu scene de Craciun.
O
liniste placut contrastanta fata de harmalaia de la moschee, ne pofteste
inauntru, stam putin, spunem o rugaciune si admiram interiorul.
Ultima
vizita o facem in zona de agrement din Ancol. Situata in nordul Jakartei, pe
malul marii, aceasta cuprinde mai multe plaje, parcuri de agrement ca
Naturland, Faunapark, o gondola si un
montaigne rousse.
Lume
multa si aici, cu mic si mare sa isi petreaca ziua cat mai frumos.
Ajungem
la hotel pe la ora 17.00 si dupa ce ne improspatam tinuta, plecam spre zona
cladirilor noi cu zgarie nori sa cautam un loc sa luam cina. In mallul Sarinah la subsol e un foodcourt si aici e si Vesne
care are mancare veggie. Arata bine si e si gustoasa.
Cateva
ceva despre mancarea indoneziana: e extrem de diversificata, la mai toate
bufeturile din hoteluri observi etichetele west indonesian food, estindonesian
food, java food, balifood sau preparate fusion. Majoritatea au ca baza orezul –
nasi sau taiteii- mie, legume , sambal si pui/peste/ fructe de mare. Aspectul
si mirodeniile difera insa mult intre ele de la o zona la alta. Asa se face ca
un banal Nasi Goreng are arome,
gust si aspect diferit functie de zona in care s-a preparat.
Am
ramas uimita cand am descoprit in Ternate ca, cuisoarele, care sunt condimentul
de baza al insulei se foloseste la mancaruri si nu la dulciuri ca in alta
parte, la fel si nucsoara.
Mananca
si multe cipsuri facute din casava, alge, banane sau soric de porc. Supele sunt
concentrate si bogate in fractie uscata. Langa vasul cu supa se pun boluri mai
mici cu tot felul de legume , sosuri sau condimente ca fiecare sa isi asezoneze
dupa propriul gust mancarea. Preturile sunt acceptabile si pentru buzunarul nostru,
cu circa 30 lei doua persoane mananca chiar pe saturate. O scurta vizita la
supermarket ne arata ca acesta este la fel de bine dotat ca acasa.
Ca
orice metropola asiatica, Jakarta e un oras al contrastelor. Alternanta
cartierelor sarace cu zone demne de un Manhatan sau Frankfurt e ceva normal.
Trecerea de la o zona la alta se face brusc si fara preaviz. Aici esti in zona
buna si dupa colt nu mai avem trotuar, nici stop si nici cladiri frumoase.
TERNATE
29.12.2019-5.01.2020
Azi
e zi de transfer , zburam 3,5 ore spre Ternate cu Batik Air. Avionul e matinal
si la 6.00 suntem deja in masina, cu un sumar mic dejun la bord.
La
aeroport din nou check in, predat bagaje si intram in terminalul de plecari
domestice. E frumos, organizat si neasteptat de mare. Sunt multe curse regulate
spre toate zonele si constatam ca lumea chiar calatoreste mult aici. Avionul e
plin, personalul amabil, mancarea servita. Facem poze si asteptam cu nerabdare
sa aterizam la Ternate.
Despre
Insula Ternate, Maluku de Nord, am citit ca are cei mai fericiti oameni din
Indonesia. Eram curiosi daca e adevarat si cum se manifesta aceasta fericire...
Aterizam,
ridicam bagajele si intram in vorba cu un tip care se ofera pentru transport.
Aici nu este taxi counter, nici taxiuri, doar privati care fac pe taxiurile.
Individul cere 200000 rupi, mie mi se pare mult, ca doar nu e Jakarta. Omul da
un telefon si vorbesc cu adminstratorul de la Villa Marasai, destinatia
noastra. Intr- o engleza fluenta, mi se spune ca e pretul pietii si ca avem de
mers vreo 18 km pana acolo. Parcurgem
distanta incet, fara graba, cel mai fericit dintre taximetristi conduce cu
grija pe langa palatul sultanului, malul marii, unicul mall din oras si celebra
pasar –piata locala-, apoi incep cartierele de locuinte.
Marasai
e situata langa campusul universitatii Kairuan, intr-o plantatie, iar cladirea
e o veche casa coloniala restaurata.
Totul aici se leagă de simțuri : văz-peisaj superb, auz- cântecul
păsărilor si zgomotul junglei din apropriere, miros- arome de vanilie,
cuișoare, scorțișoară și altele neștiute de noi, care plutesc în aer.
E foarte elegant aici, culori vii , decoratiuni minime din Kalimatan, Java sau Ternate. Bun gust si rafinament.
E foarte elegant aici, culori vii , decoratiuni minime din Kalimatan, Java sau Ternate. Bun gust si rafinament.
Camera 6, e a noastra, mare,
primitoare si cu o terasa cu priveliste la mare. Marele atuu al locatiei este plantatia in care cresc arbori de cuisoare,
nucsoara, ceai, bananieri, palmierisi multe, multe alte varietati. O pasarela
peste un hau adanc de 5-6 metri face legatura cu casa admistratorului si aleea
care duce la restaurant. Descoperim ca avem si o piscina garnisita pe margini
cu flori de hibiscus de diferite culori. Despachetam, citim materialele
turistice din camera referitoare la meniu , excursii si facilitatii si pornim
sa exploram. Foarte intim si placut locul. Suntem singurii turiști, asa ca, conacul cu 10 camere, terasa și
piscina sunt la discretia noastră. Dumitru spune ca o ducem bine datorită
bonourilor mele... Poate da, poate nu, cine știe. Oricum servim masa pe terasa,
pentru noi o placere, pentru ei mai ușor ca nu mai deschid restaurantul. Mic
dejunul întra în prețul camerei și consta din salate, fructe & ceai. Cina o
comandam separat. Mâncarea e ieftina. O masa pentru 2 persoane cca 30
lei.
Despre Ternate putem
spune ca are peisaje de vis, căldură mare și după cum zic studiile "cei
mai fericiți oameni din Indonezia". Fericirea aici se manifesta intr-un
ritm lent in a face orice, multe zambete si disponibilitate de a fi extrem de
prietenosi si curiosi.
Nu prea vorbesc
engleza, asa ca zâmbești și dai din mâini. Cu șoferul de bus am “vorbit” cu
google. Deci orice ieșire e o aventura.
Am iesit in oras sa
cumparam bilete de avion între insule si asta a durat 4 ore. Fetele de la
agenție au spus ca suntem primi străini și ele sunt “slow English”.
Asta da ritm de lucru… !!
Am văzut orașul, lacuri, plaje. Toate exotice și
minunate pentru ochii de european. Facem excursii pe Muntele Gamalama, vulcanul falnic care e simbolul
insulei si suntem fermecati de magia si frumusetea insulei.
Dar aici am întâlnit încă ceva deosebit: oameni
veseli, prietenoși și generosi. Sunt lipsiți de orice interes, pur și simplu
vorbesc și zâmbesc din inima. Unul din lucrurile pe care noi, cei din vest, am
uitat sa le mai facem.
O mare lecție care ne-a fost reamintita, acum la
începutul anului 2020: importanta unui suflet deschis spre prietenie si
generozitate.
Întâmplarea pe care urmează sa o relatez e reala.
Coboram de la Vila Marasai pe jos, sambata dimineața pe la 7.00, cu gândul sa
ajungem in portul de unde pleacă Ferry
spre Insula Tidore. Busurile locale, mici și albastre ca niște gandacei nu
circula la ora asta, dar ne gândeam sa ajungem într-o strada mai
principala și sa ne descurcam de acolo. Pe la jumătatea pantei oprește lângă
noi o mașină de teren și o doamna ne întreabă dacă ne poate ajuta și unde
mergem.
Noi :La Pelabuhan Bastion sa luam Ferry spre Tidore.
Ea: Haideți sus, va duc eu.
Noi :Ne codim...
Ea: Come on, guys!
Noi :Hai sa mergem!
Pe drum discutam de una și alta banalități ca între vechi
cunoștințe.
Ajunsi in port ne ajuta sa cumpărăm bilete și ne duce pana aproape de
Ferry .
Îmi da simplu numărul ei de telefon și spune ca i-ar face placere sa ne
arate insula.
Noi vrem sa ii plătim drumul pana aici, ea nu accepta, spune simplu: “Am
făcut-o din prietenie”.
Asta da!
A doua zi Falhria, asa o cheamă pe doamna pedanta și
aranjata cu Suzuki de teren, se prezintă la MaRasai Vila , gata sa ne ducă în
turul insulei.
Nu ne-a venit sa credem, noi am si uitat, dar e real.
Femeia aceasta a investit o zi din viata ei sa ne facă turul insulei,
basca costul motorinei. A refuzat ferm orice tentativa de a noastra sa
plătim. Vizitam forturile importante de pe insula: fortul Kalamata , fort Orange
ramas mostenire de la olandezi, palatal
regal, Batu Angus Kulaba- un parc natural memorial al unei eruptii vulcanice
si lacul Tolire.
Noi am încercat sa ne compensam cumva si am platit prânzul luat la
Samahadava Beach, prima plaja cu nisip negru întâlnită de noi.
TIDORE
Tidore este vecina insulei Ternate si de-a lungul
istoriei marea ei rivala. O rivalitate intretinuta de colonisti pentru a-si
pastra monopolul asupra condimentelor, care de fapt sunt marea bogatiei a
acestor insule. De fapt era competitia intre portughezii din Ternate si
spanioli din Tidore.
Si pentru ca si aici ca oriunde in lume “ divide et
impera” se aplica perfect, cele doua insule au ajuns sa se dusmaneasca si sa se
spioneze reciproc.
Dar sa revenim la actualul Tidore, o insula din
arhipelagul Maluku de Nord, care pare scoasa din paginile unui roman. Pare
idilica cu veselia de colorit arborata de casele de pe marginea drumului.
Culori tari și vesele ca verde, portocaliu, albastru sau roz fac concurenta
florilor care străjuiesc strada. O preocupare pentru frumos și estetic.
Oamenii si aici sunt prietenosi, iti fac la tot pasul
cu mana. E chiar incredibil...
Ajungem in orasul Soa Sio, unde primisem o lista
de obiective turistice de la adminstratorul de la MaRasai. Bemo albastru ne
lasa la piata si aici localnici buluc pe noi sa-si faca poze cu noi. Parca
suntem exponate de la Zoo. Chiar si un politist vine grabit “Selfie, selfie
please!’’. O , da am uitat sa va spun ca aici la poza i se spune selfie. Se
pare ca localnici au ars niste etape si au sarit direct la selfie.
O luam la pas spre centru orasului si dupa cca 2
km ajungem la Pasar Gota, piata de peste.
Aici vedem si tuk-tukurile locale, adica o tricicleta
impinsa de o motocicleta si incercam sa negociem transportul pe la forturile
istorice si apoi pana la Rum, orasul din care plecam spre Ternate.
Ne distram, noi nu stim Basa, ei nu stiu engleza.
Scoatem o hartie desenam si ei scriu cifre. Pana urma
ne intelegem, toata treaba e 150000 rupi, adica cam 75 lei si include mersul la
2 fortarete si drumul la Rum cam 25 km in total. E mult mai scump ca busul
local care e 20000 rupii , cam 6 lei.
Am optat pentru tricicleta pentru ca azi vrem sa ne
rasfatam cu ceva inedit , ceva mai deosebit de ce facem zi de zi. In plus e atat de racoritor sa mergi cu ea pe caldura
ecuatoriala si cum viteza e mica de 20, max 30 km/h, poti vedea si tot
peisajul.
Admiram și decretam ca ne place Tidore.
Cele doua fortarete Torre si Tahula , sunt ramasite
ale fortificatiilor ridicate de spanioli si olandezi in perioade diferite ale
istoriei si reflecta atat de bine zbuciumul prin care a trecut arhipelagul,
fiind mereu cauza unor conflicte nascute de nevoie omului alb de a controla
negotul cu condimente.
Sunt construite sus pe culmi si destul de accesibile
daca poti urca scari cu trepte de 0.5 cm inaltime. O, da, dar sus ce peisaj. Un
miraj invaluit in aburul de caldura si culoare . Frumos, frumos!!
Tidorianul ne duce apoi la Rum. Drumul e placut si
racoritor, o senzatia asemanatoare cu mersul cu trasura. A fost rasfatul
nostru.
In port luam bilete la speedboat
spre Ternate (10000 rupi de persoana , cam 3,50 lei). Barcile sunt
ultrafolosite si cam rapanoase, dar in 10 min ai ajuns. Pe drum observam si
barcile de lemn, un fel de ferry pentru motociclete, foarte populare
aici.
Ajunsi in Ternate o luam spre vila unde
ajungem dupa ca ne-am cam ratacit prin oras.
Zilele de aici rămân de neuitat. Gradina exotica a vilei MaRasai,
plimbarea pe vulcanul Gamalama, plajele, inotul zilnic din piscine, zambetele
si prietenia localnicilor. Iata cateva motive care poate va vor convinge sa vizitati
Ternate si Tidore din Maluku de Nord.
INSULA
AMBON
5.01-9.01.2020
Ambon este
capitala regiuni Maluku . Denumirea pe care o dau localnicii e “Ambon Manice”-
“Ambon cel frumos”. Sincer noua orasul nu ni s-a parut frumos, decat doar o
alta aglomerare urbana din Asia. Dar ca sa poti ajunge in locuri frumoase
trebuie sa treci prin noduri de transfer , unde mai pui ca ai nevoie de o
alternanta ca sa poti aprecia mai bine frumosul si natura.
Insula este
destul de mare cam 300 kmp2,are cca 350.000 locuitori,un melanj din
locuitorii insulelor din arhipelag. Are
5 districte distincte, dar cand o parcurgi treci dintr-un oras ,intr-un satuc
fara nici o avertizare, practic totul e unit, doar o forma de relief care nu
poate fi locuita ofera o inrerupere in lungul sir al caselor de-a lungul
drumului.
Dupa haine si
atitudine ne-am dat seama ca insula e mai mult creștină decât islamica, dar
oamenii nu mai sunt atât de veseli și prietenoși. Sunt mai ancorați în
problemele zilnice.
Am vizitat și
orașul Ambon City la 15 km de aici, a trebuit sa parcurgem o etapa
adminstrativa legata de schimbul banilor
și sa vedem de transport pe Seram.
Am reușit sa
schimbam bani dupa multa stradanie, case de schimb nu prea sunt, asa ca am
ajuns indrumati de unii si altii la Central Bank of Asia , singura care schimba
bani. Am stat la coada , completat formulare, dat pasaport etc. si Dumitru chiar
si-a pierdut rabdarea dupa 2 ore, dat fiind lentoarea serviciului.
Totul se
misca incredibil de încet aici.Pelau, Pelau , zic ei!
Cum poti sa
descriu sejurul de 5 zile de la Natsepa?
Ar trebui sa
va spun ca e un resort de 4*, are o
locatie frumoasa, într- un golf, liniste, serviciu bun si in sfarsit mai vedem
si noi turisti, dar cam subtire, abia daca suntem vreo 40 de pesoane, cam 25%
din capacitate.
Marea e calda
și blândă, am inotat zilnic si tot ne miram cat de calda poate fi apa. Sunt tot
33-350 C, combinat cu factorul umiditate nu e prea confortabil, dar
cui ii pasa? Noi ne urmam rutina noastra, facem plimbari, inotam si ne relaxam
. Vedem plaja localnicilor, mancam ceva autentic “Bumbu Rujak” si “SaguTumbu”.
Gust interesant si ciudat, dar buu..uun !
Intram prin
magazinele din satul din apropiere sa ne luam apa (la Natsepa cu 300% mai
scumpa), mai vorbim cu localnicii prin semne sau intr-o engleza rudimentara de
gradinita. Important e ca ne intelegem!
Si uite asa
luam ultima cina la Natsepa, ultima plimbare prin gradina tropicala si ultima
baie , iar mâine dimineața la 9 plecam spre Seram cu un speedboat.
INSULA SERAM- LOCUL UNDE FIECARE ZI E DUMINICA
9.01-14.01.2020
Plecarea
la Seram e o noua aventura, dupa ce masina hotelului ne-a lasat in portul de la
Tulehu, ne-am trezit intr-o agitatie care contrazice total lentoarea de care ne tot plangeam. Aici
miscarile sunt pe „repede inainte”, dovada ca interesul poate modifica tiparele
comportamentale. Vanzatorii ambulanti se misca iute in speranta ca isi vor
vinde marfa, angajatii portului sunt presati de puhoiul de oameni care merg si
vin dinspre Seram si uite asa toti avem un interes sa ne miscam, noi doream doar sa ajungem in siguranta pe
vas.
Seram
este situata la cca. 170 km nord de insula Ambon si e atat de pasnica si
relaxanta, incat Dumitru dupa o zi petrecuta aici a spus: ’’ aici e duminica in
fiecare zi’’. Se bazeaza pe faptul ca totul se desfasoara agale, prea agale
chiar.
Oamenii
din satul Saleman sunt pescari, fac transporturi cu barca la resorturile din
jur si merg zilnic in jungla dupa fructe. Plantatii si gradini nu prea sunt pe
aici, ce-i drept am vazut vreo doua pe drumul de 95 km cat e de aici pana la Amahai.
Imaginea cu localnicii venind din jungla cu durian sau jackfruit agatati de o
bata purtata pe umar sau bagati in saci e ceva normal si se succede la fiecare
10 min. Acesta este si motivul pentru care fructele sunt scumpe aici. Pana sa
ajunga pe tejghea cineva merge in jungla, cunoaste zona si copacii, se catara
dupa fructe si le duce spre vanzare sau consumul propriu.
Sa
ne reintoarcem la Insula Seram, de fapt insula cea mai mare din Maluku de Sud, cu cei
peste 17.000 km ai sai si populata de triburile Manusela si Nualu. Limba locala
este un dialect local imbunatatita de cuvinte basa, dar populatia mai in varsta
nu stie basa, doar tinerii care care invata la scoala si de pe net, normal, iar
engleza aproape ca nu exista pe aici. Densitatea mai mare este in zona portului
Amahai si a capitalei Masohi aici am vazut strazi mai largi cu case vesel colorate si atmosfera
eterna de vacanta. Asta e prima impresie.
Ca
sa ajungi aici de la Ambon ai doua posibilitati: cu un ferry boat de masini
care face 8 ore sau cu o barca rapida de pasageri care parcurge distanta in
2,5 ore , am optat pentru a doua
varianta.
In
portul Amhai e mare balamuc, tot puhoiul de lume navaleste afara pe o pasarela
rudimentara din lemn fara balustrada care iti incearca serios simtul
echilibrului mai ales daca cari si un troler dupa tine. Imediat dupa debarcare,
e parcarea cu microbuze care asigura transportul pe insula.
Suntem
asteptati de un sofer si un om de la resort, nu vorbesc engleza , dar sunt
interesati sa ai tot confortul. Mai tarziu am aflat ca era patronul Nusei
Nulan.
In
doi timpi si trei miscari imi paseaza un telefon sa vorbesc cu cineva de la
resort care ne intreaba daca vrem sa luam pranzul, etc. Masina porneste spre
destinatie, credeam noi, cand iata-ne in fata unui restaurant. Doamne, era
numai 11.00 si nu ne gandeam deja la pranz, in plus am facut paralelismul cu
romanii nostri care cand ajungi undeva te si pun in jurul mesei. Urmeaza iarasi
o discutie telefonica in care banuim noi, se dezbate subiectul ’’ astia nu vor
lunch!’’.
Noi trebuie sa ajungem in partea
de nord, deci traversam insula pe latime cam 95 km, trecand prin muntii Binaivape un drum ca un
montaigne rousse, marginit de o jungla densa, verde si luxurianta care ne
insoteste pana la Nusa Nalan Beach, destinatia noastra. Muntii Binaiva sunt cei
mai inalti din arhipelag , cel mai mare varf are 3027m. Foarte frumos drumul.
Desigur
ca numele de „resort” nu se prea potriveste cu ce gasim aici. Asa ca retrogradam
la guesthouse, mai aproape de adevar.
Facilitatile
de cazare par subtiri dupa Natsepa de
4*, camera are doar un pat, un dulap si o baie si mai rudimentara, dar aici nu
asta conteaza. Aici se vinde peisajul. Si peisajul e superb , iar daca esti
iubitor de natura si frumos ai ajuns in
locul potrivit.
In
Indonezia sunt doua feluri de a merge la mare: mare la munte sau mare la campie. Acum suntem la ’’mare cu
munte’’. La cateva metri de plaja incepe jungla si muntii care tasnesc spre cer. O armonie desavarsita care iti incanta
ochiul. Un proverb spune : frumusetea e in ochiul privitorului, dar DA aici
frumusetea are o magie aparte care te cucereste.
Zilele
aici trec repede, dimineata dupa micul dejun, marea este retrasa cu cateva sute
de metri asa ca poti explora tarmul. Zi de zi am facut aceasta plimbare de cca.
5-6 km de la Nusa Nalan la Air Banda, trecand pe langa alte stabilimente
turistice. Toate isi spun resort, dar mai mult sunt casute pe plaja sau
cocotate pe platforme de lemn drept deasupra marii cum e la Kakatua sau la Ora
Beach. Aceasta din urma a ajuns celebra datorita rewieurilor, au dublat
preturile si uite asa si ceialalti au ridicat si ei costul camerei. Personal e
un pic de exagerare in aprecierea acestor stabilimente turistice, sunt
rudimentare si aici nu se vinde nimic altceva decat frumusetea incredibila a
naturii.
Am
vizitat si satul Saleman. Casele sunt zidite din caramizi din lut, sunt extrem de simple si
rudimentare, nu au decat electricitate. In sat nu exista net sau televizoare,
au ars aceasta etapa sarind la telefoanele smart. Copii sunt cuminti, nu prea au
jucarii si se amuza in jocuri colective.
Ultima
zi, facem socotelile cu Alman, baiatul patronului care o rupe pe engleza , vine
barcagiul incarcam trolerele in barca si incepem calatoria catre Amahai, cu
aceasi masina si sofer simpatic care isi duce mana la inima cand te saluta. Si
de data asta proprietarul vine cu noi pana in port la ghiseul de bilete si ne
depune in sala de asteptare.
Alt
spectacol aici, actorii sunt calatorii,
vanzatorii ambulanti care isi cara marfa in roabe folosite in constructi si isi
lauda marfa cu voce tare. Luam si noi un dulce pe baza de fructe si lapte de
cocos. Delicios.
Barca
rapida se umple de lume vazand cu ochii
si curand abia se poate circula pe culoare. Dupa 2,5 ore ajungem la
Ambon, inca inainte de oprire baieti
tineri, parca ar fi pirati, sar pe marginile navei, cred ca termenul este de
acostare, in cautarea unor clienti carora sa le care bagajele. Saracia e mare
la Tulehu. Daca imbarcarea s-a facut civilizat si linistit, debarcarea e un
haos total. Bagajele se lasa de pe puntea de sus, chiar si Dumitru i le da asa
soferului de taxi, lumea se imbulzeste si un suvoi de oameni si bagaje se
indreapta spre iesirea din port.
Ajungem
dupa mai bine de o ora la Atlantic Hotel unde vom sta o noapte. Aici surpriza
mare. Cica nu au confirmarea de la Booking, asta cu toate ca au debitat deja
cardul. Imi manifest indignarea si cer sa vorbesc cu seful care de fapt e o
femeie si ii explic ca daca deja au incasat banii pe camera inseamna logic ca
au si confirmarea rezervarii. Dupa 20 de minute am fost cazati, camera mica ,
bine organizata si sa nu uitam ca suntem intr-un hotel de tranzit. Profitam ca
avem net, vorbim acasa si raspundem la mesaje.
Seara facem o scurta plimbare prin Ambon si asteptam plecarea spre Kei
Islands.
KEI ISLANDS- UN PARADIS LA CAPATUL PAMANTULUI
15.01.-24.01.2020
Inchipuiti-va
ca ati putea evada intr-un loc magic de la ’’capatul pamantului’’, unde sunteti
liberi, fara responsabilitati, fara net sau telefoane, unde necesitatile de a
avea o camera comfortabila si mancare traditionala buna sunt asigurate. Ati
accepta sa mergeti ? Cred ca da! Lumea doreste si tanjeste sa descopere asa ceva
pentru ca doar aici iti poti reseta mintea si sufletul. O oportunitate de a
reflecta, de a simti cu sufletul, de a patrunde in tainele din jur pentru a
intelege mai bine lumea si pe noi insine.
Kei
Cecil, mai precis plaja Ohoidertawun, e
locul unde armonia si magia conspira pentru a oferi vizitatorului momente unice
in viata....
Insule,
plaje si mare sunt multe si frumoase in
multe colturi ale lumii, dar Kei- East Maluku a depasit asteptarile noastre.
Plaja e unica prin fluxul si refluxul ei care are loc de doua ori pe zi si
creeaza de fiecare data peisaje cu
culori si forme unice, nerepetabile. In prima zi nu ne-a venit sa credem, am
avut impresia ca a nins si straluceste zapada in soare, asa de stralucior este
totul. Apa se retrage cativa kilometri si fundul de mare se releva si e in
intregime al tau, poti sa te plimbi pe nisipul alb ca neaua si sa observi
lucruri nebanuite. In plimbarile noastre care au grade de libertate spre toate
punctele cardinale, am facut plimbari pe fundul marii, am explorat tarmurile cu
plajele lor si satele din jur si o da, jungla mare verde si luxurianta care ne
ofera concerte unice nocturne unde prim solistii sunt pasarile si adierea
vantului dinspre nord care bate in aceasta perioada a anului si aduce o unda de
racoare in caldura torida.
Deci
va prezentam Kei Islands, numarul UNU
in topul preferintelor noastre !
Kei
Islands este un arhipelag de insule- atol care fac parte din grupul de
insule Wallacea, astfel situate la 615
km vest de Papua si la 700 km de coasta de nord a Australiei, pentru noi
punctul cel mai estic in care am ajuns pana acum. Feeria lor se releva inca din
avion cand descoperi atolii, culorile irestibile ale marii si imaginea de
ansamblu se contureaza in ceva ireal de minunat care e un paradis.
Kei
Islands sunt cunoscute si ca Kai Islands sunt considerate ca avand plajele cele mai bune din Indonesia ,
cu toate acestea turistii sunt destul de
putini, mai ales acum cand liniile aeriene au dublat preturile, chiar si
curiosii au renuntat la aceasta destinatie. Istoria ne spune ca stramosii localnicilor
au venit din Bali , din regatul Majapahit. Satele a caror nume incepe cu
Ohoi sunt fondate de balinezi care
ulterior s-au ametecat cu populatia locala. A ramas o dovada palpabila pana in
zilele noastre si anume portul „Bal
Sorbay”(Bali Surabaya) pe Kei Cecil.In ultumul secol sangele s-a primenit si cu
ajutorl celor din Sulawesi si Maluku.
Aeroportul
din Langur e extrem de simplu, aici nu se mai aplica strict regulile din
celelate aeroporturi, seamana cu aeroportul de la Cluj in anii 1990. Se simte
deja lejeritatea’’ vietii de pe insula’’. E ca la autobuz unii coboara si altii urca.
Indonezienii
au o vorba ’’pelen-pelan’’, adica ’’ incet-incet’’ si nicaieri nu se potriveste
mai bine aceasta tendita spre slow life.
Insula
este fermecatoare, satele sunt cochete, cu case colorate bordate de verdeata.
In centru este harta localitatii si sunt frumos semnalizate toate obiectivele
interesante. Si asta in fiecare sat. Drumurile sunt toate asfaltate si
impecabile. Am aflat ca sunt programe guvernamentale de dezvoltare rurala. Se
aloca in fiecare an o suma care este folosita dupa cum hotararesc in consiliul
local.
Noi
vom sta la Savana Cottage. De la aeroport drumul il parcurgem in cca. 40 de
minute cu o masina mov si un sofer cult si simpatic. Ne spune ca a studiat 5 ani dreptul
in Jogyakarta , dar nu are job in specialitatea lui asa ca s-a intors acasa si
face pe soferul de taxi, in masina cumparata de mama sa. Acest lucru ne-a adus
aminte ca si acum 11 ani cand am fost in
Java, tinerii faceau facultati si sfarseau in agricultura sau servicii. Deci nu
s-a schimbat nimic... chiar pacat, se pare ca omenirea se confrunta cu probleme
majore.
Savana
Cottage e pe plaja Ohoidertawun, intr-un loc unic prin simplitatea si
frumusetea lui. Putem spune ca am descoperit un paradis in acest loc
indepartat.
Camera
noastra e mare, frumoasa cu baie si avem si o terasa imensa pe care ne ducem
veacul atunci cand nu suntem la plimbare sau inotam . Poza
Kei 12
Proprietarii
sunt Lucy si Gerson, iar in spatele povesti lor e un roman. Gerson, nascut in
Olanda intr-o familie indoneziana stabilita acolo dupa razboi, cu 12 frati
raspanditi prin toata lumea, sora cea mai apropriata fiind stabilita in Darwin,
Australia. Gerson e un tip neconformist
care spune simplu: m-am stabilit aici pentru aici sunt liber si nu trebuie sa
respect atatea reguli. A cumparat o bucata de pamant cu plaja si iesire la mare
si a construit bungalowuri, un restaurant si mai nou o casa cu patru camere
pentru fratii lui, dar care sunt disponibile si pentru turisti in lipsa lor.
Intr-una
din aceste camere stam si noi. Lucy ne serveste la 9 fix micul dejun care consta din fructe locale, salata de
avogado, paine, rosii, gemuri de fructe la alegere, prajiturle traditionale si
ceai sau cafea. Cina e gata la 19:30 si e foarte generoasa, de fiecare data
alte preparate pregatite cu pricepere , de obicei 4 sau 5 feluri. Ne simtim
rasfatati!
Lucy
e din sat, s-a casatorit cu Gerson si conduc impreuna afacerea turistica de la
Savana Cottage. Sunt simpatici, atenti cu noi si ne-au furnizat multe
informatii interesante despre ce si cum se intampla in insula si asa in general
despre modul de voit si traditiile de pe insula.
Pe
insula exista mai multe confesiuni de crestinii impartitit in catolici si
protestanti, dar care nu interactioneaza pozitiv intre ei, din contra daca esti
vazut ca simpatizezi cu religia „adversa” esti excomunicat, ba mai mult nici
familia nu te mai primeste. Muslimii au si ei adepti destui, iar comunitatea
chineza este budista sau confucionista.
Problema
apare cand sunt casatorii intre confesiuni,
atunci conform traditiei fata ia religia baiatului, iar la nunta participa toti
indiferent de religie. Exact o nunta din aceasta intre un crestin si o muslima
am vazut si noi in Ohoidertawun.
In rest viata
satului e incredibil de pasnica, vorba lui Gerson, jumatate sunt rude
indiferent de religie. Unii lucreaza in oras, alti pescuiesc sau au plantatii de alge, fac turism, dar toti fara
exceptie au in spate un petec de pamant situat in vatra satului sau in jungla.
Se cultiva cocotieri, copacii kasawa sau porumb si legume mai tin pe langa casa
niste pasari inalte si slabanoage si cu asta traiul de zi cu zi este asigurat.
Ca sa poti
avea o slujba trebuie musai sa ai un scuter, care de obicei se ia second hand,
fara el deplasarea devine imposibila sau extrem de costisitoare.
Intruna din
zile l-am intrebat pe Gerson cum e cu
cumparatul terenurilor. Am aflat ca e tare complicat si ciudat. Cica trebuie ca
regele satului sa convoace satenii si acestia sa fie de acord, apoi cumperi pamantul,
dar pentru copacii care sunt pe pamant se plateste un pret separat care creste
proportional cu marimea copacului si rodul pe care il produce. Astfel pentru un
cocotier poti sa platesti cam multisor…
Cate ceva
despre salarii: un profesor are 2.000.000 rupii, un vanzator 1.200.000 rupii,
salarul minim 800.000 rupii, un om cu ziua 150.000 rupii.Preturile sunt extrem
de decente pentru localnici, pentru turisti depinde unde stai, sunt de toate
pentru toti si scumpe si ieftine.
Zilele din Kei
Islands sunt linistite, relaxante si mai frumoase decât putem descrie. Viata
noastra aici depinde de reflux , in functie de el ne facem plimbarea pe plaja
si inotam. Ne-am transformat in pseudo-bastinasi si pandim refluxul. Gerson
dupa 40 de ani petrecuti aici spune ca nici o zi nu seamana cu alta.
Refluxul ne-a
descoperit o noua posibilitate de miscare, aceea de a ne plimba pe fundul
marii, zilnic se retragea cu cca 2-3 km și noi profitam plecand in inspectie.
Asa am avut ocazia sa vedem diverse animale marine, am observant forma
nisipului sau dunele formate pe alocuri, am vazut plantatiile de alge, munca
pescarilor si am facut plimbari pe plajele lungi si insorite. Media zilnica a
fost 10-12 km de plimbare.
Mâncarea servita
de Lucy a fost tradițional vegana foarte bună și multă, servita la 9 si 19 fix.
Ne-au rasfatat!
Kei Islands
este insa mult mai mult, un loc in care iti gasesti linistea sufleteasca, care
te indeamna sa meditezi, sa apreciezi viata, natura ca ceva maret, frumos si
simplu. Aici am incercat sentimente de recunostiinta fata de privilegiul pe
care il aveam de a fi “aici si acum” in aceste locuri atat de binecuvantate .
Un loc unde
as reveni oricând cu drag si pe care il recomand cu draga inima tuturor. Undeva
in sufletele noastre stim prea bine ca frumusetea incredibila a acestui loc
ne-a marcat iremediabil , stim ce am
simtit , am atins si am fost coplesiti de
armonie si beautitunea pe care numai natura ti-o poate oferi.
Pe undeva
speram ca vom putea sta din nou si admira minunatele plaje din Kei Cecil si mai
cred ca in multe dimineti de acum incolo voi bea ceaiul la locul nostru
obisnuit admirand marea.
Ne apropiem
de clipa intoarcerii spre casa, mai bine spus de lungul drum spre casa. Dumitru
se bucura ca ne întoarcem, eu as mai fi stat. E prea frumos aici, ca sa revii
la o viata complicata.
Calatoria se va
face in doua reprize : Kei Islands- Jakarta cu un zbor de 8 ore si 2 escale la
Ambon si Makasar si a doua zi Jakarta-Istambul-Cluj
cu un zbor de 14 ore cu o escala la Istambul.
In Jakarta mai
dormin o noapte la Days Hotel, foarte cochet hotelul, cu personal serviabil.
In ziua plecarii ploua cu galeata, eu vroiam sa cumpar fructe exotice sa le aduc
cadou acasa si intrebam la receptie cum ajungem la piata de fructe. A iesit
managerul si a spus ca ne duce el la piata. Zis si facut, chiar ne-a dus, mai
mult a venit si ne-a ajutat la targuit. Foarte amabil omul!
La ora 21.00
ora Jakartei am decolat spre Cluj, via Istambul.
Am ajuns
acasa dupa un zbor total de 22 de ore,
eram rupti de oboseala, dar bucurosi ca am ajuns cu bine. Vestile despre corona
virus au ajuns si in Indonezia, vorba aia peste tot poti asculta BBC, dar nu am
prins restrictii nici pe aeroportul din Jakarta, nici la Istambul si nici la Cluj. Cei drept in aeroportul din Istambul am
vazut ca nu mai zburau avioanele spre Beijing.
La doua zile
de la sosire s-a trecut la o stare de ingrijorare apoi la una de panica
mascata.
Noi deocamdata
suntem in echilibru, avem „provizii” de frumos si armonie , asa ca am invatat
sa privim provocarile vietii cu intelepciune!
CE AM OBSERVAT...CE AM SIMTIT... IN
MALUKU!
Maluku e atat de exotic si divers, nu ai nici o sansa sa te plicisesti aici
sau sa nu gasesti un lucru care sa impresioneze, sa te faca sa reflectezi
asupra lucrurilor care intradevar conteaza in viata.
Natura
este uimitoare aici, cred ca nicaieri natura nu este atat de pitoreasca si armonioasa
si frumoasa .
Indonezia s-a dezvoltat in ultimii ani
ca infrastructura, dezvoltare tehnologica in orasele mari, in schimb zonele rurale si mai retrase
sunt partial tot intr-o epoca trecuta cand traditiile locale conteaza mai mult
decat civilizatia moderna. Lumea de aici nu si-a modificat conceptiile si
stilul de viata fata de ce am observat la prima noastra vizita in 2008.
Oamenii sunt prietenosi de-a dreptul, au
o curiozitate nativa de a cunoaste , de a intreba , de a afla lucruri noi.
In total am parcurs 27030 km, repartizati cam asa:
-
in zboruri
aeriene internationale :20540 km Cluj- Jakarta si retur
-
zboruri in
arhipelag: 7930 km Jakarta-Ternate-Ambon-Kei-Jakarta
-
deplasari
maritime si cu masina cca. 500 km
Aceasta excursie „la capatul
pamantului” a fost o miraculoasa
intalnire cu frumosul si armonia, o reconactare la natura care ne-a oferit
clipe de liniste si introspectie si ne-a
ajutat sa devenim mai buni. Am reinvatat sa apreciem si sa pretuim valoarea frumosului,
a tolerantei si respectului si valoarea
timpului nostru care e atat de pretios.
MULTUMIM MALUKU !
Cristina & Dumitru Nemes
Februarie 2020
o
o
Postări
