TAMIL NADU -celebrind 10 ani in Asia

I. PLECAREA

16.12.2015

Acest an, ca si altii dealtfel, a fost aglomerat si dificil. Am muncit amandoi pana in ultimul moment, chiar si viza  de la ambasada am luat-o pe fuga intre doua dosare si o delegatie.

In seara dinaintea plecarii faceam bagajele ” lasa ca ne odihnim pe avioane”.

Asa ca in 16 decenbrie la ora 6:00 am inchis sertarul “job” si am deschis larg usile VACANTEI.

Acasa de Tamil Nadu au auzit putini. Deci de ce Tamil Nadu ? Un prieten ne-a intrebat :

-“Si unde mergeti anul acesta? “

-“ Tamil Nadu”.

- “ Te rog tradu…”.

Ca orice lucru si aici e o poveste ! In februarie am facut planul execursie pe 2015-2016, ma gandeam la insula Flores - Indonezia, dar familia mea cand a fost consultata, a spus ” e prea departe”, “ de ce nu mergi in India, e aproape, fus orar mai apropiat de al nostru”, etc.

Atunci am cautat alternative si am descoperit Tamil Nadu. Templele  – istorie vie, pastrata de mii de ani, recunoscute ca facand parte din patrimoniul umanitatii; peisajele minunate, plantatii de ceai, plaje, culori, mirodeni, yoga  si Ayurveda m-au facut sa ma gandesc ca ar fi o destinatie potrivita pentru noi.

Asa ca Tamil Nadu sa fie!

Zburam cu Lufthansa pe ruta  Cluj-Munchen-Frankfurt-Chennai s-a ales aceasta varianta fiind cea mai ieftina probabil nemtii au tinut cont de ieftinirea petrolului. Legaturile intre curse sunt stranse cca ½ ora, si alergam la propriu prin aeroportul din Frankfurt sa ne imbarcam in ultimul moment pentru Chenai, unde mai pui ca am incurcat portile de imbarcare,  intre  terminalul 1, unde am aterizat  si terminalul  2 de unde zburam trebuie sa iei trenul si din tren nu am vazut prea bine indicatoarele cu portile de imbarcare .

Nu am mai zburat de mult cu Lufthansa, am descoprit acelasi profesionalism si pe parcursul zborului Frankfurt - Chennai de 9 h 30 min am remarcat ce liniste era intr-un avion cu 360 de pasageri din care multi erau copii ai indieenilor stabiliti in vest.

Iata traseul nostru:

CHENNAI- Sosirea

Chennai era cunoscut pana de curand ca Madras si cine a citit Mircea Eliade isi aduce aminte ca si el in prima lui calatorie in India a debarcat de pe vapor in Madras si aici a inceput  dragostea lui pentru civilizatia vedica si limba sanscrita.

Ajungem in Chennai noaptea tarziu, ora 12.00, formalitatile de la vama se termina mai repede decat ne asteptam si cum la taxi counter suntem singurii musterii in cateva minute suntem in taxi.

Geamul deschis aduce spre noi mirosurile Indiei, vedem imagini obisnuite tarilor din sud estul Asiei. Pentru noi era o amintire redesteptata, asociata cu amintiri ale vacantelor trecute,  dar pentru un prim venit poate fi un soc…

Soferul ne asigura ca stie adresa hotelului (am scris de acasa toate contactele hotelurilor pe bilete separate sa le putem arata soferilor), dar dupa cativa km opreste si intreaba niste tipi de la security care pazeau un magazin de bijuterii, dupa vreo jumatate de ora de discutii si un telefon dat la hotel am plecat mai departe.

Intre timp soferul tot nu gaseste hotelul Taz Kamar Inn si ii spun sa opresca langa  o masina a politiei, merg si il rog pe politist sa explice soferului pe unde sa o ia.

Intr-un final ajungem si la hotel completam datele obligatorii legate de securitate individuala a turistilor. Credem ca paradigma asta cu security peste tot denatureaza esenta umana, te tot inregistrezi la fiecare hotel , ti se face copie dupa pasaport- dupa viza, o poza cu laptopul  si in paralel sunt inregistrate masinile cu care circuli, practic daca ti se intampla ceva pana la urma se poate identifica pe unde ai umblat si cu cine chiar si in imensa Indie.

Cazare rapida si somn intr-o camera mica, acceptabila pentru o noapte.

Dimineata luam la restaurantul hotelului un mic dejun excellent. Ce grozava e mancarea in India!. E una din putinele tari in care nu ai problema cu mancarea, este din abundenta pentru toate gusturile si buzunarele mai ales daca esti vegetarian.

Nu ne abtinem si facem o scurta plimbare in imprejurimi, hotelul este in aproprierea autostrazii si sub ea e o piata ad hoc, ca de,  indianul e mare comerciant si toata lumea trebuie sa traiasca cumva….

Schimbam banii cu ajutorul receptionerului si vine taxiul comandat sa ne duca spre Tiruvanamalai.

Soferul Kalai are aceeasi poveste, baiat de la tara care de 7 ani lucreaza ca driver in Chennai.

La tara munca nu este platita, asa ca aglomerarile umane numite orase ajung sa insumeze sperantele, dorintele, deziluziile si reusitele oamenilor, de fapt e lupta pentru supravietuire a peste 20 milioane de suflete care toate vor sa reuseasca….

De cand am vazut Mumbaiul  am hotarat sa nu mai mergem in mari aglomerarii urbane,  suntem insa obligati de rutele  avioanelor, dar incercam sa scurtam la minimum posibil sederea in aceste vortexuri de energie negativa.

Pe drumul spre “Tiru” vedem Tamil Nadu asa cum e  in realitate. S-au facut multe, exista drumuri relative bune ,o autostrada indiana cu minimum 2 benzi pe sens, poduri, sosele suspendate cu trenul pe nivelul superior, puzderie de cladiri, dar si mormane de gunoaie, oameni multi care merg ca niste zombie pe strazi, pe scurt o tara a contrastelor.

Aglomeratia de masini e mare se circula in hopuri si se claxoneaza continuu. Ca peste tot in India nu se semnalizeaza depasirile, ci se claxoneaza pe diferite tonalitati  intr-un limbaj numai de ei stiut. Vorba lor ; “No horn, no way!”

Pana sa iesim din Chennai cu suburbiile sale trece cam o ora si jumatate, parca nu se mai termina. Oprim si la o pompa, luam motorina si vedem pretul 45 rupii, cam 3 lei/litru.

Am dat soferului 1000 de rupii pentru combustibil.

Cu toate acestea farmecul Indiei este incomparabil.

Curand peisajul se schimba, vin sate pitoresti, orezarii si muntii ciudati cum m-am vazut pana acum in calatoriile noastre. Practic tot muntele este format din bolovani uriasi rotunjiti aruncati unul peste altul si care parca stau  intr-un echilibru instabil, par facuti din pietre de riu dar de dimensiuni mari.

TIRUVANAMALAI

 17-22.12.2016

Tiruvanamalai este unul din cele 7 locuri sfinte ale Indiei datorita muntelui Arunachala. Scrierile vechi ale Indiei, Vedele,  spun ca din joaca zeita Parvathi, sotia lui Shiva, i-a acoperit acestuia ochii cu o floare si intunericul a coborat pe Pamant pentru mai multi ani.

Atunci Parvathi a facut impreuna cu alti devotati penitente si Shiva a coborat pe Muntele Arunachala ca o coloana de foc, redand lumii lumina. De atunci muntele a devenit sfant si este recunoscut ca una din intruparile lui Shiva.

Pentru cei nefamiliarizati cu zeul Shiva precizam ca face parte din trinitatea Brahma, Vishnu si Shiva, respectiv Brahma este creatorul, Vishnu cel care mentine viata si Shiva, cel care va distruge lumea atunci cand se va ajunge la sfarsitul erei Kali Yuga . Durata de viata a Universului este o zi din viata  lui Brahma. Dupa care lumea va fi din nou creata, iar samsara ( roata vietii si a mortii), va continua sa se roteasca antrenand in jocul ei miliardele de suflete…..

Pentru sceptici alternativa stiintifica a acestei legende ar fi sincronizarea evenimentului cu perioada in care marele meteorit  a cazut pe pamant si s-a format o perdea de cenusa si praf care a acoperit cerul mai multi ani si a dus la disparitia dinozaurilor, corelata cu eruptia vulcanului care a fost privita ca o  revelatie a luminii.

Muntele si templul,  ridicat cu mii de ani in urma, au devenit loc de pelerinaj, numai anul acesta in 5 decembrie au fost 3 milioane de oameni care au facut desculti inconjurul muntelui (14 km).

Pe munte exista si grote in care calugari au stat in meditatie 7 ani si au devenit oameni sfinti sau “sadhu”.

Iata motivul pentru care “Tiru”, cum este alintat, a devenit un oras al spritualitatii si e mereu plini de pelerini. Beneficitatea muntelui este de 270% este cea mai mare beneficitate masurata de noi vreodata, spre comparatie o banca are beneficitatea de 30%, un om obisnuit cu un comportament corect are intre 60-80 % iar un guru in jur de 140 %.

Revenim, dupa 187 km si 3h 50 min de mers cu masina ajungem la Arunai Anatha Resort, destinatia noastra. Pretul prestabilit al transportului a fost de 3500 rupii (15 lei /rupie) insa soferul se face ca nu stie de cele 1000 de rupii date la benzinarie, ii reamintim frumos si intr-un tarziu recunoaste, noi nu ne suparam pentru ca deja le cunoastem firea, ii dam totusi un bacsis de 100 rupii.

Resortul este foarte linistit si frumos, e amplasat intr-o gradina si cladirile sunt dispuse pe un arc de cerc. Are tot ce-i trebuie: personal serviabil, chiar prea prietenos, piscina si restaurant in aer liber. Noi avem o camera cu terasa  si vedere la Muntele Arunachala, iar pe holul deschis se plimba maimutele in voie. Nu sunt turisti , in prima zi am fost 4 ulterior au mai venit cate unu cate doi, oricum pe toata durata  sejurului de aici am avut  impresia ca suntem singuri in tot resortul.

Prima zi in Tiruvanamalai.

Ne trezim buimaci, efectele obositoare ale ultimelor luni de munca si schimbarea brusca de la o munca sustinuta la vacanta isi spun cuvantul. Pare de necrezut ca azi putem sa facem orice dorim, asa ca ne gandim la  planurile  pentru urmatoarele zile, ce obiective sa vizitam, unde sa mergem....

Azi hotaram sa vizitam celebrul templu a lui Shiva si pornim spre el, 4 km pe jos in toropeala de 30 grade, nu e mare lucru pentru doi excursionisti destoinici ca noi. Plecam spre oras si vedem un cimitir hindus .

Unde dai si unde crapa ! In loc de templu vedem  pe drum  Ramana Maharashi Ashram si ne spunem ‘’hai sa-l vizitam’’. Tot citisem de ashramuri, dar pana acum nu am vazut nici unul pe viu.

O intrare impunatoare cu security, bineinteles ne lasam papucii la intrare. Inauntru un copac impunator si oamenii care se plimba alene fara zgomot. 

Prima impresie. e ceva nefiresc, ne par ca niste zombi imbracati in alb si raspanditi peste tot: pe banci, pe pervazele geamurilor, culcati pe jos. Sunt din toate rasele si natiunile, ii auzim in  franceza, rusa japoneza. Unul din "sadhu " (om sfant) cu care intram in vorba ne spune ca sunt si doi romani Stefan si Cecilia.

In ashram se pastreaza tacerea si se vorbeste in soapta.Toti au venit aici sa caute linistea sufleteasca, un deziderat greu de obtinut, dar si mai greu de mentinut.

Ramana Maharashi este considerat un om sfant intr-o asemenea masura incat  adeptii il privesc ca pe un zeu. In mijlocul salii mari este un bust al lui imodobit cu ghirande si lumea sta in sala si mediteaza sau inconjoara locul cu smerenie.

Dar cine este Ramana  Maharashi ? Este unul din simbolurile spiritualitatii din India de Sud Est, care la 16 ani  a experimentat moartea, s-a iluminat in timpul acestei experiente  si a realizat sinele. Dupa ce a sosit din Madurai, a meditat timp de 7 ani pe Mt. Arunanchala intr-una din pesteri fara nici un contact cu lumea exterioara si a devenit un intelept “sadhu”. Si- a raspandit  invatatura prin  viu grai adeptilor sai si a scris numeroase carti, pline de sfaturi intelepte despre meditatie si  pentru o viata cumpatata, care, completam noi oricum, erau scrise in vede insa se pare ca au fost uitate. Din pacate multi din devoti sai respecta principiile sale doar in incinta ashramului, in afara, gata s-au dus pe apa sambetei. Credem ca abondonarea principilor morale si etice este o  atitudine nesanatoasa care nu aduce progres in viata.

Programul afisat ne informeaza ca activitatea incepe la 5:00 am si se incheie la ora 20:00 pm. Dimineata prelegerile se tin in limba tamil, dupa masa in engleza. Se citesc vedele si se canta. Mancarea se serveste alaturi. Ne nimerim chiar in timpul mesei si cineva ne intreaba daca vrem sa mancam. Refuzam politicos si ne luam dupa o tanara care se strecoara spre curtea din spate.

Cararea iese dincolo de gardul ashramului si duce spre munte. Dupa cativa metri apare un indicator spre Skandakan Cave.

Unul din obiectivele  pentru care am ales Tiruvanmalmai este chiar vizitarea pesterilor. La pregatirea excursiei am citit despre energia benefica a muntelui si pesterilor si am vrut sa vedem ce si cum, am vrut sa vedem practic unul din locurile sfinte ale Indiei.

Iata ca fara nici o programare prealabila, inca din prima zi urcam desculti muntele pe aleea pavata prin jungla. Dupa cateva sute de metri se deschide jungla si vedem orasul de sus.Un furnicar galacios si neatractiv, cel putin asa pare de aici.

Pas cu pas linistea si armonia muntelui  se fac simtite. Intradevar, nu sunt exagerari, ai un sentiment ciudat  de liniste, lipsa de griji si simti cum muntele iti transfera din energia sa.

Ajungem la pestera lui Ramana Maharshi, o mica incapere unde se sta in meditatie.Starea de liniste si impoderabilitate se accentueaza.

La iesire niste tineri se ofera sa ne arate si alte locuri sfinte ale muntelui. Urcam sus pe munte pe o carare dificila pana la doua pesteri, strajuite de pietre pentru meditatie, de unde se vede si piciorul lui Shiva o formatiune stancosa care are forma unei talpi de picior de om.

Stam de vorba cu tinerii, nu au fost la scoala, vorbesc “Arunanchala English” , o invata de la turistii care urca pe munte si nu le pasa ce vor face maine sau ce va fi in viitor, se considera fii muntelui . Tipic indian!

A doua zi parcurgem circuitul pe care milioane de pelerini il fac pe  luna plina in perioada noiembrie-decembrie– ianuarie, adica inconjoara muntele pe jos desculti , barbatii in doti negre, femeile in sariuri rosii.  Vin cu autobuze te miri de pe unde, masinile sunt pictate si impopotonate, parca  e un festival al culorilor si ineditului.

Paisprezece kilometri, atat are drumul care inconjoara muntele sfant Arunchala, initial am crezut ca drumul ar fi o alee prin padure, dar ne am dat seama  ca de fapt e o strada pe care circula masini, ce-i drept cu un trotuar pavat cu dale de gresie si care e destul de lat. Am pornit pe acest drum cu gandul ca ne vom intorce la un moment dat, insa desi eram obositi de ieri de la urcatul muntelui la  pesteri si  ne ardeau talpile de la urcatul descult pe munte, am tot mers pana cand am ajuns la jumatatea distantei adica 7 km de aici ne era totuna daca ne intoarcem sau mergem mai departe. Am ales sa mergem mai departe. Am ajuns in oras dupa 4 ore de mers.

Pe traseu sunt multe temple ale lui Shiva, intre temple sunt altare, tarabe cu cocos,fructe, apa sau mancare. Deasemenea sunt multi  sadhu care cersesc pentru mancare. Vedem si piciorul lui Shiva, observam cum se pregateste pranzul si cum pasnicul bou Indian se plimba nestingherit pe sosea.

Pe tot traseul, Muntele Arunacheala te insoteste impunator pe partea dreapta.

Orasul Tirumavalai nu reprezinta in sine o atractie turistica inafara de Templul lui Shiva, Muntele Arunachala si ashramurile aferente. Noi am stat aici 5 zile si am avut noroc de o cazare excelenta la Arunai Resort.

Aici ne refugiem de galagia si murdaria din oras, gradina si piscina  sunt locuri linistite, rupte de haosul orasului. Citim si inotam.

Templul lui Shiva este acum intr-un proces de restaurare, peste tot sunt schele, lucru care insa nu impiedica cohortele de devotati sa vina cu miile zi de zi.

Am facut doua tentative de a vizita templul, dar se pare ca nu a fost sa fie. Puhoaiele de devoti, mizeria si nu in ultimul rand mirosurile de " Chanel 5" ne-au indepartat definitiv. In toti acesti ani in care am vizitat Asia nu am avut o experienta similara privind curatenia si igiena. Indienii nu respecta nici indicatoarele cu "Do not litter", nici eforturile primariei care de jur imprejurul templului a montat duzine de free toilet.

Nu putem sa nu remarcam ringolii – desene colorate pe asflat care se deseneaza in fata intrarii si reprezinta un mod artistic de a-ti infrumuseta ziua si autobuzele vopsite cat mai neasteptat. De fapt organizam un concurs: care ringolii si care autobus v-au placut mai mult ?

Ultima zi in Tiruvanamalai e o zi lejera. Dupa micul dejun, care bineinteles a fost standard, papaya juice, pepene verde,masala dosa si masala tea, stam pe terasa camerei noastre , citim si urmarim maimutele care sar pe cracile copacului din fata noastra.

 Ne amuza si agilele veverite care se baga peste tot  si desigur mergem la piscina hotelului unde facem baie, scriem la jurnal sau  citim cartea Secretele medicinei chineze, pentru ca ne aflam in India, daca am fi fost in China desigur am fi citit despre Secretele medicinei indiene.

Fata de excursiile precedente am renuntat la lista de lucruri care trebuie musai bifate si suntem hotarati sa facem doar ce ne cade bine, in fond si l-a urma urmei e vacanta.

Am luat toate mesele la restaurantul hotelului "pur veg ", seful e un tip foarte amabil. Din prima zi a venit la noi la masa si s-a interesat ce ne place sa mancam si cand. Din vorba in vorba  am aflat ca a lucrat 5 ani in SUA ,unde fara exceptie seara la culcare plangea de dorul familiei si ca in afara de munca zilnica sustinuta nu a avut parte de altceva.

Gustarea  favorita sunt fructe de 1 euro.

Intre timp la receptia hotelului am aranjat un taxi care sa ne duca la Puducherry, drumul avea lungimea de 197 km si ne-a costat 2500 rupii (165 lei),  l-am facut in 4 ore cu o singura oprire pentru lunch. Pe parcurs binecunoscuta Indie: caldura, aglomerari de masini, claxoane, capre, mizerie  prin sate si orase care oricum se tin legate pe tot parcursul drumului, dar si un drum de vis sub bolta verde si racoroasa acopacilor .

PUDUCHERRY –PONDICHERRY-PONDY

22-26.12.2016

Acasa studiind traseul excursiei,  Pondicherry alintat Pondi, era optiunea cea mai buna pentru perioada Craciunului. Deci Pondy sa fie !

Dupa un drum destul de obositor am sosit la questhouseul L’Escale situata pe strada Alexandre Dumas,  aproape de mare.

Despre Pondy se pot spune multe! La fel ca la alte orase, Chennai, Bombay  i se modificat si lui numele din Pondicherry in Puducherry. Ulterior am aflat ca indienii au dat o lege de modificare a numelor oraselor pentru a diminua influenta engleza asupra denumirilor: Bombay a devenit Mumbai, Pondicherry a devenit Puducherry , etc.

Pondy  ne – a dus aminte de Melaca din Malaezia, e un oras in fosta zona  coloniala, in acest caz franceza care s-a pastrat aproape intacta.  Insa lucrul care te frapeaza cel mai tare e tenacitatea cu care au tinut francezi de cele 4 teritorii care acum formeaza Union Teritory of India, o enclava franceza mentinuta cu multe sacrificii. Smecherii francezii au reusit sa negocieze in 1959, la data formarii noului stat suveran modern  India,  mentinerea tuturor avantajelor legislative, economice si fiscale, asa ca  Pondy are un statut special.

Turistii nu se plictisesc in Pondi.

Orasul e format din doua cartiere: cartierul francez "white city  "  situat pe malul marii si cartierul tamil " black city".

Trecerea dintr-o parte in alta e brusca. Practic se schimba totul : arhitectura, ocupatiile locuitorilor, curatenia, ordinea si mirosurile. 

White City e ca un muzeu care dimineata si seara se anima datorita promenadei, in timp ce Black City freamata de viata la orice ora a zilei.

Contrastul e dat de curatenia si linistea pe de o parte si agitatia , pulsul vietii indiene insotita de nelipsitele gunoaie.

De-a lungul tarmului  pe aproximativ doi kilometric  au construit langa vechiu ponton o promenada lata pe care locuitorii din Pondy o folosesc pentru plimbarile de dimineata devreme  si seara, practic si soseaua paralela cu promenada este inchisa traficului intre orele 5:00- 10:00 AM si 17:30-22:00 PM astfel incat promenada se lateste cu circa 10 m. Locuitorii vin chiar si cu autobuzele pentru a se plimba pe promenada in fiecare zi. Unii alearga, alti fac exercitii yoga, dar ce-i mai multi se plimba alert si socializeaza. Nu se face comert in acest spatiu doar plimbare, meditatie si socializare, e un fenomen de masa pe care nu l-am mai intalnit.

Si da este si frumusetea marii la Puducherry.

  

Prima zi e de acomodare, vizitam ce a ramas din vechea colonie. Suntem incantati de arhitectura pastrata aproape intacta.Vechi cladiri azi ocupate de diverse institutii ca biblioteca publica, centru cultural,teatru, hoteluri sau pur si simplu case de locuit, stradute umbrite , parcuri, monumente dedicate martirilor din Indiile Franceze si indicatoarele gen Goubert Avenue creeaza o atmosfera roamnatica si pentru cateva clipe uiti ca esti in Tamil Nadu, India. 

Exista peste tot mici detalii care te incanta, cum ar fi usa de la numarul 13.

Vedem si statuia lui Gandhi, locul de intalnire a protipentandei si turistilor.

Remarcam din nou cat de putini turisti vestici sunt. In apropriere este ashramul Aurobindo. Dimineata dupa plimbarea obligatorie pe faleza luam micul dejun la " La Cafe ", mancam doar south indian breakfast. Ne place si ne prezentam punctual zi de zi  pe terasa de pe malul marii, indienii de aici te servesc prompt. Seara luam cina la restaurantul Surguru, e un restaurant recomandat de Lonely Planet fiind specializat in mancaruri vegetariene. Restaurantul are o mare o diversitate de mancaruri relative ieftine. Aici am vazut multi gurmanzi, adica obezi indieni, probabil veneau  pentru ca se servea mancare multa, buna  si ieftina.

Il intreb pe Nicholas, proprietarul guesthouseului  unde pot sa fac un masaj ayurvedic care sa-mi rezolve problemele cu genunchiul umflat. Mi-l recomanda pe medicul lui personal, specialist in ayurveda, spune ca consultatia si tratamentul nu sunt scumpe ( 400 INR, 25 lei). Accept si stabilim intalnirea, la ora 16.00 vine un omulet micut, imbracat in alb care se prezinta: Rasananda.

Intreaba care e problema, se uita la mine, mai pune cateva intrebari de ordin personal si incepem tratamentul. Scoate o sticluta cu ulei ayurvedic isi inmoaie degetele in el si apasa pe anumite puncte de pe meridiane. Ma doare de nu mai pot, imi vine sa plang, zice el " sorry, sorry, it is stiffed " .

O fi blocat,  ma gandesc eu, dar nu mai pot. Cu rabdare omuletul ma apasa si apasa, face masaj cam 1 ora. Uf, a terminat, ce usurare, dar cand ma uit la genunchi e complet dezumflat si nu mai doare.

Cu toata neplacerea suferita sunt incantata.Stabilesc o noua sedinta si pentru ziua urmatoare. Dimineta Nicholas ne schimba bani, ne rezerva masina pentru plecarea la Madurai si printre altele intreaba daca sunt multumita de “healer”. Desigur, raspund, mai vine si azi.

Nicholas spune ca il cunoaste de 12 ani si ca e medicul intregii familii si ca a obtinut rezultate foarte bune la toti pacienti sai, a vindecat chiar un francez care avea cancer la rinichi.

Dupa a doua tura de tratament ma simt si mai bine, incep sa intreb mai multe. Rasananda imi spune ca e medic de 28 ani si ca a inceput sa invete metodele de tratare ayurvedice de la 5 ani de la gurul sau. E un om bland, vorbeste si gandeste frumos. Mi-a adus si tratament pentru 3 luni acasa si imi arata punctele si meridianele pe care sa lucrez. Tratamentul e numai din plante si minerale si nu au nici un efect secundar. Lucreaza la ashramul Aurobindo din apropiere si trateaza multe persoane din ashram. E necajit ca pacientii sunt dezechilibrati emotional si energetic, ba isi amplifica problemele personale prin alimentatie, apa, aer si atitudini necorespunzatoare. Ne place mult de el, cand afla ca suntem din Romania, ne intreaba de padurea Hoia din Baciu si OZN-uri. Spune ca e pasionat si ca a citit tot de padurea asta. E si mai fericit cand ii spunem ca noi locuim in Cluj la cativa km de padure si ca ne-am plimbat ani intregi pe locul unde a aterizat OZN-ul si i-am povestit ca locul aterizarii acum e o poiana perfect rotunda unde nu creste altceva decat iarba, era foarte entuziasmat, el ne zicea ca acolo precis  sunt plante medicinale cu efecte vindecatoare miraculoase. Cine stie !. In plus el stia ca acolo vin frecvent extraterestii fiind un portal de intrare.

Vizitam gradina botanica, un parc verde si luxuriant plin de indragostiti sau tineri care se plimba. Pentru cateva minute intram in lumea copiilor plina desene mergem cu trenuletul si vedem cele mai tari si vesele WC-uri din toata India.

E Craciun si sarbatorim band masala tea pe terasa de pe acoperisul guesthouseului unde stam la taifas si vorbim, de mult nu am vorbit asa pe indelete, am facut chiar planuri pentru anul 2016 si am stabilit prioritatile. Ne-a placut asta, acasa nu prea avem timp sa vorbim.

Mai tarziu luam masa la restaurantul Surguru din zona tamila si ne reintoarcem sa ne facem plimbarea pe faleza. E zi libera si aglomeratia e pe masura.  Indienii s-au pregatit   si ei de Craciun. Nu putem spune cata lume e, clar ca sunt asa de multi ca gradul de confort e depasit si hotaram sa mergem  la questhouse pe terasa de pe acoperis.

Aici, unde dai si unde crapa, un grup opt fete indiene moderne  venite pentru Cristmans Party incercau sa se distreze in stil vestic,  insa erau de-a dreptul stangace, au adus cu ele cate o sticla de bere si dupa cateva guri au inceput sa vorbeasca aiurea in engleza  si sa fumeze, deja se vedea efectul alcoolului,  au devenit indraznete si galagioase, asa ca ne-am retras in camera. E de necrezut cum indienii incearca sa imite omul alb, dar e clar ca nu li se potriveste din contra devin caraghiosi.

Utima zi in  Pondy.

Ne hotaram sa mergem la Tourist Information Center si luam  un half day tour care include o catedrala catolica, un templu hindus dedicate lui Hanuman si orasul Auroville din apropiere. 

De fapt Auroville nu este un oras obisnuit, este un oras concept, despre cum ar trebui sa fie orasul viitorului. Imi aduc aminte ca prin anii 90 am vazut un documentar despre el si mi -a ramas in minte : wow, ce grozava idee! Si iata ca acum avem ocazia sa -l vizitam.

Orasul a fost construit in jurul unui imens si batran banian care are 50 de m in diametru si s-a extins atat de mult pe orizontala ca acopera cam 800 mp. 

Semnificatia banianului in civilizatia orientala e maximizata la refuz daorita lui Buddha care s-a iluminat sub un astfel de copac, oricum banaianul este un longeviv cu multa beneficitate care nu poate decat sa uimeasca orice privitor.

Ideea orasului a fost a d-nei Mirra Alfansa numita de comunitate  " the Mother". Ea a venit  la consulatul francez din Pondicherry prin 1930,  l-a cunoscut pe Aurobingo si i-a impartasit ideile si convingerile. Prin muzeele vizitate prin India am vazut mereu referi la Aurobindo care a fost unul din militanti luptei pentru independenta. A fost arestat de britanici si timpul petrecut in inchisoare  l-a facut sa aiba relevatia  care s-a materilizat in invataturile si ideeile lui despre existenta umana. Dupa iesirea din inchisoare s-a retras la Pondicherry si a intemeiat ashramul  Auroville care a atras din ce in mai multi   oameni. A luptat toata viata alaturi de the mother pentru a da posibilitatea omenirii sa manifeste constiinta dincolo de gandire.

In prezent ashramul desi e o societate non profit si  primeste nenumarate donatii, a ajuns ca o multinationala. Are peste 5000 de angajati, detine majoritatea cladirilor din fosta zona coloniala, are tipografie proprie, unitati de cazare, spital ayurvedic si de homeopatie, ateliere mestesugaresti si o multime de magazine.

Ideile progresiste care considera omul cu capacitatile lui  punctul central al dezvoltarii societatii a inspirat-o pe " the Mother" sa puna bazele orasului viitorului Auroville.

Orasul e apolitic, e  tolerant si dechis,  nu conteaza religia, sexul, rasa, doar omul, esenta sa sufleteasca si capacitatea si abilitatile personale. Initial orasul a fost gandit sa gazduiasca 50000 de oameni, dar in prezent sunt cca. 250 de familii de toate nationalitatile care au renuntat la tot si toate si au venit sa traiasca aici. Au facut copii ce urmeaza scoala de la Auroville care le stimuleaza creativitatea toleranta si ingeniozitatea. Interesant e ca printre cetatenii Auroville se numara si moldoveni si unguri alaturi de britanici, francezi, nemti, coreeni, etc, dar nici un roman.

Autocarul parcheaza si ghidul ne invita sa vedem un scurt video despre " conceptul Auroville",  apoi  pornim pe aleea din jungla , trecem de banianul urias si pe langa niste marcaje din  pietre pe care sunt inscrise cateva din ideeile de baza dupa care traiesc cetatenii din Auroville.

Pasim pe aleea  care duce spre Matrimandir , The Mother s-a gandit sa ne pregateasca sa intelegem mai bine maretia si semnificatia Matrimandirului, asa ca asezat discret explicatii ale celor 12 calitati pe care fiecare din noi ar trebuie nu numai sa le aiba dar sa si le aplice zi de zi: sinceritate,umilinta, recunostiinta,perseverenta, aspiratie,receptivitate, progres, curaj, bunatate, generozitate, egalitate si pace.

Dupa 1 km pana ajungem la point view , de aici putem admira marea sfera aurie numita Matrimandir. Ea reprezinta raspunsul divin al omului aflat in cautarea perfectiunii .

Turistii nu au acces decat pana la punctul de belvedere. “Matrimandir “ -sfera aurie, reprezinta chintesenta principiilor de armonie care trebuie sa existente intr-o lume civilizata. In interior exista o sala de marmura alba pentru meditatie deschisa doar pentru cetatenii Aurovilului. 

 In mijlocul salii este o sfera cristalina din sticla care este iluminata printr-o fanta facuta in acoperis. Intreg ansamblul este amplasat intr-un imens parc cu fantini arteziene. 

O tablita ne dezvaluie semnificatia celor 12 gradini care alcatuiesc parcul.

Noua ne e simplu sa spunem parcuri si fantani arteziene , dar In India subtropicala e dificil de intretinut asa ceva, caldura torida parjoleste totul, asa ca avem un respect deosebit pentru munca depusa aici.

E multa lume care admira Matrimandirul. Linistea si armonia impune tuturor, pana si galagiosii de indienii sunt potoliti. Stam cateva minute si admiram nu numai locul in sine, dar si curajul si indrazneala cetatenilor din Auroville care au ales si si-au dedicat viata acestor principii nobile .

Orasul se autosustine prin plantatiile sale, magazinele unde isi vand produsele proprii si prin colaborarile pe diferite domenii pe care le au in exterior.

Dupa admirarea sferei,  turistii se intorc  pana la autocare cu masini puse la dispozitie de ashram. Urmeaza  templu lui Hanuman. E un templu mare, statuile lui Hanum au 20 m inaltime,  bineinteles il vizitam desculti, pozele si filmarile sunt interzise inauntru, asa ca facem ce putem din exterior . In apropriere este o procesiune hindusa a carei semnificatie nu o cunoastem. Revenim la autocar si in scurt inp suntem inapoi la L’Escale.

Si Pondy are ringoli si autobuze care merita luate in seama:

MADURAI

26-28.12.2016

E 26 decembrie si plecam din Pondy  spre Madurai. Drumul e pitoresc, vedem cateva orase mai mari si  orezarii,  apoi dupa circa o ora intram pe autostrada si in 4 ore parcurgem cei aproximantiv 300 km, taxiul ne-a costat 7000 rupii (466 lei).

La Maduray ne-am cazat la Hotelul JV Residency ,  un hotel modern de 4 stele, am avut o camera pentru ‘’executive’’ de cca 30 mp, avea toate dotarile, inclusiv piscina.

Mancarea la restaurant a fost  diversa si buna, pretul era mai ridicat, dar oricum in afara hotelului nu am prea indraznit sa mancam, ce-i drept am incercat odata, dar atat.

Un lucru interesant valabil numai pentru Madurai, este ca masinile au melodii instalate pentru pozitia marsalier sic and dau cu spate canta melodii care mai de care mai caudate, si canta ..si

canta de te zapacesc de cap…

Dupa ce ne-am cazat si acomodat cu camera, plecam in recunostere. Hotelul e situat intr-o zona rezidentiala si o scurta evaluare  a caselor ne facem sa credem ca oameni de aici o duc mai bine.

In schimb orasul este foarte poluat si plimbarile pe jos sunt un chin cu atata praf. In drum spre hotel intram si cumparam ceva de la un organic shop si dam peste o bomba, unde mancam o mancare localnica autehnica pe frunza de banana. Pana terminam cam tot personalul restaurantului s-a perindat sa se uite la noi cum suntem, cum mancam cu tacamuri si probabil se intrebau "Oare cum de mananca astia aici? "

m venit  la Madurai din considerente culturale. Madurai este denumit si "Temple City ", aici e renumitul templu a lui Meenakshi dar sunt si multe alte temple mici sau mari si altare la fiecare colt de strada. Templul Meenakshi este calificat pe lista scurta de 20 pozitii, pentru alegerea  celor sapte minuni ale lumii antice.

Meenakshi , cunoscuta si sub numele de zeita Parvathi, este sotia lui Shiva. Se pare ca Shiva este in topul zeilor venerati in Tamil Nadu.

Legenda relateaza ispravile eroice ale lui Meenakshi si casatoria ei cu zeul Shiva.De altfel in fiecare zi la apusul soarelui se oficiaza procesiunea ducerii idolilor in dormitorul celest cu torte aprinse si in ritmul tobelor.

Majoritatea templelor din oras sunt inchinate lui Shiva, Ganesh sau Hanuman.

Sa revenim la templul Meenakshi, este urias, intins pe 6 hectare si se afla pe lista celor mai impresionante monumente Unesco. O estimare spune ca este vizitat zilnic de peste 15000 de vizitatori, dar dupa afluenta de oameni credem ca sunt mai multi.

Tot ce se poate spune este ca e imens, are 14 porti, 5 de intrare in perimetrul templului si restul in templul propriu zis. Portile de intrare sau gorukulam din est, vest si nord au o inaltime de peste 50 m, poarta de sud fiind cea mai inalta- 52 m. Portile si zidul imprejmuitor sunt decorate conform traditiei hinduiste cu statui basorelief pictate in culori vii care redau scrierile vedice, totul pare un film color tridimensional. Zei, fiinte celeste sau demoni ne incanta deopotriva, ce minunata realizare spiritual si artistica.

Ca in orice templu hindus incaltamintea si bagajele se lasa la una din cele 5 garderobe amenajate langa intrarile securizate.

Pozatul si filmatul sunt interzise.

Deasemenea sunt zone in templu care nu sunt accesibile decat credinciosilor hindusi.

Intrarea este controlata de politie, controlul e strict , suntem controlati corporal, apoi intram prin imensele porti si urmam turma pe tot traseul. E atat de aglomerat incat e greu sa nu atingi vecinul. Ajungem in interiroul sanctuarului. Mirosuri de betisoare parfumate, harmalaie mare a hindusilor care stau la cozi kilometrice pentru a intra in zona unde se oficiaza arati  ( slujba hindusa si incantatii de mantre oficiate de preoti brahmani ).

Pentru indieni a merge la templu e o sarbatoare, e legatura lor divinitatea, e oaza lor de speranta ca atotputernicul ii va salva. Umili si modesti se aproprie de brahman care ii binecuvinteaza si le da prasadam , adica mancare oferita, asa ca  atmosfera e deosebita, se simte credinta si devotamentul acestor oameni .

Noi vizitam zonele accesibile turistilor straini, vedem coloane impresionate sculptate, altare cu vacute si statui langa care ard focuri, lumanari, fresce pe tavane si pereti, bazinul " lotusului de aur " de dimensiuni impresionabile. Exista si zone retrase pentru meditatie.

Apoi iesim din perimetrul sanctuarului si intram in zona mare a templului. Aici puzderie de standuri care vand articole religioase de venerare, mancare si suveniruri.

In dreapta portii de est este muzeul si sala celor 1000 de coloane. Nu le-am numarat, dar ii credem pe cuvant !

In muzeu sunt statui din bronz si argint originale, realizate cu mult simt artistic, perfect proportionate  cu detalii minutios sculptate. Cu coloanele e altceva, asezate la cca 1,2 m una fata de alta au pe ele sculturi imense ale creaturilor care conform vedelor populeaza planetele paradisului si planetele iadului. Figuri care sunt angelice sau infricosatoare! Nu cred ca am vazut doua coloane identice. Asta da diversitate !

Putem privi acest templu cu ochii devotului hindus care vine in speranta primirii unei protectii divine care il va ajuta in viata de zi cu zi sau putem privi templul ca o opera de arta din punct de vedere arhitectural, constructiv si artistic . In acest ultim caz nu se poate sa nu fi impresionat de tot ce inseamna realizarea acestui templu, mai ales daca stim ca dateaza din 2500 ien .

Subliniem si imensul efort de conservare si restaurare datorita caruia privitorul poate sa-si incante sufletul si nu e putin lucru in aceasta clima tropicala.

Iesim din templu, afara e orasul cu atmosfera tipica.Sunt magazine, tarabe, lume multa. Prezentam versiunea indiana din ciclul “Hai ia neamule papuci !” si “Hai la oale!” .

Am remarcat si aici ca dealtfel si pe tot parcursul execursiei noastre ca sunt putini turisti vestici.

Sunt magazine tarabe,  lume multa.

Prezentam versiunea indiana din ciclul “ hai ia papuci neamule!” si “Hai la oale!”.

Facem o incercare de a ne plimba pe strazi , dar e atat de poluat, plin de praf si de gunoaie ca luam un ‘ricsaw’ pana la Muzeul Gandhi. Aici vedem o expozitie a unor obiecte personale si relatarea istorica a luptei de peste 200 de ani pentru eliberare de sub dominatia engleza.

Semnificative sunt cuvintele lui Gandhi privitoare la virtuti si pacate.

In Madurai nu am stat decat 2 zile, a fost suficient, de aici plecam spre Coonor.

Coonoor

28.12.2015-03.01.2016

Bine ati venit in tara ceaiului!

Drumul de la Madurai la Coonor e greu, solicitant pentru sofer, in special partea cu cele 104 serpentine stranse care aici se numesc hairpin bend. Nilgiri Montains straiesc drumul !  drumul e plin de autobuze care leaga orasele de munte de campie si de camioane cu marfuri.

Ajungem dupa 5 ore si conform intelegerii platim 8 rupii/km, adica 4500 rupii total, inclusiv bacsisul. Distanta parcursa 285 km.

La prima vedere Sunvalley Resort, unde am retinut cazarea, nu pare mare lucru pe dinafara,  dar camera acestui homstay  e mai buna si mai curata decat a unui hotel de 4*. Curatenia, amabilitatea personalului si preparatele culinare extrem de gustoase si in portii mult prea mari sunt avantaje de luat in considerare daca vrei sa stai in Coonor.

Locatia este situata intr-o plantatie de ceai in care turistii se pot plimba in voie. Covoare luxuriante de ceai se intind peste tot pana la orizont si mult dupa. Practic tot muntii sunt acoperiti de plantatii de ceai, sate ale bastinasilor si fabrici de ceai. Nu putem decat sa laudam harnicia  si tenacitatea cu care tamilii au muncit aici.

Aici totul se invarte in jurul ceaiului. Umila planta a reusit sa schimbe viata tuturor!   De la femeia tamil care culege, la supraveghetor, colector, fabricant, comerciant si consumatorul final toata lumea beneficiaza cate putin de pe urma ceaiului. 

Desigur pentru fiecare ceaiul reprezinta altceva, pentru unii e asigurarea necesitatilor de baza a vietii, pentru alti o sursa de profit, dar pentru adevaratul bautor de ceai e un stil de viata… placerea unei cesti de ceai. Fiecare bea  ceai din alte motive, unii din placere, altii urmaresc beneficiile vindecatoare ale ceaiului , altii au o adevarata cultura a ceaiului din care au facut o traditie, cert este ca nu ar trebui sa existe un om care sa nu fi savurat o ceasca de ceai.. In India, traditional  oferi o ceasca de ceai numai unui prieten...

Uitati-va si voi cu ce peisaj mirific  ne trezim in fiecare zi! 

Tot timpul facem plimbari si drumetii si nu ne saturam. Nu am realizat pana acum ca plimbarea in plantatie e de fapt parcurgerea unui imens labirint, niciodata nu stii unde duce si unde incepe sau se termina cararea. Daca plantele de ceai ar fi mai inalte, ne-am pierde definitiv.

Ceaiul pe care il bem zilnic devine o prezenta tangibila in zilele pe care le petrecem aici . Dar in zona sunt si multe sere, oameni cultiva legume si fructe sau lucreaza in fabricii sau turism. E o zona interesanta si beneficiile economice se vad intr-o bunastare a oamenilor de rand  care au case destul de mari si frumoase.Am vazut un santier, intentionau sa construiasca ceva, erau la prima faza terasatul cu ligheanul. Da , ati auzit bine, e operatiunea in care omul cu ligheanul lui ia din pamant pana ajunge la cota dorita. Nu se grabesc! Au vesnicia in fata!

Am dat peste un izvor, toata comunitatea era la spalat haine, ba mai spalau si capra.

In cele 5 zile petrecute aici am facut excursii, am plecat de la muntele din fata homestayului si zi de zi am largit raza de expeditii. Nu stim denumirile locurilor vizitate pentru ca informatiile de la fata locului erau foarte putine iar la receptie in afara de o harta a oraselor Coonor si Otty nu aveau nimic. Turisiti indienii, de felul lor nu fac drumetii ei vin in zona pentru confortul cazarii intra in plantatie cel mult 100 m, fac poze si gata, in rest mananca, beau si fac galagie.

In drumetiile noastre zilnice (cel putin de 10 km)  am trecut din munte  in vale si invers , prin labirintul aleeilor de  ceai ocazie in care am vizitat si cateva sate tamile. Oamenii sunt extrem de prietenosi, iti zambesc, fac cu mana , iar de Anul Nou se opreau si dadeau mana cu tine "Happy New Year". Copii si femei se rugau sa le facem poze  sa-avem amintire. Locuitori acestor sate sunt urmasii triburilor locale  highlanderi.

Intr-una din excursiile noastre am auzit muzica tribala, voce si toba, minunat! , probabil au avut o ceremonie.

Toate ghidurile de calatorie recomanda excursia cu mocanita locala "Nilgiris Mountain Train   " ca ceva inedit. Intr-o zi facem si noi acest lucru, ne prezentam la gara din Coonoor, conform recomandarii de la receptie  cu o ora inaintea plecarii trenului,  ne asezam la coada la bilete parca eram in nuvela’’Prostii’’ de Liviu Rebreanu. 

Daca tot nu am calatorit cu trenul prin India, acum e momentul sa ne luam revansa. Biletele nu se vand in avans, asa ca la deschiderea casei de bilete, ai stat binisor vreo ora la coada. Un muritor de rand poate lua doar 4 bilete, asa scrie pe tabla si mai scrie si ca biletul Coonoor Ooty costa 100 rupii de persoana. La casa insa aflam ca 2 bilete costa 20 rupii, ieftin ca braga, adica 1,10 lei. Incercam sa ne orientam pentru trenul cu care vom revenii, afisele sunt putine si sunt scrise in limba tamil, intrebam in stanga dreapta dar nu ne intelegem, nu exista ghiseu de informatii.

In sfarsit cu biletele in mana la vedere, mergem spre peron, dar aici e un tip care practic ne agata si  ne baga intr-o alta coada lunga cat China de unde cica, am dedus noi ne vom urca in vagon. Bun, vine si vagonul se alipeste deja la trenul din statie si buluc in el sa ocupam locuri. Bineinteles vagonul e adus de o locomotiva cu aburi. 

E o confuzie totala in vagon sunt scaune fata in fata si daca nu sti in ce directie se misca trenul te duci cu spatele, nu cu fata, asa cum am patit-o si noi. O inscriptie  ne arata ca vagonul a fost reconditionat  in anul 1986. Indiferent de pozitie peisajul e uimitor. Trenul parcurge cateva statii cu nume pur englezesti: Wellington, Lovedale…. si intr-o ora jumate ajugem la Ooty. Pe portiunile mai inclinate locomotiva se cupleaza la cremaliera. Drumul are 25 km deci am mers cu uimitoarea viteza de 16 km/ora.

Ooty e un oras tamil si nu prea. Se vede cu ochiul liber mostenirea  britanicilor care veneau aici sa se racoreasca. Magazinele sunt mai occidentale, trotuarele mai curate si un pic mai multa organizare.

Ne hotaram sa vizitam gradina botanica Cei 2,5 km de la gara pana acolo ne ofera prilejul sa parcurgem cateva strazi comerciale si unde ne oprim si noi sa cumparam de condimente si fructe.

Gradina e frumoasa, organizata si curata. Sunt mai multe tipuri de gradini: japoneza -care nu are nimic deosebit, top garden cu copaci, aleei si foisoare umbroase si o gradina italiana organizata si muncita de prizonierii italieni din cel de-al 2 -lea razboi mondial.O sera cu crini si cactusi ne incanta privirea.

Terminam cu vizita si ne intoarcem la gara. Aici aflam ca urmatorul tren spre Coonoor este peste 2 ore la 18:00, prea tarziu ne gandim si mergem alaturi la autogara. Premiera pentru noi, pana acum nu am calatorit cu busul in India. Par a fi organizati, sunt autobuze spre toate destinatiile: Mumbai, Chennai, Bengaluru, etc. Nu scrie nimic in engleza, totul e in tamil.

Incercam sa aflam informatii, o ghereta de informatii este inchisa, cica tipul care vine bilete e la masa. Intre timp mergem  si intrebam in stanga si dreapta mai ales pe oamenii echipati in diferite uniforme sau pe soferi de autobuz, unul ne trimite spre stanga, altul spre dreapta. Vine si tipul de la ghereta care nu da bilete dar,  nici o informatie clara.

Mergem din nou la autobuze si intrebam soferii autobuzelor pe care scrie Coonoor. In sfarsit gasim unul care ne face semn sa urcam in spate. Uff, rasuflam usurati ! Autobuzul e de uz local, cam jerpelit si murdar. Vine un incasator, ii spun Coonor, eu tamila nu, el engleza tot nu. Imi zmulge banii din mana si-mi da restul, vedem ca 2 bilete costa 26 rupii (aproape 2 lei).

In bus lumea se zgieste la noi, nu ne incadram cu peisajul local, unii care o mai rup pe engleza,  ne  intreaba de unde suntem si unde mergem. Din nou admiram peisajul.

 Tamilii sunt multi, toate vaile si muntii sunt pline de sate pitoresti pe versanti terasati. Nu am vazut nicaieri asa un grad de ocupare a fiecarui metru patrat, totul e folosit la maximum de terenuri agricole si plantatii.

Coboram in regiunea garii din Coonor si incercam sa cumparam ‘’samosas’ de la chioscul din gara , citisem ca aici sunt cele mai bune samosas, ghinion tocmai e ora 17.00 si a inchis. 

Inca 3 km pe jos si ajungem la Sunvalley, azi am facut peste 10 km pe jos, ne tratam cu o salata.

M-am rasfatat cu un masaj ayurvedic complet, seamana mult cu cel facut in Sri Lanka. Masajul se face cu uleiuri calde ayurvedice , urmat de o baie de aburi cu uleiuri eterice puternice. Cu tot mirosul puternic adorm in timpul baii de aburi si maseoza Sunjita ma trezeste ingrijorata. Masajul a costa 1500 rupii (100 lei).

In urmatarele zile am mai facut inca 2 excursii mai lungi, una la sud de Sunvalley peste 3 munti , aici am dat de o comunitate mica care muncea de zor la ceai. Unul din ei  care o rupea pe engleza ne spune ca fiecare gospodarie are ceva plantatie de ceai. Daca ai 2 acri poti trai numai din ceai, cu un acru trebuie sa-ti mai iei o slujba. El isi ajuta nevasta la cules si lucreaza si la un magazin in Coonor. In ultima zi am decis sa mergem spre vest pret de 4 versanti de munte. Incercam pe cat posibil sa alegem drumuri pe curba de nivel a muntelui sa evitam suisuri si coborasuri.

 Dupa al 3 lea varf depasit am fost rasplatiti pentru efortul nostru, a aparut cel mai spectaculos peisaj posibil. O plantatie de ceai  perfect ca un mozaic , intretinuta, nici o buruiana, tunsa  egal si asta pe sute de hectare.

Englezii au o expresie” manichiure tea garden”. Fix asa era!. Suntem incantati.! Hai sa ne bucuram, acesta e maximumul excursiei noastre. Plantatia e plina de lucratori, dar aici ceaiul se recolteaza cu masina, pe principiul masinilor de tuns iarba cu un sac atasat in care se aduna ceaiul.

Si acesti tamili sunt prietenosi si zambitori.

Ne intoarcem la homestay. Pe drum sate tamile rasfirate pe munti  si colorate ca un curcubeu.

Ultima seara, vedem apusul si luam cina ca la mama acasa, aranjamente pentru transferul la aeroport, bagaje si nota de plata.

   

Maine plecam spre Mahabalipuram.

Mahabalipuram

3 - 9.01.2016

Mahabalipuram sau Mamalipuram ,  e situat in Golful Bengalului pe partea de est a Indiei. Distanta din Coonor pana aici e apreciabila, asa ca zburam cu Jet Airways din Coimbatore la Chennay. Zborul e placut, si  ajungem al Chenai fara probleme. Recuperam bagajele si luam un prepaid taxi care intr-o ora si dupa 60 km ne duce la Ideal Beach Resort, casa noastra pentru urmatoarele 6 zile.

Primele zile ne rasfatam , nu iesim din resort, de fapt aici ne vom odihni de adevaratelea.

Ce facem: ne trezim nu cand vrem, ci cand incepe muzica la templul din apropriere, inotam, ne plimbam pe plaja, tai chi, citim, mancam si tot asa – relaxare totala.

Unul din lucrurile amuzante care fac deliciul turistilor e trecerea zilnica a ciurdei de vaci catre pasune : dimineta merg pe plaja si seara se intorc  pe sosea incurcand circulatia, dar soferii tamili ca de altfel peste tot in India sunt toleranti si asteapta rabdatori sa treaca vacile…. Peste tot pe unde am umblat prin orase sau sate exista vaci care nu au nici o problema sa se plimbe pe unde vor fie strada , fie plaja fie plantatie de ceai.

La Ideal Beach Resort sunt multi turisti vestici, rulajul e mare, zilnic vin si pleaca.

Noi nu am fost acum cativa ani intr-un resort, dar cum nu am gasit alta solutie acceptabila ca si conditii de cazare ne-am trezit intr-un resort de lux cu gradini si aleei in care sunt nemti, englezi, americani, francezi, indieni expati acestia din urma galagiosi veniti cu familiile lor in vacanta. Singura ocupatie e marea, plaja si luatul mesei si aici nu puteai sa te plangi. Cele 3 restaurante au produse culinare deosebit de diversificate si gustoase, raiul gurmanzilor! Sigur ca si pretul e umflat dupa burta rotunjoara a pofticiosilor care se buluceau la mancare.

Am vizitat si orasul Mahabalipuram cu site-urile lui arheologice unice. Mahabalipuram figureaza in evidentele istoriei din timpurile lui Ptolemeu si Periplus. A fost un important port la mare si s-a dezvoltat datorita negotului.

Intre sec 3-7 dinastia Pallavas ridica un ansamblu de temple amplasate in diferite locatii, toate  sculptate dintr-o singura bucata de stanca: ratha ( sub forma de caleasca ), manpadas ( temple in pesteri ) sau ansambluri gigantic sculptate in relief  care il fac unic in lume. Aceste temple fac parte din patrimoniu Unesco.

Am facut cei 3.5 km care ne despart de oras pe jos pe plaja , prilej cu care vedem si in ce stare sunt celelate resorturi de pe malul marii. Nu prea buna! Ne felicitam ca am ales Ideal Beach Resort.

Ajungem in oras, o parte din strazi sunt turistice, pline de magazine si turisti. Partea cealalta e realitatea, cladiri invechite mancate de umezeala tropicala si indiferenta proprietarilor, plaja e murdara, pescari si vanzatorii ambulatii care toti vor sa-ti vanda cate ceva, la mare pret sunt margelele ieftine de sticla… poate ne cred indieni din Lumea Noua , nu-mi inchipui cum vor sa-ti vanda asa ceva! Razbim prin multime si tarabe cu gustari si  ajungem la Shore Temple. Achitam o taxa de persoana destul de mare de 250 INR ( indienii platesc doar 10 INR).

La fel ca si la alte temple suntem uimiti cat de perfect au putut sa lucreze vechi mesterii si cat de frumos. Peste tot sculpturi si basoreliefuri care iti incanta inima si ochii.

Biletul include si vizita la “Five Rathas” , cunoscute si sub numele de  Pancha Rathas sau de Pandava Rathas aflat si el sub auspiciile Unesco World Heritage. De fapt sunt 5 temple sculptate fiecare dintr-o singura bucata de granit si numite asa dupa Draupadi care conform epopei Mahabharata a fost sotia comuna a celor 5 frati, asa ca fiecare are cate un templu in forma de caleasca. Avem Dharmaraja Ratha, Bhima Ratha, Arjuna Ratha, Nakula Sahadeva Ratha, and Draupadi Ratha si sculpura unui  elefant alb .

Ansamblul este exponentul arhitecturii dravidiene si a constituit un model pentru multe alte temple ridicate ulterior in Tamil Nadu. Sculputurile reprezinta  scene din Mahabharata.

Din nou  aplaudam maiestria  cu care au fost realizate coloanele, registrele, sculpturile care reprezinta creaturi  ciudate , zeul Indra, Brahma si Harihara.

Dar stati ca nu s-a terminat! La iesire trecem pe strada sculptorilor, nu de alta , dar si sculptorii actuali vor sa arate ca sunt demni de stramosii lor.  Gasesesti de toate; statui mici , mari, ba un Budha, Ganesha, Brahma, Shiva, Krishna, Hanuman, ba  diverse figuri de animale. 

Pe asfalt vedem ringoli care mai de care mai colorate si  mai frumoase.

La capatul strazii incepe ultimul si cel mai intins site arheologic care cuprinde: Mahishasuramardhini Mandaapa si Vishnu odihnindu-se , alaturi de un registru cu fapturi din alte lumi Varaha Cave Temple , Panchapandava Cave Temple si Ravak Gopuram.

Vedem si farul portuar.

Krishna butter ball , o roca imensa care sta proptita nu se stiee cum, dar nu cade.

Iesim din parcul arheologic pe o aleee, intram intr-un supermarket de unde cumparam cate ceva si ne intoarcem la hotel cu un ricsow (100 rupii pentru un drum de 4 km).

Maine 09.01.2016 v-om pleca spre Chenai unde am rezervat doua cazari la Radha Regent pentru a fi aproape de aeroport.

Chennai

9-11.01.2016

Cand citesti ghidurile turistice care se respecta, vezi ca Chennai este printre cele 15 orase care se recomnanda sa fie vizitate.

Oare de ce ? In fond e un oras supraaglomerat, nu e linistit si are si el portia sa de gunoaie aruncate peste tot si trotuare murdare. Raspunsul e ca e un oras viu, totul se misca, totul e in transformare.

Chennai este fosta colonia engleza Madras unde englezii au ridicat prima fortificatie si de unde au inceput colonizarea. In preszent se mandreste sa fie promotorul industriei auto, de altfel Chennai este cunoscut ca fiind Detroitul Indiei; companii de renume au fabricii aici : Ford , Daimler Chrysler, Ashok Leyland, Hyundai, etc . Este si un hub al IT, am avut ocazia sa vedem pe parcursul calatoriei ca peste tot se fac conferinte si intalniri ale IT-istilor. Exista universitati renumite,  spitale recunoscute unde vin si se trateaza pe bani putini bolnavi din alte parti, de fapt turismul medical e in plina dezvoltare si aici.

Drumul de la Ideal Resort aflat la 40 km de Chenai l-am facut intr-o ora si treizeci de minute. Cand se iese din Mahabalipuram  déjà la cca 10 km se si vad suburbiile Chenaiului.

Suntem cazati la hotelul Rahda Regent, construit ca un open space cu un hol care are in stanga si dreapta camere pana la et. V , hotelul are si 3 restaurante. 

Dupa cum am vazut aici cei mai fideli clientii sunt tot indieni care vin pentru conferinte, dar si locali care isi organizeaza party la diferite evenimente familiale.

 Hotelul ofera buffet suedez ce-a ce reprezinta o atractie. Desigur toate acestea aduc si galagie care nu se termina decat dupa miezul noptii. In prima noapte am fost treziti in jurul orei 12.00 de o muzica pusa de vecinul nostru de camera. Dar suprinzator muzica era foarte buna , un solist vocal autentic (il banuim pe Raj Kapoor) canta si era acompaniat discret de un instrument, primul impuls a fost sa batem in perete, dar dupa ce ne-am dat seama de calitatea muzicii  ne-am zis sa o ascultam ne-a placut dar dupa o jumatate de ora s-a oprit. A doua zi intamplator l-am vazut pe vecinul nostru cand isi preda cheia de la camera la receptie, era un tinerel indian cu barba, cine ar fi crezut ???.

Camera noastra e Ok, mare,e curata cu toate facilitatile, iar personalul e foarte amabil.

Dupa cazare iesim si vrem sa vizitam Semmozhi Poonga (Botanical Garden), am tocmit un ricsaw  ( 200 rupii) care pe stradute intortocheate numai de ei stiute, dupa  o jumatate de ora ne-a lasat la poarta gradinii. Gradina Botanica nu e cine stie ce , se intinde pe 8 hectare, dar reprezinta o oaza verde in mijlocul orasului.

 Aici e raiul tinerilor  indragostiti si India nu duce lipsa de romantim, stam si noi pe o banca, admiram perechile de care am vorbit si iesim in strada. Vis a vis e biserica Sf. George care isi rasfata enoriasi cu citate din biblie pe afisaj electronic. 

Cautam o risca si ne intoarcem la hotel, de data asta ricsawul ne costa 150 rupii. La hotel comandam la room service cina, am incercat la un restaurant al hotelului dar era ocupat cu un party si celelate doua erau la “tinuta‘ si prea sofisticate. Am fi vrut sa servim cina in oras, dar intre timp se facuse intuneric si noi respectam o regula de baza in Asia ‘’pe timpul noptii nu se iese in oras’’ .

Stim din Mumbai ca in orasele mari daca inchiriezi o masina sa vizitezi orasul ajungi sa vezi doar magazine de gen emporium, asa ca am hotarat sa mergem de capul nostrum prin oras. De la receptive facem rost de o harta si stabilim traseul. Ne-am propus sa vizitam templul Kapaleeswarar , Marina Beach si Fort George care se aflau relativ una langa alta  pe o raza de cca 13 km de hotel. Dupa un mic dejun ultrabogat , am iesit in strada si am luat risca care ne-a dus la templul

Kapaleeswarar.

Foarte frumos si acest templu. Este dumineca si e plin de lume. Facem doua ture prin interior si ne retragem sa urmarim ce se intampla si ce fac tamili. Atmosfera de liniste si betisoare parfumate fumegande, brahmani infasurati in doti cu tilaka pe frunte ,  canta mantre si binecuvanteaza devotatii atingandu-le capul, le dau un praf alb in mana pe care si-l intind pe frunte. Ei lasa pe un taler ce isi permit: unii bani, alti o floare, frunza sau fructe. In incinta se distribuie si prasadam. Sunt programate si concerte dupa masa, regret ca nu putem participa. E unul din cele mai vechi temple din Chennai, inscriptia de la intrare spune ca a fost construit in anul 1250. Este venerata sotia zeului Shiva Parvati sub incarnarea zeitei Karpagambal e cunoscuta si ca zeita copacului care indeplineste dorintele. 

De la templu am  pornit pe jos spre Marina Beach , ne-am ratacit pe stradutele inguste din jurul templului, parca toate erau la fel. Pana la urma intr-un magazin cineva vorbea engleza si ne-a indrumat. Cum am iesit in artera principala am dat de catedrala Sf. Thomas. Impunatoare, masiva  si alba acesta biserica. Am intrat si am prins sfarsitul slujbei care se oficia in engleza. La fel ca in Keralla se canta dumnezeieste cantecele religioase. Si acum imi rasuna in minte armonia vocala a corului. In spatele bisericii este mormantul Sf. Thomas. Aici aflam ca intradevar aceasta e o biserica deosebita pentru ca a fost cladita pe locul unde este ingropat Sf. Thomas la ei. Se pare ca numai 3 biserici sunt ridicate pe locuri unde au fost inmormantati apostoli a lui Isus: aceasta, Catedrala din Santiago de Compostele cladita  pe mormantul apostolului Iacob si Sf. Petru din Roma. Aceste lacasuri au fost certificate si recunoscute de episcopie si papa in urma gasirii relicvelor apostolilor. 

Dupa inca vreo jumatate de ora am ajuns la Marina Beach, promenade si locul de distractie a localnicilor. Este ora 12 , déjà e multa politie si comerciantii incep sa-si deschida tarabele.

Cum plaja are cam 4 km lungime si  e lata de 300-500 m pana ajungem la capatul ei vedem cu tamilii incep sa vina cu autobuze sau cu motociclete. Locul incepe sa se aglomereze. Nici nu vreau sa-mi inchipui ce va fi aici peste 2-3 ore. Cu siguranta ca e ceva similar cu plaja Chowpatty Beach din Mumbai.

 

La cca. 3 km de  Marina  Beach  se afla Fort George. Aici am admirat fortificatiile sub forma de sant cu  apa construit in zig zag  de catre englezi, tot aici am vizitat muzeul si cam atat. In aceasta zi am mai facut iarasi portia de 10 km pe jos prin arsita Indiei. Ajunsi la hotel luam ultima cina in stil autentic Indian si ne pregatim bagajele pentru intoarcere.

La ora 11:00 parasim hotelul si cu un taxi mergem spre aeroportul Anna Chenai , terminalul plecari international.

Vedem pe afisaje ca avionul nostru spre Frankfurt are 45 minute intarziere, facem checkinul, predam bagajele mari si ne asezam pentru boarding. Drumul cu avionul dureza cam 11 ore , e destul de mult, avantajul e ca pleci noaptea la ora 2:00 si oricum ar fi, tot mai dormi vreo 3-4 ore. Am ajuns la Frankfurt unde ne grabim sa prindem avionul spre Munchen. Timpul e scurt din cauza intarzierii avionului dinspre Chenai, nu ar fi  fost o problema dar sunt prea multe filtre de verificare atat a actelor cat si a bagajelor de mana. Stateam la cozi si cei mai revoltati erau calatorii germani, personalul de securitate le explicau ca asa sunt acum vremurile si ca oricum de acum incolo va trebui sa traim  cu asa ceva.

In sfarsit luam la timp  avionul si ajungem la Munchen zborul a durat 50 minute,  aici suntem deja buimaci dupa calatoria facuta si mai  avem de asteptat 11 ore pana decoleaza avionul spre Cluj.

Asa ca profitam si  vizitam aeroportul din Munchen, e civilizat, curat si are constructiv o logistica simpla. Sunt si multe restaurante , din pacate pentru noi toate sunt specializate pe preparate cu carne, in lipsa de altceva  luam cate un sandiwich din  paine neagra cu verdeata si branza, plus o bere. Mancarea e scumpa ne-a costat 25 euro, unde sunt preturile din India ? 

In schimb Lufthansa a pregatit puncte de autoservire gratuite  pentru calatori cu: cafea, ceai si alte variantii pe aceeasi tema.

Vedem pe afisaje ca mai sunt avioane spre Sibiu si Bucuresti. In sfarsit dupa lunga asteptare a venit si avionul spre Cluj, zburam o ora si jumatate si aterizam pe aeroportul din Cluj.

Aici surpriza,  verficarea pasapoartelor dureaza cel mai mult din toata excursia, ce-i drept am prins si un Wizair care a aterizat inaintea naostra. In sfarsit recuperam bagajele si luam un taxi , soferul ne zice ca daca am fi venit ieri am fi aterizat la Sibiu sau Tg. Mures fiindca la Cluj a fost ceata.

Bine ca nu am avut ghinionul asta, dupa 28 de ore de calatorie asta ne mai lipsea!

Toate bune si frumoase, ajungem acasa pe la ora 1:15 a.m, unde ca de fiecare data ne asteapta nerabdatori mama si cockerul Joy.

In loc de incheiere

Ne-am asteptat sa gasim o zona mai inapoiata, dar de fapt Tamil Nadu este o surprisa placuta ! Tamil Nadu situat in sud estul Indiei e unul din  statele cele mai populate si dezvoItate economic . Gradul de ocupare a fortei de munca e mult mai bun decat in alte state ale Indiei si este al 3- lea stat ca dezvoltare dupa Delhi (zona Punjab) si Mumbai .

Tamil Nadu e o tara ca vibreaza, traieste si pulseaza dinamic, totulk e in miscare. Unii mai rai ar spune “miscare printre mormane de gunoaie”. Da, e adevarat, e si multa mizerie si saracie, sunt mormane de gunoaie, dar sa vedem si partea pozitiva au infrastructura dezvoltata, sunt autostrazi, sosele suspendate,  chiar si monorail, sectorul agricol e dezvoltat, tara e plina de plantatii de ceai, banane, cafea, cereale, legume si livezi. Fiecare centimetru de pamant este lucrat cu grija de fermieri. Am vazut plantatii de sute de hectare fara o buruiana si asta spune multe.  O dovada a faptului ca sunt intreprinzatori e si faptul ca Tamil Nadu are inregistrate cele mai multe firme active.

Guvernul face eforturi disperate sa-si civilizeze cetatenii, peste tot sunt afise cu : Do not litter!, Don’t spit ! Help us to have a clean country! Poate vor avea succes, din ce am observat noi va fi greu lipsa de igiena proprie  si indiferenta cu care isi arunca peste tot gunoaiele este inradacinata prea puternic.

Mostenirea istorica din aceasta zona - civilizatia dravidiana- ar trebui sa-i oblige cumva sa fie mai civilizati, dar nici vorba.

Insa noi turistii ne bucuram de arhitectura dravidiana, de  templele care de secole intaresc credinta si sustin poporul , de muzica, dans si de ringoli care sunt de fapt sunt exprimarea artistica a omului de rand care incearca sa aduca culoare si veselie in fiecare zi. Sa nu uitam ca aici sunt 8 ansambluri  declarate UNESCO WORLD HERITAGE SITE.

Limba tamil este una din cele mai vechi limbi din lume, se vorbeste si azi neschimbata, iar legenda spune ca Shiva a fost  cel care i-a invatat pe dravidieni tamila. De altfel Shiva este mereu omniprezent in orice templu fiind unul din cel mai iubit dintre zei.

Ce nu ne-a placut !

Snobismul exagerat al indienilor cu banii si insistenta cu care refuza sa fie ei insasi si imita societatea vestica.

Faptul ca in general tamili sunt galagiosi si adeseori nesimtiti, cand doresc sa se distreze uita ca hotelul are si alti oaspeti cazati acolo.

Tantarii din Tiruvanamalai si Mahabalipuram.

Suprataxarea turistilor straini la intrarea in obiectivele turistice.

Ce ne-a placut!

Culorile Indiei reflectate in verdele plantatiei de ceai, in albastru marii, in pitorescul satelor multicolore ale tamililor si in hainele de zi de zi – o explozie de culori vesele, tari si indraznete.

Nicaieri nu am vazut apusuri de soare ca in India.
Ringoli, manifestari artistice ale tamilului de rand, un exercitiu de zi cu zi care face viata mai frumoasa. 

Peisajele, mostenirea culturala si simtul artistic deosebit de dezvolvat.

Deschiderea, curiozitatea, tolerenta si zambetele tamililor .

Profesionalismul soferilor si siguranta cu care au condus si credeti-ne sunt cei mai toleranti soferi din lume. In tot acel haos, cum e circulatia in orice oras mare indian, nu se enerveaza nimeni si nu am auzit nici o vorba nepotrivita.

Mancarea tamila: e mai mult decat gustoasa .

Traseul de acasa –Tamil Nadu si retur a insumat 18985 km .

O luna de zile am fost pe planeta numita India, a fost bine, cald, chiar prea cald deseori, am vazut si vizitat lucruri interesante. O luna in culorile , mirosurile si ispitele culinare ale Tamil Nadu.

Incercand sa rupem tiparele am batut cu piciorul sate tamile, am admirat munca lor tenace si  am zambit omuletilor care munceau pe campuri, vindeau la magazine sau pur si simplu treceau pe langa noi. Ne-am mai ratacit, dar intram in magazine si intrebam care e directia cea buna, toti ne-au ajutat.

Contrar fricii de acasa e un loc sigur, tamilii sunt prietenosi. Se opresc si dau mana cu tine. Din fire sunt curiosi, intreaba : “Where from ?”. Desigur nu au auzit de Romania, dar stiu de Europa.

                               Va invitam  sa va vizitati Tamil Nadu. Merita!

               Ianuarie 2016                                            Cristina si Dumitru Nemes