VACANTA IN BORNEO!
locul unde oamenii traiesc in armonie cu natura si cu ei insisi
(27.12.2011 – 23.01.2012)
Anul acesta mergem in Borneo! Cunoscutii si familia, desi nu pareau mirati, au intrebat cum de-am ales aceasta destinatie. Nici nu am fost siguri ca vom dori sa petrecem un nou concediu in Asia, ne-am hotarat abia in august cand satui de atata munca (prietenii stiu de ce), alergatura si stres am vazut ca nu putem pleca pana in iarna in vacanta si ca in tara nu avem nici o sansa sa ne odihnim si sa ne deconectam de chestiunile zilnice si telefoane.
Asa ca Asia cu clima ei si preturile accesibile ne-a atras din nou. Sa mergi in Asia, indiferent de locatie, inseamna sa renunti temporar la paradigma existentei tale. Aici nimic nu e ca acasa, mentalitatea e diferita, clima, mancarea, in general toate valorile in care crezi sunt rasturnate odata cu aterizarea avionului in Asia. Chiar si organismul propriu raspunde altfel la stimuli externi decat acasa.
Deci daca vrei o schimbare majora vino aici si pleci schimbat. Acesta e farmecul Asiei !
In viata intalnim si discutam cu multi oameni si aceste lucruri raman undeva in subconstient, asa ca la alegerea destinatiei a contribuit major discutia avuta cu un indian cu care am luat masa in Can Tho in Delta Mekong, Vietnam, in ianuarie 2010 care povestea cat de frumoase sunt cele doua state Sabah si Sarawak din Borneo-ul malaiezian. Cautand o noua destinatie, Borneo a aparut spontan in minte si patosul cu care indianul nostru lauda linistea si frumusetea locului au determinat alegerea noastra.
I.PLECAREA
Intamplare sau nu zborul nostru spre Borneo s-a potrivit sa se intinda pe 3 zile: 27 decembrie cursa Tarom Cluj- Bucuresti, 28 decembrie Bucuresti-Istambul_Doha - Kuala Lumpur si 29 decembrie Kuala Lampur- Kota Kinabalu (KK).
Deci in 27.12.2011, luam taxiul de pe Campului (sofa o femeie), ajungem la aeroport dupa care cu un zbor usor la Bucuresti, luam bajajele si ne indreptam spre plecari internationale de unde trebuia sa fim luati de cursa shuttle a Hotelului Charter din Otopeni, unde aveam rezervata camera. Socoteala de pe internet nu se potriveste cu realitatea si trebuie sa dam telefon, nu numai la hotel, care nu raspunde, ci si la o firma de rent a car trecuta pe mail. Intr-un sfarsit soseste masina dupa noi si ajungem la hotel cu o ora intarziere, pe post de sofer era tot o fata (se pare ca in Romania ne lipsesc barbatii).
Hotelul Charter din Otopeni este construit relativ recent, specializat pe tranzit. In sfarsit, conditiile sunt acceptabile pentru o noapte, oricum l-am ales pentru ca pretul camerei (175 lei) includea micul dejun si transferul de la/la aeroport.
Seara am facut o vizita prin orasul Otopeni, ne-au impresionat placut amenajarile de sarbatori din centrul orasului respectiv din parcul central. Ne-a parut rau ca nu am avut aparatul de fotografiat la noi. Pe toti copacii din parc atarnau ghirlande luminoase, iti crea impresia ca sunt salcii plangatoare. Intre primarie si cladirea de vis a vis au intins plase de beculete iar pe dedesupt erau amenajate gherete pentru vanzari traditionale.
De la Bucuresti am plecat din terminalul nou si am zburat fara probleme spre Istambul.
In aeroportul din Istanbul trebuia sa facem tranzitul si sa obtinem bilete la cursa Istambul-Doha-Kuala Lumpur, insa functionari turci de la ghiseul de transit, care trebuiau sa ne emita biletele de bording se miscau ca melcul, ne tot amanau din jumate in jumate de ora si desi initial aveam la dispozitie 2 ore pentru tranzit am inceput sa ne facem probleme ca vom pierde cursa spre Doha. Tot aici ne-am intalnit cu un mic grup de romani care mergeau in concediu organizat, cu ghid, in Malaezia si cu o fata care mergea la Bangok, aceasta din urma casatorita cu un thailandez, s-a stabilit de 5 ani in capitala Thailandei si preda limba engleza la o scoala, acum a fost acasa de sarbatori.
In sfarsit dupa ce am fost mai insistenti cu turcii de la ghiseu si a venit o reprezentanta a companiei Qatar Airlines, ni s-au eliberat biletele spre Doha si Kuala Lumpur.
Avionul spre Doha nu a fost aglomerat asa ca zborul de 3 ore jumate a fost usor.
In Doha am avut de asteptat cca. 2 ore dupa care a urmat zborul de noapte de 8 ore spre Kuala Lumpur (KL). Zborul cu Qatar e ireprosabil, stewarzii au grija de tine, mancarea e buna, ai program TV si audio de calitate si primesti de baut ori de cate ori ti-e sete. Cu toate acestea am simtit o deshidratare acuta care nu a aparut la zborurile precedente.
La aterizare in KL am revazut cu placere aeroportul modern care ne-a placut si data trecuta. Dispunerea pe orizontala a terminalelor de plecare/sosire ii dau un aer aparte. Ajunsi la punctul central spre care converg mai multe porti, trebuie sa iei trenul interior care te duce cam 2 km de unde ne ridicam bagajele.
La ridicarea bagajelor am constatat ca unuia din trolere i s-au rupt rotile, intarite in mod special acasa. Nu ne-a surprins acest lucru, am patit la fel cand am fost in Hong Kong (2009 ) am mai scris ca in timpul transbordarilor pe rutele din Asia, bagajele nu sunt menajate deloc.
In acest punct oboseala drumului isi spunea deja cuvantul si unde mai pui pentru noi mai urma o cursa cu avionul spre Kota Kinabalu (KK) cu compania Air Asia.
Terminalul LCCT (Low Cost Carrier Terminal) din aeroportul KL este la cativa km de aeroportul principal. Ca sa ajungi acolo trebuie sa iesi din aeroportul international, sa iei un autobus care pentru 2 RM/pers te duce la terminalul curselor interne. Aici buluceala mare, tipica metropolelor din Asia, lume multa si diversa. Sistemul de check-in este facut de pasager la niste automate, ti se tipareste tichetul de imbarcare si predai bagajele. Apoi circuitul este similar ca la cursele internationale, dar nu la fel de sever ca in UE.
Compania Air Asia are sloganul ‘’Now Evryone Can Fly’’, este o companie fenomen, de low cost pusa pe picioare de un om de afaceri indian din Kuala Lumpur care a cumparat o companie de transporturi aeriene cu datorii imense cu simbolica suma de 1USD. Toata lumea l-a crezut nebun, dar in cativa ani a reusit de refaca flota cu avioane moderne Airbus 320-330 care acum asigura zborul pe rutele interne si internationale din Asia si Europa.
La precedenta noastra vizita in Malaezia (2007), compania facea promotie si un billet Kuala Lumpur-Penang costa 1USD, atunci era ingredibil, dar adevarat.
Poarta de imbarcare la Air Asia este un hangar semnalizat dupa toate regulile zborului si dotat inclusiv cu umbrele pentru ploaie intrucat calatorii merg pe jos de la cladirea aeroportului la avioane. Pe aici nu sunt reguli asa de stricte ca in Europa.
Dupa un zbor de 2 ore am aterizat pe aeroportul Kota Kinabalu din Insula Borneo.
II. BORNEO
Insula Borneo, a treia ca marime din lume este recunoscuta ca fiind unul din paradisurile uitate ale Terei. Aici gasesti locuri virgine asa cum le-a lasat D-zeu si o mare cu apa curata si limpede cu recifuri de corali multicolore. Toate acestea sunt grupate in parcuri nationale dispuse pe toata insula.
Numele “Borneo” al insulei a fost dat de portughezi care in sec XVI, cand au ajuns aici au stalcit numele Brunei care a devenit Borneo si s-a aplicat apoi intregii insule.
Din punct de vedere administrativ Insula Borneo este impartita in 3 teritorii, statele Sabah si Sarawak fac parte din federatia Malaiezia, statul Kalimatan care face parte din Indonezia si o mica parte, a treia care apartine statului Brunei, acesta din urma fiind unul din cele mai bogate state ale lumii, bineinteles bogatia se datoreaza rezervelor de petrol.
Geografic Insula Borneo este amplasata la SE de peninsula malaieziana in Marea Chinei de Sud la vest si Marea Sulu la est. La nord se afla arhipelagul filipinez care de-a lungul istoriei si chiar in prezent, ravendica teritoriile Borneo-ului. Piratii filipinezi fac scurte raiduri in partea de NE a Sabahului si nu rare au fost cazurile cand au rapit turisti straini ca moneda de schimb.
Resursele de petrol, cauciuc, busteni, ratan, condimente si minereuri au constitutit o atractie pentru comertul global. Spaniolii au incercat de cateva ori sa cucereasca Borneo, dar castigul a fost al englezilor care din 1846 au transformat nordul insulei (statul Sabah) in colonia cunoscuta ca Nord British Borneo. Sarawakul a scapat necolonizat pentru ca era condus de “white rajas”, de familia Brooke.
Cand Malaiezia si-a recapatat independenta, cele 2 state Sabah si Sarawak au hotarat sa adere la federatia malaieziana pentru a scapa de disputa dintre Indonezia si Filipine asupra teritoriului lor.
III. SABAH
Sabah este denumita și „Țara de dincolo de vânturi”, deoarece se află la sud de regiunea din jurul Filipinelor, afectată frecvent de taifunuri. Originea cuvantului Sabah este controversata, cert este ca in 1365 un text javanez mentioneaza aceasta denumire. Se spune ca, cuvantul provine din cuvinte locale “saba” care e un soi de banana, altii ca vine din “sabak” care inseamna zahar de palmier si mai exista si cuvantul arab “sabah” care inseamna rasarit. Cu atatea teorii e greu de spus care e adevarul.
Istoria Sabahului este agitata fiind un teritoriu disputat chiar si in zilele noastre de catre Filipine si Indonezia. A fost pe rand sultanat bruneiez, apoi in 1761 un ofiter britanic Charles Brooke a obtinut acordul sultanului din Sulu sa infiinteze un punct comercial, mai tarziu in 1846 devine colonie britanica fiind cedata de sultanul din Brunei contra unui transport de arme, urmand ca in timpul celui de-al II le razboi mondial sa fie sub ocupatie japoneza. Dupa terminarea razboiului ramane in adminstrarea coroanei britanice pana in 1963 cand adera la federatia malaieziana, urmand sa aiba drepturi depline in 1984 dupa ce cedeaza federatiei Malaezia, insula Lebuan si alte 6 insule mai mici si semneaza un acord de redeventa de 5% pe an cu Petronas privind veniturile din petrolul extras. Agitatia s-a mai calmat in 2002 cand curtea internationala de justitie a declarat ca insulele din sud Sipadan si Legitan revendicate de Indonezia sunt ale Sabahului.
Populatia Sabahului e mica de cca. 4 milioane, dar in schimb are o diversitate mare.
Sunt recunoscute 32 de grupuri entice formata din populatia triburilor kadazan si dusun, bajau, murat, apoi malay, chinezi (Hakka) si alti –bumiputra, filipino, indonesieni, euroasiatici, etc. Limba oficiala este bahasa malay, dar fiecare grupare vorbeste si limba natala asa ca e un talmes-balmes generalizat, ca turist nu poti sa identifici limba locului.
Cu religia treaba e mai unitara, majoritatea sunt musulmani. Interesant e ca daca esti de alta religie si treci la islamism, tu si urmasii tai nu mai poti renunta niciodata la aceasta religie. Parerea noastra e ca multi au trecut la islamism pentru au avantaje personale in cariera. Multi din triburile sunt catolici ca urmare a influentei crestine din Filipine sau practica animismul. In drumurile noastre am vazut foarte multe biserici catolice – gereja- in limba lor si putine moschei. In rest libertatea religiei este garantata asa ca mai sunt temple confucianiste, budiste si hinduse , dar putine de tot.
Desi Sabahul are unul din cele mai mari venituri pe cap de locuitor din Malaieza e totusi cel mai sarac stat din federatie si aceasta pentru ca veniturile sunt impartite disproportionat, marea majoritate a populatiei este la limita subzistentei. In orasele vazute de noi tot a doua masina e jeep sau masina de lux, dar cladirile moderne, putine la numar alterneaza cu mahalele cu o saracie greu de acceptat.
Resursele de petrol, minereuri si exportul de lemn, peste, legume, derivate din produsele din palmier, cacao, vanilie si condimente asigura o crestere economica constata. Din anul 2000, cand cateva parcuri nationale au devenit momumente UNESCO turismul a devenit a doua sursa de venit a tarii.
Noi nu am vazut sa se practice agricultura, cu o exceptie pe muntele Kota Kinabalu in orasul Ranau. De asemenea nu am vazut sa practice pescuitul individual sau organizat. Ne-au facut impresia ca acest oamani traiesc din programe guvernamentale de protectie a mediului puse la dispozitie de guvernul malaezian.
IV. KOTA KINABALU (KK) 29.12.2011- 2.01.2012
Orasul Kota Kinabalu (KK) a fost recunoscut cu aceasta denumire in 2002. Initial orasul s-a numit Jesselton si a fost un oras ghinionist pentru ca in al doilea razboi mondial a fost ars din temelii de doua ori, o data de britanicii care se retrageau si o doua ora de japonezii care lupta sa-l pastreze. Desigur a fost recucerit de trupele australiene, cu mari sacrificii prin octombrie 1945. Totusi a fost un pic ’’naspa’’ sa recuceresti un oras ars!
Jesselton a fost centrul major al British North Borneo care facea comert cu cauciuc, rattan, miere si ceara. Pentru transportul marfurilor englezii au construit prin jungla o linie ferata pana la port, singura de pe insula, care acum e obiectiv turistic. Asa ca dupa razboi cand Anglia nu a avut fonduri, a urmat o perioada extrem de grea pentru reconstructia orasului.
In prezent e un oras normal tipic asiatic fara zgirie nori sau cladiri deosebite. Numai cladirile hotelurilor multinationale sunt mai deosebite. In rest si acum mai construiesc zone rezidentiale.
Am ajuns la Kota Kinabalu (KK) cu cursa Air Asia, cu o intarziere de 1,5 ore. Obositi dupa 36 de ore petrecute in avioane si aeroporturi, recuperam bagajele si mergem spre taxi counter-ul aeroportului de unde in schimbul a 30 RM (27 lei) suntem urcati intr-o masina si transportati la King Park Hotel unde am facut rezervarea camerei noastre pe Internet.
Personalul amabil ne repartizeaza camera 312. Dupa ce facem un dus si ne mai revenim din oboseala zborului realizam ca avem o camera prea mica si inghesuita, asa ca mergem la receptie si o schimbam pe una mai mare, este la etajul 11 are baia mai mare si panorama asupra orasului platim ceva in plus, 39 RM.
Se pare ca de data aceasta am suportat mai usor zborul, nu ni s-au umflat picioarele deloc asa ca iesim sa facem cunostiinta cu orasul. Mergem pana la un mallul Sabah aflat in apropriere si la un food corner am luat o supa picanta de legume, desi tot zborul am tanjit dupa o supa de salata cala mama acasa. Oboseala isi spune in sfarsit cuvantul si ne intoarcem la hotel unde plonjam in bratele lui “mos ene” si dupa 12 ore de somn ne mai revenim.
Micul dejun se serveste la etajul 1 al hotelului in sistem bufet si e bogat. Pentru noi, care suntem vegetarieni, sunt din belsug fructe: ananas, papaya, pepene, banane, orez, iahnie de fasole, paine prajita cu gem de ananas si nuca de cocos.
Programul pe azi, 30 decembrie, cuprinde orientarea in oras, cumpararea biletului de bus Kota Kinabalu-Sandakan, a biletelor de zbor de la Sandakan la Kuching si cea buna oferta pentru 2 excursii optionale, muntele Kinabalu si izoarele de la Poring.
Asadar iesim din hotel, care e racit ca un frigider de aerul conditionat si o caldura binecuvanta ne incalzeste oasele cand iesim in strada. Pare ceva ciudat acasa in Romania e frig afara si e cald in casa pe aici e frig in casa si cald afara probabil e ceva deosbit si din cauza asta iubim atat de mult Asia, iti oferta senzatii inverse ca acasa, numai aici ploaia poate fi atat de calda ca poate fi comparata cu un dus, chiar si bancile de piatra din parc sunt calde cand stai pe ele, iti dau senzatia ca te asezi pe o teracota incalzita.
Peste drum de hotel e o agentie de ticketing unde aflam ca nu exista zbor direct Sandakan-Kuching (banuiam noi asta!) si ca trebuie sa schimbam avionul in KOTA KINABALU. Zborul e destul de scump 798 RM , inclusiv taxele de bagaje si taxa de aeroport. Functionara, o chinezoaica ne explica si cum ajungem la Inanam Bus Terminal aflat intr-o suburbie a orasului Kota Kinabalu de unde pleaca cursele externe de autobuze. Pentru cursele din Kota Kinabalu in suburbie si imprejurimi sunt 2 terminale de autobuze situate la marginea orasului. Un lucru binevenit, de fapt in oras nu am vazut autobuze ca mijloc de transport local. Pe drumul spre Wasan am observat ca locuintele vechi sunt in mare contrast cu noile blocuri rezidentiale cu bariera si paza la poarta. Am fotografiat si una din cladirile coloniale care a scapat in urma celor 2 incendii care a ars din temelii orasul.
Dupa ce trecem iarasi printr-un mall sa schimbam banii (cursul euro mai favorabil decat la aeroport al 1Euro=4,03 RM si 1USD=3,29RM) mergem pe malul marii spre terminalul Wawasan si rapid ne imbarcam pe un bus local spre Inanam (Bus Terminal). 
Noua ne place sa interactionam cat mai mult cu localnicii, asa putem sa ne facem o idée mai clara care e pulsul societatii. Iata de ce evitam taxiurile si traseele turistice mult prea batute si optam pentru transportul local sau deplasarea pe jos care te face sa observi lucruri marunte care fac diferenta sau mancarea in food court-urile traditionale .
Busul cam jerpelit e plin ochi si gasim 2 locuri in spate, pe langa sofer mai este un tip care striga destinatia pentru ca lumea sa urce si colecteaza banii de la calatori. Noi suntem un fel de ciudatenii, cam totii se uita la noi curiosi si se intreaba “oare ce fac astia in busul asta”?
La Inanam, un fel de Gilau, jud. Cluj e autogara, in acelasi stil ca la Kuala Lumpur sau Melaca cu ghiseuri ale transportatorilor si peroanele de plecare. Luatul biletelor dureaza un minut asa ca 43RM/ persoana ne asigura transportul pentru prima etapa pana la Sandakan.
Iesim din autogara si peste autostrada am vazut un autobus a carui sofer ne facea semne, a banuit ca vrem sa mergem spre oras si ne astepta. Ajunsi din nou in Kota Kinabalu intram in mall-ul de la Wawasan de unde cautam rotile, holdsurubui, surubelnita pentru a repara unul din trolerele noastre care a fost distrus de hamali din aeroporturi.
Cum toata Asia e un imens mall, am intrat si iesit dintr-un mall in altul pana aproape de hotelul nostru. Nu am vazut lucruri de calitate, sunt pline cu multa marfa de toate soiurile si tipurile, dar parca era aceasi peste tot. Malay sunt ahtiati dupa telefoane mobile si masini. Tot al doilea magazin vinde asa ceva, esti sufocat de cate telefoane de ultima generatie, ipoduri, accesorii, tablete, etc. vezi in jurul tau. 
Se aproprie seara si ne ducem la Devi”s Café (un restaurant vegetarian recomandat de Lonely Planet) sa luam cina: mancare indiana servita pe frunza de banan care consta din orez si boluri cu multe legume, linte, grand masala si verzituri. Costul 22 RM, cam scump (relativ la Malaezia), dar a meritat. 
V. TAMAN ABDUL RAHMAN NATIONAL PARK
Azi 31.12.2011, vizitam parcul maritim Taman Abdul Rahman National Park. Parcul este situat la nord de oras e format din 5 insule, dar noi vom merge doar pe 2 insule: Sapi si Manutik. Dimineata suntem imbarcati de la hotel intr-un van, impreuna cu o familie de chinezi si malay.
Subliniem ca majoritatea turistilor sunt din tarile invecinate: China, Taiwan, Singapore, Filipine, Hong Kong sau Australia , europenii sau americanii sunt tare putini, cat am stat in Kota Kinabalu am intalnit doar vreo cateva persoane.
Plecarea in daily tour incepe din Pacific Sutera Harbour, unul din locurile mondene ale orasului Kota Kinabalu. Docul e plin de chinezi galagiosi, care se inghesuie la imbarcarea in barci si ne bucuram cand in barca noastra ne trezim langa 4 australieni din Perth. 
Drumul e rapid, soferul face volte sa condimenteze calatoria si ajungem la prima insula Sapi. Pe insula e frumos si salbatic, apa curata, iar in jur corali si bancuri de pesti. Marea e deosebit de frumoasa aici. Facem o plimbare pe insula si gasim un loc retras cu stanci unde stam si admiram plaja, claritatea apei si frumusetea locului. Majoritatea turistilor fac snorkeling. Dupa 2 ore vine barca dupa noi si parasim insula Sapi.
Apoi la pranz, am fost dusi pe cea de-a doua insula Mamutik unde sub palmieri erau pregatita masa si de data aceasta foarte bogata si diversificata. Noi am servit mancare vegetariana. Dupa marea ghiftuiala tovarasii nostrii au ramas la mese sa discute tot despre mancare, iar noi am incercat sa gasim iarasi un loc la fel de frumos ca pe insula precedenta, dar relieful stancos al insulei ne-a convins sa ne intorcem in apropriearea plajei unde pe un copac abandonat am amenajat un loc confortabil unde am citit in timp ce pe o carare de langa noi trecea tacticoasa o soparla uriasa.
Am facut si baie, bineinteles apa era curata si calda. Au fost momente de liniste in care efectiv am simtit ca ne odihnim. La finalul excursiei In asteptarea barcii am stat pe ponton si am admirat marea si plaja.
Si ca sa nu regretam insulele pe care le lasam vedeam in departare muntele Kinabalu, invaluit intr-un nor si panorama orasului, maine ii vom face o vizita.
La ora 15.00 ne-am reintors la hotel unde am stat ceva timp si am iesit din nou in oras, era deja noapte. Strazile sunt luminate si de fapt Kota Kinabalu este un oras sigur, daca nu frecventezi locurile dosnice.
Am fost pe faleza orasului unde localnicii se aduna pentru a socializa. Tot aici profanul poate sa admire moda locala , piata , standurile cu racoritoare si produse inedite oferite spre vanzare si aleea croitorilor care chiar duminica fiind isi ofereau serviciile populatiei. Desigur toate se sfarsesc cu o cina buna la un food corner.
VI. MUNTELE KINABALU SI HOT PORING SPRING
Revelionul a trecut pasnic. Noi pur si simplu am dormit. Localnicii nu sarbatoresc in mod evident trecerea dintre ani. Am fost chiar surprinsi ce forfota de masini era in ajunul anului nou si cum dimineata erau asa de fresh si zburdalnici din nou pe sosele. Malayii ca si turistii din hotel erau doritori sa iasa afara sa faca ceva.
La ora 7.00 restaurantul era plin si van-urile pline, ale agentiilor de turism precum si masinile personale vuiau pe sosele. Multi localnici folosesc zilele libere pentru a face trasee. Excursia de azi e pe Muntele Kinabalu, una din atractiile majore ale insulei si izvoarele Poring .
Dupa doua ore de drum facem pauza la Kota Belut unde este un excelent punct de belevedere. Kinabalu e sfios, se ascunde intr-o perdea de nori, care se misca cu viteza si ne permit sa prindem diverse ipostaze ale acestuia. Majestous si frumos, aceasta ar fi o descriere corecta a muntelui.
Ne plimbam si pe la standurile de artizanat si suveniruri. Excursiile optionale pe langa faptul ca iti ofera sansa sa vizitezi obiective in mod civilizat (aici in Borneo la preturi piperate) te aduc in contact cu celalati turisti care la fel ca noi au ales aceasi destinatie. Este o modalitate de a impartasii impresii si de a evalua provenienta si numarul turistilor, un indicator economic excelent. Noi nu ne facem probleme, peste tot ghizii ne-au spus ca suntem primii romani pe care ii cunosc, desi noi stim ca au mai fost alti pioneri inaintea noastra.
Colegii nostrii de calatorie sunt doua cupluri de chinezi, unul tinar din Hong Kong in jur de 20 ani si celalat pe la 30 ani din Shanghai. Sunt simpatici, dar judecand dupa look-ul exterior se vede ca sunt o generatie de tocilari care nu fac miscare.
Mai departe drumul trece prin orasul Ranau, o zona muntoasa cu pante terasate pe care se cultiva legume si flori. Pe marginea soselei sunt amenajate puncte de desfacere direct de la producatori unde localnicii se opreau sa faca aprovizionarea. Ne-a placut ce-am vazut, dar nu se compara cu Insula Java din Indonezia sau Camerun Highlands din Malezia continentala.
Au urmat izvoarele termale de la Poring, o mostenire ramasa de la japonezi care in al II lea razboi mondial au amenajat aici bazine fierbinti in stilul lor. Noi am luat in serios destinatia si chiar ne-am pregatit sa facem si baie, ne-am dus cu noi slipuri si tot tacamul, dar n-am luat in calcul ca e zi libera pentru tot localnicul si drept urmare era ticsit , cam in genul Cojocnei, om langa om duminica in august.
Am urcat in schimb pe cararea din jungla un km pana la punctul de plecare pe puntea de sfoara (canopy walk) ancorata de copaci seculari peste jungla.
Sa descriem cea ce simti cand mergi prin jungla, in urcus, nu e greu, inchipuiti-va ca faceti dus, va imbracati uzi si mergeti printr-o atmosfera de sauna, in plus simti cum apa iti iese prin toti porii si se prelinge pe tot corpul.
Ajungem la punctul de urcare pe puntea de sfoara, care e ticsit de localnici, seamana cu romani dupa revolutie care vroiau sa aibe totul si se imbulzeau. Mai tineti minte? Cam asa era si aici. Prinsi in mijlocul grupului ne straduiam sa inaintam incet si sa-i oprim sa mai intre in fata. In plus erau si zgomotosi! Canopy walk e o scandura legata cu funii de copacii pe acre trebuie sa mergi incet, max 6 persoane simultan pentru a nu se face balans, dar localnicii se imbulziau fara rezerve, noroc ca un angajat al parcului le mai pondera elanul. Vine si randul nostru, noi lasam metrii buni intre noi si incet pasim deasupra junglei. 
Prima platforma se sprijina pe un arbore mare si de aici se deschide un peisaj unic. Era un film cu Sean Connery in care se tot plimbau pe sfori peste jungla si ne gandeam atunci ce senzatie unica poti sa ai. Asa si este! Te simti regele junglei, nuantele de verde al copacilor tinerii se impleteste cu verdele inchis al copacilor seculari inalti de pana la 50-60 m si aburul care urca incet invaluind totul intr-o atmosfera misterioasa.
Pe tot parcursul plimbarii am fost asediati de localnici care ne rugau sa faca poze cu noi. Dupa terminarea traseului coboram in oras unde servim pranzul, cuprins in costul excursiei, dupa care ne reluam traseul spre Muntele Kinabalu.
Muntele Kinabalu, este cel mai inalt din asia SE are 4095 m inaltime si de el se leaga multe legende. Bastinasii nu se apropriau de el, era tabu. Prima cartografiere a lui a fost facuta de botanistul englez Sir Hugh Low care a urcat pana in varf, desenand toate speciile din flora muntelui necunoscute pana atunci. In cinstea lui unele puncte cheie de pe traseul de urcare ii poarta numele.
Ca sa urci muntele ai nevoie de 3 zile/ 2 nopti si ghizii spun ca e destul de dificil si ca trebuie sa ai conditie fizica serioasa. Pana in 1966 sefii de trib se lasau greu convinsi sa lase strainii sa urce muntele si asta cu pretul unor ritualuri speciale. Se sacrificau 12 cocosi albi si 2 duzini de oua.
In programul nostrum era o stationare la cota 1500m si o plimbare pe unul din trasee dar din pacate azi ploua aproape continnu, asa ca ghidul a renuntat la plimbare ne-a dus pana la Centrul de informare a Parcului National Kinabalu. Si cam atat.
VII. SANDAKAN 2.-7.01.2012
Azi 02.01.2012, plecam din Kota kinabalu,cu autobuzul spre Sandakan capitala regiunii cu acelasi nume care apartine statului Sabah.
Sandakan este al doilea oras al Sabahului, este situat pe coasta de nord est a insulei Borneo. Este recunoscut in istorie datorita activitatii economice din timpul cand era colonie britanica si a faptului ca in al II-lea razboi mondial a fost scena unor cruzimii peste limita de suportabilitate care au avut loc in tabara japoneza situata la 15 km de Sandakan.
Fosta capitala a coloniei British North Borneo, orasul are o istorie zbuciumata, in 1870 zona este sub stapanirea sulatanatului din Sulu (sudul Filipinelor de azi) si cam pe atunci a aparut primul european in zona in persoana scotianului William Clarck Cowie, un traficant de arme, care a obtinut o insula pentru a se stabili in regiune. El a botezat orasul “Sandakan” care in limba locala inseamna “locul amenatat”, apoi a fost cunoscut ca satul german dat fiind numarul mare de germani care s-au stabilit in zona adusi de consulul austro ungar, Baronul von Overbeck, care a concesionat terenul in 1878. Curand influenta acestuia a crescut si a pus stapanire pe toata zona si i s-a acordat titlul de regele Sandakanului. Anual el platea sultanului din Sulu suma de 85000 lire si a incredintat adminstrarea teritoriului unor ofiteri britanici dintre care s-a evidentiat William Burges Pryer care a si scris legea comertului in care stipuleaza taxele care trebuie platite pentru a promova un comert corect si echitabil.
Asa se face ca la inceputul sec XX, Sandakan era sufletul exportului de busteni, lemn tropical de calitate, extrem de cautat si scump, dar si pentru exportul de lemne de foc pentru Hong Kong sau Taiwan. Zilnic de aici plecau cargouri spre Singapore, China, Hong Kong si Australia .
Drumul de la Kota Kinabaluu la Sandakan (327 km) l-am facut cu bus-ul a durat peste 7 ore. Practic o buna parte 125 km i-am refacut, fiind pe acelasi traseu cu excursia optionala, de ieri de la Muntele Kinabalu. Drumul e destul de greu, aproximativ 150 km (pana la Ranau) se urca pe munte cu multe serpentine dupa care urmeaza coborarea spre mare, desigur peste tot peisajul prin jungla de munte este deosebit.
Autobuzul opreste intr-un singur loc pentru toaleta sau a servi masa.
Sa ajungi la Sandakan este o experienta speciala, parca suntem la un capat de lume. Mai faceam si misto si –ii spuneam “sandokan, tigrul malaezian”. Mai stii poate ca de aici au luat numele filmului.
In Sandakan stam la hotelul Sanbay, a carui management este chinezesc. E putin la marginea orasului. Avem o camera draguta la et. 1 care da spre port. De la hotel pana in centrul orasului mergem pe jos (cca 2 km). In Sandakan lumea e mai modesta, exista si milionari care locuiesc in zone rezidentiale departe de oras, dar si blocuri pentru patura de mijloc parca lipseste cu desavarsire. In schimb preturile pentru turisti sunt un pic mai mari decat la Kota Kinabalu.
Pe drumul care il facem spre centru trecem pe langa o mahala cu o mizerie care pare si mai crunta pe ploaie si suntem neplacut impresionati. Cum Sandakan este plin de contraste langa mahala este o frumoasa gradina.
Sandakan e un oras cu activitate economica, comert si aglomerat. Am vazut poze ale orasului din anii 1930-1940 cand existau case coloniale curent electric, era plin de verdeata cu strazi largi si linistite.
Toate acestea s-au schimbat insa si orasul dragut de odinioara a devenit un oras zgomotos si nu prea curat. Trebuie sa fim corecti si sa recunostem ca toata aceasta agitatie tine pana la ora 17.00, cand magazinele se inchid, oamenii se retrag acasa si raman deschise doar restaurantele.
Azi 03.01.2012, prima zi la Sandakan, am facut un tur al orasului si am rezervat excursia de pe riul Kinabatangan din 5 ianuarie. Prin oras strazi comerciale intretaie “heritage trail” care te poarta pe la toate obiectivele turistice din oras: ceasul, monumentul lui W. Pryer sau templul confucianist cu nelipsitele lui spirale parfumate care inalta la cer rugaciunile credincioasilor.
Am sosit la hotel dupa ce-am umblat toata ziua prin ploaie, noroc cu pantofii nostri de guma si pelerinele luate anul trecut, destul de scump, din Sri Lanka, numai asa am putut face fata situatiei.
Maine 4 ianuarie mergem pe cont propriu la rezervatia de orangutani de la Sepilok-atractia nr. 1 din Borneo si la Rainforest Discovery Center (RDC).
VIII. SEPILOK SI RDC
Deci am vizitat rezervatia de orangutani. Ca peste tot si aici s-a exagerat! La intrare trebuia sa-ti lasi toate bagajele de mana pentru ca ziceau ei vin maimutele curioase si fura totul. Ma rog!
Ce-i drept pe aleea care ducea la punctul de hranire ne-am intalnit cu un orangutan femela si puiul ei dar erau draguti si haiosi, iti venea sa-i mangai pe cap. Nu am facut poze pentru ca ne-a fost frica de reactia maimutei, care in ghilimele e destul de mare si nu stii cum reactioneaza (am fost avertizati la intrare).
La punctul de hranire era multa lume care astepta in liniste venirea maimutelor, pana la urma au venit doar doua femele cu puii lor. Am surprins cateva ipostaze inedite: o mica “barfa” intre doua mame orangutan si retragerea pe funie dupa micul dejun.Oricum puii sunt tare draguti.
Turistii adunati se holbau cu atentie, faceau poze, filmau si se mirau, ca pana la urma nu stiai cine sunt “maimutele” ele sau noi, turistii.
La iesire din centru am vizionat si un film video despre activitatea orfelinatului. Conceptul de orfelinat de animale- aici maimute, in Sri Lanka- elefanti, in Thailanda-tigri prinde bine la public, dezvolta compasiunea si bine face, poate oamenii devin mai buni.
La Rainforest Discovery Center (RDC) am mers pe jos sunt cam doi km. Cu noi pe drum o pereche de portughezi si una de chinezi; ne amuzam de turistii care au platit un tur la agentii pentru aceasta vizita. Poti foarte usor sa iei masina Sandakan- Sepilok e civilizata, vine la ore fixe, cu muzica westica si costa doar 4RM (3 lei)/persoana.
RDC e pur si simplu uimitor e o jungla adevarata in care omul a intervenit doar atat cat trebuie, in speta defrisat minimul pentru alei si au pus piatra pe acestea atat doar cat sa nu te scufunzi in stratul super afanat al junglei. Cu toate acestea noi am fost pe carari mai putin umblate cu copaci batrani plini de liane si am intrat cu picioarele in pamantul galbui ca o argila. Senzatia mersului in jungla e una de scufundare, terenul nu e tasat, e primenit si dedesubt sunt straturi de frunze care functioneaza ca niste arcuri.
In Rainforest Discovery Center animalele sunt in libertate asa ca birds watching, intanirile cu veveritele, soparlele si maimutele sunt ceva normal. Pentru observarea pasarilor si vizionarea junglei de sus au fost construite 3 turnuri, legate intre ele de pasarele la cca. 50m fata de sol pe care te plimbi si admiri farmecul ecuatorial al junglei printre coroanele copacilor uriasi. Minunat, zau asa! Si cum RDC se respecta si aici este o canopy walk peste lac.
RDC ne-a placut cel mai mult din tot ce am vazut pana acum, e clar ca iti trebuie o zi intreaga sa parcurgi toate traseele, de aceea am si renuntat la a doua vizta de la ora 15.00 la orangutani si am ramas sa vedem cat mai multe in gradina.
IX. RAUL KINABANTANGAN
Azi 5 ianuarie 2012 intre orele 12.30 si 21.30 am fost in tur pe riul Kinabantangan (208RM/persoana). Drumul de la Sandakan la punctul de imbarcare are cca. 130 km, e parcurs in 2 ore jumate pentru ca de fapt e un drum prost intretinut. Am ajuns un pic mai repede decat ora la care era programata excursia asa ca am facut o mica plimbare in satul din apropiere, cu aceasta ocazie am vazut casele tipice de pa rau.
Raul Kintanbantan este cel mai mare din Borneo.
Este navigabil, dar ghizii ne-au plimbat cu barca mai mult pe un rau secundar de unde am vazut, in libertate, maimute, soparle si tot soiul de pasari tropicale.
In explorare au fost 3 barci cu turisti din Australia, Rusia, tarile nordice si Franta. Ghidul nostru un tip simpatic oprea pe traseu si ne indica cu un laser punctele unde era un tucan, un vultur, o pasarica, o soparla, maimute rosii sau orangutani. Se faceau poze si mergeam mai departe.
E interesant sa vezi animalele in mediul lor natural.
Oricum nu e ca zoo si am considerat ca suntem norocosi vazind atatea animale, deobicei nu ies la comanda doar pentru ca trece barca cu turistii din care doi veniti tocmai din Romania.
Ceva de remarcat pe rauri nu am vazut sa se practice pescuitul, oamenii nu aveau barci se foloseau de busteni uriasi veniti pe apa, pe care ii incalecau si cu o vasla inaintau. Nu ne-am dumirit daca nu aveau voie sa detina barci sau pur si simplu le era lene sa scobeasca bustenii.
X. MUZEUL AGNES NEWTON KEITH
Azi 06.01.2011 am vizitat muzeul Agnes Newton Keith din Sandakan, o americanca care a trait aici 18 ani, a scris 3 carti care s-au ecranizat si care a redat stilul de viata colonial dintre 1930-1952. Drumul e placut desi ploua marunt, admiram aranjamentele florale si aleea care ne conduce spre muzeu.
Casa Agnes Keith e in stil colonial si este amplasata dincolo de deal unde verdeata si briza care venea dinspre marea Sulu faceau viata mai suportabila in clima ecuatoriala de aici. Construita in 1930, avea toate facilitatile si dotarile unei case moderne si pastreaza parfumul erei coloniale.
Plimbandu-ne prin salonul si sufrageria de la parter asteptam ca stapana casei sa coboare de la etajul unde era dormitorul si biblioteca. Ea chiar a notat ca a studiat indelung unde sa amplaseze patul pentru a se bucura de maximul de racoare posibil. Vremuri trecute! Acum totul e sub control inclusiv temperatura si umiditatea.
Am sosit la ora 16.00 la hotel, mancam in camera si ne pregatim de drum, maine dimineata devreme zburam spre Kuching via Kota Kinabalu.
La ora 6.00 suntem in holul hotelului pentru chek out si la 6.15 cu un taxi, comandat de receptionerul, pe jumatate adormit, ajungem in 25 de minute la aeroport (35 RM). Avionul spre Kota Kinabalu a decolat la 8.10 si am ajuns la destinatie dupa 40 minute. Aici am avut de asteptat pana la ora 15.30 cand a decolat avionul spre Kuching. In acest timp am gasit un loc mai retras de unde am asistat la spectacolul ritmat al unui aeroport de talie medie din Asia, cu curse interne si internationale. Lumea vine si pleaca, aglomerari momentane de trafic si vanzatori care stau pironiti in magazinele lor in speranta ca vor face ceva vanzare.
Ne-am distrat cand am vazut ca zborul la Kuching e considerat international, desi e tot in Malaezia, chiar daca e alt stat. Pana la Kuching am calatorit cca. 1 ora si 45 minute. Totul a fost OK. Personaul aeroporturilor si cel din avioane se misca repede si cu precizie. Practic aceste linii de low cost nu sunt profitabile daca avioanele stau la sol, asa ca se misca mai ceva ca autobuzele, stau la sol maxim 15 minute si decoleaza care incotro.
XI. SARAWAK
Daca iti doresti sa vezi o simbioza a culturii tribale cu parcurile nationale unde natura nederajata de mana omului iti pune la picioare peisaje incredibile, statiuni de lux si orase desprinse abia din aerul colonial, atunci Sarawak este locul ideal. Sarawakul sta mult mai bine ca Sabahul la capitolul infrastructura si curatenie. Chiar si oamenii sunt mai prietenosi si amabili. Atractiile Sarawakului sunt parcurile naturale, orangutani si maimutele, o replica data Sepilokului, oare de ce nu ne mira? , casele lungi – longhouses in care sta tot tribul de vanatori de capete si hotelurile de pe malul marii unde poti sa-ti incarci bateriile pana la concediul urmator.
Sarawak este situat in nord vestul insulei si este cel mai mare stat al Malaieziei. Bastinasii sunt formati din multe triburi printre care se numara si ibanii care erau vanatorii de capete, deci da, pe aici traiau canibalii. Si nu trebuie sa facem un exercitiu de imaginatie sa ne inchipuim cum era pe aici acum cateva zeci de ani, ca doar majoritatea au venit din jungla incepand cu anii 1960-1970. Deci putem spune ca am intalnit cel putin copiii celor care erau canibali daca nu chiar pe canibalii in persoana (acum in varsta). Oricum in prezent nu mai e ‘’trendy’’ sa mananci oameni au devenit intre timp necomestibili din cauza chimicalelor.
Cand portughezii au cartografiat insula in sec XVI, Sarawak era gurvernata de un sultan local, urmand mai apoi sa fie sub protectoratul sultanului din Brunei, prin 1839 tara era in haos. Cam pe atunci intra in scena capitanul englez James Brooke caruia i se solicita ajutorul pentru reinstaurarea ordinei. Refuza, dar la a doua vizita din 1841 accepta si astfel statul este condus pana in 1888 de white rajas- regii albi. Dinastia Brooke a guvernat aproape 100 de ani Sarawakul, timp in care au cucerit teritorii noi si au intarit comertul. Au avut un impact pozitiv asupra economiei si diversitatii populatiei, armonia se pastreaza si azi in primul rand datorita acceptarii casatoriilor interetnice.
Din 1841 pana la intrarea in federatia maleziana statul Sarawak a fost sub protectoratul Marii Britanii, dar nu a avut statut de colonie. Asa se face ca nici pierderile in urma celui de-al doilea razboi mondial nu sunt notabile, mare parte din orasele vechii pastrandu-se intacte.
In prezent statul Sarawak numara 2,5 milioane locuitori, bastinasii din jungla reprezinta 40 de grupuri entice din care cei mai numerosi sunt ibanii, se adauga malay, apoi indieni, indonesieni si euroasiatici. Chinezii in numar mare au fost incurajatii sa se stabileasca numai in orase si sa faca comert, fara a avea permisiunea sa mearga in mediul rural pentru evitarea neintelegerilor cu populatia bastinasa (vanatori de capete).
XII.KUCHING 7-11.01.2012
Dupa aterizare in aeroportul Kuching am luat un taxi (26 RM) pana la Hotelul Pullman, unde aveam rezervata cazarea. Hotelul este de 5 stele, are 23 etaje si este imens. 
Dupa cum ne-au explicat la receptie este construit special pentru ‘’executives’’ adica aici vin pentru conferinte, traininguri etc. conducerile executive a diferitelor corporatii atat din Malaesia cat si din restul Asiei. De altfel si filmul video de prezentare de la TV ilustra acest lucru. E prea mare luxul in aceste hotele, nu ne putem explica cum pot fi rentabile.
Dupa cum ne-au explicat la receptie este construit special pentru ‘’executives’’ adica aici vin pentru conferinte, traininguri etc. conducerile executive a diferitelor corporatii atat din Malaesia cat si din restul Asiei. De altfel si filmul video de prezentare de la TV ilustra acest lucru. E prea mare luxul in aceste hotele, nu ne putem explica cum pot fi rentabile.
In hotel e frig, iti vine sa-ti iei hanele groase de iarna, iar in camera a trebuit sa astupam gaura de aerisire cu ziare si sa decuplam sistemul de racire. Geamurile se deschid doar daca ceri cheie de la femeia de serviciu. Cand i-am spus ca e frig in hotel ne-a raspuns ‘’ I’ know, I’ know,’’. Se pare ca toata lumea sufera de frig, dar ca din fandoseala nu zice nimeni nimic. Ne-am si prins de ce e asa de frig, aici in hotel vin multi ‘’executivi’’ la conferinte si acestia sunt imbracati in costume cu cravate si pantofi negri. Mai mult instalatia de racire are 2 circuite, una controlabila prin aparatul de climatizare si una care benevol si fara comanda baga aer rece non stop. Dupa vreo doua zile am reusit sa incalzim cat de cat camera.
Ca sa continuam saga automatizarilor din hotel, inchipuiti-va ca liftul urca numai cu cardul de deschidere a usii de la camera. Ai camera la et. 9 , te duce liftul la 9, nu poti merge la alt etaj, ti-ai uitat cardul, nu pupi liftul! Faza asta cu liftul a fost cea mai tare si noi care vroiam sa urcam la etajul 23 sa vedem panorama orasului. Ne-am multumit cu prilevistea de la et. 9.
De asemenea usile de la camera sunt cuplate la centrul de paza, daca usa nu e inchisa complet, te trezesti in cateva minuite cu cineva de la “security”. Ce mai, pentru un turist totul e exagerat, e prea multa protectie!
Orasul Kuching este capitala statului Sarawak, este mult diferit fata de Kota Kinabalu sau Sandakan, este mai modern, mai aerisit, seamana in multe privinte cu Singapore, are cladiri inalte, in special hoteluri care la parter au propriile mall-uri moderne, multa verdeata si de necrezut, ceea ce lipsea in celelalte orase, este un oras curat.
Orasul este impartit in doua sectoare administrative: sudul unde e populatia chineza, au primar si adminstratie chineza si nordul unde sunt malay si triburile cu adminstratia proprie. Intre cele doua parti este o competitie in sensul bun al cuvantului, fiecare parte incearca sa o depasesca pe cealalta in realizari. Cam 80% din comert este controlat de chinezi si indieni.
Pana si figurile localnicilor au alta osatura. Initial orasul s-a numit Sarawak de la raul care il traverseaza. Numele a fost apoi schimbat in Kuching dupa numele unui afluent al raului Sarawak. Cum intre pronuntia cuvantului kuching si cuvantul pisica din limba iban diferenta era doar fonetica, noul nume a fost adoptat si Kuchingul este declarat orasul pisicilor.
Exista multe statui dedicate pisicilor, ba chiar au si un muzeu kitch al pisicii, sa nu mai spunem de tricouri si orice altceva ce poate fi imprimat- totul e cu pisici. Cred ca aici cainii nu se simt bine in orasul asta, de fapt nici nu am vazut vreunul!
Pe o portiune de cativa kilometri, de-a lungul raului este amenajata o promenda foarte frumoasa, inca din anul 1879. Este o adevarata placere sa te plimbi pe ea, sa admiri expozitia de pictura, sa te asezi pe banci si sa admiri raul cum curge lent sau barcile care fac legatura intre cele doua maluri. Exista si un pod, dar este destul de departe de centru.
Aici la Kuching am hotarat sa facem cum simtim si sa nu mai urmarim o lista de obiective care trebuie vazute asa ca in principal ne-am plimbat pe faleza si pe stradutele orasului vechi cu case din secole trecute. Kuchingul a avut norocul sa nu aiba de suferit in urma celui de al II-lea razboi mondial. Pasii ne-au purtat pe Main Bazar unde sunt magazinele de antichitati si suverinuri, pe India street unde comunitatea indiana are magazine de tot felul, cele mai exotice fiind cele de textile .
Comunitatea chineza este foarte bine reprezentata in Kuching. Pe China Street, sunt magazine de la banalul restaurant unde iei pranzul, la bijuterii, magazine de mobila, reprezentante de comert , vanzatori de flori, etc. Acum toti sunt innebuniti de anul nou chinezesc din 23 ianuarie si vand cadouri pentru acest eveniment.
Desi casele respecta stilul traditional intalnesti si cladiri hibrid care imbina stilul vechi cu cel chinezesc.
In oras coexista malay, indieni, chinezi si populatia locala provenita din triburile din jungla care s-au relocat in satele din jurul Kuchingului. Libertatea religioasa este garantata. Aici coexista pasnic moscheea islamica, cu templele chinesti si bisericile catolice, acestea din urma mai putine decat in Sabah.
Am vizitat un templu chinezesc confucianist duminica dimineata, iata ce se intampla: chinezul intra, ia betisoarele, le ofera divinitatii inchinandu-se de 3 ori si le pune in nisip dupa care bate din palme. Se indreapta apoi spre altar unde isi prezinta rugaciunea si apoi ia un pachet de hartii cam 100 buc galbene pe care fie le desface ca pe un evantai, fie face barcute din ele. Toate aceste hartii sunt aruncate apoi in foc. Lumea aici e foarte tacuta. Nici un chinez nu vorbeste nimic, nu interactioneaza intre ei, totul se desfasoara in tacere ca intr-un film mut, dureaza putin si locul este lasat noului venit. 
Micul dejun l-am luat la hotel, in rest am gasit alternative mult mai interesante: un food court local unde am mancat intr-o seara rojas indian si apoi am descoperit un restaurant vegetarian cu un patron chinez care mentinea ideea de vegan de dragul mamei lui, vegetariana inraita. 
Aici am mancat cea mai completa mancare veggie din toata excursia. Era un local “impinge tava” cu cca 10-12 feluri diferite de mancaruri, care incepeau de la clasicul orez sau taitei si continua cu tot felul de legume, supe, patiserii si alge marine si miros ciudat si gust indescriptibil.
Intr-una din zile am facut o croaziera pe Sungai (raul) Sarawak intr-o ambarcatiune traditionala, colegii nostrii, doi australieni. Raul este destul de puternic are meandre asa ca barcagiul muta barca de pe un mal pe altul si asa am putut admira atractiile orasului de mai aproape sau mai departe: Istana sau Astana care inseamna palatul, cladirea ministerelor guvernamentale, fortareata Margharita si bastionul construit de James Brooke pentru a se apara de pirate. Pe malul opus zonei turistice sunt satele limitrofe cu case tipice care reflecta nivelul de trai. Nu putem rata nici impunatoarea moschee indiana care domina raul.
Partea de Kuching unde este amplasata zona turistica are si ea povestea ei: terenul a fost concesionat pe banii grei multinationalelor, asa se face ca toate marcile de renume au hoteluri impunatoare si scumpe aici: Hilton, Riverside, Margharita, Intercontinental si Pullman. Aici e moda ca fiecare hotel sa aiba si mall-ul propriu, nu conteaza ca magazinele din mall sunt aceleasi si preturile piperate de sunt goale tot timpul, conteaza blazonul. Suntem curiosi cat va tine!
O alternativa locala si plina de farmec sunt magazinele locale unde preturile sunt negociabile si au marfa mai autohtona si diversificata. 
Inainte de plecare am vizitat si parcul care era gol si ne-am plimbat pe malul lacului si pe aleeile umbroase luandu-ne ramas bun de la Kuching.
XIII. SALAMAT DATANG (Bine ati venit) la Damai Beach Resort (11.01-20.01.2012 )
Dupa ce facem check out de la Hotel Pullman suntem luati de masina care ne va duce in statiunea Damai. Initial am platit doua bilete de shutllebus dus intors (40RM), dar cred ca din lipsa de turisti ne-am trezit cu o Toyota de lux care a efectuat transportul. Drumul de 45 km dureaza cca. 40 minute, dat fiind infrastructura impecabila existenta in Sarawak.
Damai este situata in pensinsula Satunbong si este o zona cu destinatia exclusiva de turism. Aici sunt doar 4 resorturi toate de la 4 stele in sus, centrul cultural din Sarawak si o locatie mai populara destinata localnicilor dotata cu: food court, magazine, vestiare si posibilitati de a face baie si plaja.
”SALAMAT DATANG” (BINE ATI VENIT) ne intampina panoul de la intrare cu elementele simbolice ale Sarawakului, hornbilul si floarea rafflesia, acestea din urma simboluri ale Insulei Borneo.
Check-ul in se face dupa ora 14.00, asa ca pana a venit si momentul respectiv am avut timp sa ne acomodam cu imprejurimile. Statiunea este mare, ingrijita si foarte frumoasa. Aici punctul forte este peisajul. Muntele Satunbong si marea creeaza iluzia perfecta a raiului pe pamant.
Geografic vorbind, este o zona de munte care pe malul marii are o fasie mai plana unde sunt situate receptia, restaurantul si piscina principala. La dreapta sunt bungalourile, iar sus pe munte un grup de cladiri si bungalouri de lux si piscina aferenta (hilltop pool).
Pe voucherul nostru scria chaletzimmer, dar dupa ce am primit repartitia de la receptie, am vazut locatia, am si rugat imediat sa ne schimbe bungalowul, avea vedere catre blocul administrativ; noi doream o camera cu peisaj daca tot stateam noua zile pe aici. 
Resortul nu e aglomerat, sunt cam 50 de turisti din care maxim 10 sunt albi, in toata statiunea, asa ca practic avem la dispozitie cam tot ce e prin imprejur.
Aici plaja, de obicei este inchisa, receptia spune ca sunt meduze si pisici de mare si valurile sunt periculoase. Am observat si noi ca marea e foarte agitata, are seara un flux puternic care urca pana la promenada, uneori se pun si saci cu nisip sa o opreasca, iar dimineata mareea retrageReceptionerul ne invita in shuttlebusul statiunii, care face regulat curse cu turisti pe munte si ne duce la una din cladirile de sus. Suntem invitati sa vedem camera 1203. Camera e mare are cam 25 mp si terasa cu priveliste. 
Suntem incantati de peisaj si acceptam sa stam aici. Ce-i drept ulterior ne-am data seama ca aceasta camera nu a fost utilizata in ultima vreme si avea cateva neajunsuri: mirosea a mucegai, nu avea apa calda, bateria de la dus nu functiona corect, in baie palpia un neon, becul din bar lipsea, insa toate acestea sunt lucruri marunte in Asia si au fost remediate imediat de personalul de serviciu. Jos palaria in ceea ce priveste ambabilitatea si serviciile de la Damai Beach. marea cu cca. 2 km de la tarm. Acum ar fi momentul sa te plimbi, dar nu poti, caci soarele e atat de puternic incat cum te prinde cum te arde. 
Pentru a proteja turistii de caldura sau ploaie intre corpurile de cladire s-au construit pasarele acoperite.Nu am vazut nicaieri in Asia asa ceva!
La inceput ne-am tot distrat noi de o familie de americani care faceau baie imbracati, dar acum ii intelegem perfect.
Piscina ‘’hilltop pool’’ se afla pe versanulul muntelui la cca 100 m de nivelul marii asa ca privelistea e minunata, cand inoti in ea sau te odihnesti pe sezlonguri.
In rest zilele aici sunt rupte din rai, putem face orice dorim. Dupa micul dejun bogat care ne e pus la dispozitie, noi preferam fructele, stam la piscina care e un vis, citim, ascultam muzica si ne plimbam. Din cand in cand ne adapostim de ploaie si reluam ciclul. Ca sa ajungi la corpul principal cobori de pe deal pe o alee racoroasa si daca prinzi ora 9 participi la careul de dimineata al angajatilor cand se canta imnurile nationale ale Sarawakului si Malaeziei. Noi ne-am gandit ca asta e un factor psihologic pentru motivarea slujbasului si cresterea patriotismului local.
Vorba aceea, ce-ti trebuie mai mult decat odihna la piscina cu palmieri care iti pune marea la picioare si e strajuita de munte. Parte din farmec e jungla care ne inconjoara si concertul continuu al pasarelelor, chiar si dimineata ne canta la camera. Cina o servim de obicei la food corner-ul din apropiere, cel mai mult am mancat roti kanai pregatit de un malay care a lucrat 20 de ani bucatar la restaurantul statiunii ajutat si baiatul sau.
La sfarsit de saptamana incepe agitatia, vineri seara incep sa soseasca primi turisti de week end care sunt localnici sau turisti veniti cu low costul din tarile vecine. Brusc sambata si duminica dimineata restaurantul devine neincapator, se pun mese si in hol, piscina este aglomerata si tot felul de mutre se plimba prin zona: musulmanul cu fes, indianul cu turban sau familii chinezi care cine stie de unde vin cu tot clanul dupa ei. Turismul de week end e o gura de oxigen pentru statiune care din cauza crizei nu se mai poate baza pe vesticul care vine in concediu.
Pe parcursul week-endului, langa camera noastra a stat o “ginta traditionala locala” formata din bunici: el chinez, ea dintr-un trib local, copiii lor 3 la numar plus un numar nedefinit de nepoti. Toti au incaput spre nedumerirea noastra in 2 camere, cum s-au descurcat nu stim, dar am observat ca merg cu schimbul la micul dejun. In rest balconul vecin e mai tot timpul plin, indiferent de ora. Vecinii nostri vorbeau mult si beau cafea la 3 noaptea, la 5 erau tot pe balcon. Ba mai mult si gateau, aveau ustensile in toata regula si mirosuri de sosuri si fripturi se raspandeau in jur. Saracii credeau ca sunt singuri, dar dupa ce au vazut ca au vecini nu au mai exagerat cu zgomotul.
De luni totul reintra in normal. Calmul e la el acasa. Apar turisti noi din tarile nordice si cativa nemti tineri si o perche de rusi corpolenti. In aceasta perioada a anului turisti sunt in special pensionari care vin sa-si petreaca lunile de iarna si adultii care mai au concediu si nu au copii de scoala.
In una din zile am facut un traseu prin jungla pe muntele Santubong din apropiere. sunt doua trasee unul lejer numit jungle treck de cca. 2,5 km / 2 ore si altul pana in varf la 2080m –summit treck, 7 ore. De la receptie am primit harta si indicatii de drum si pornim pe jos, primul indiciu este restaurantul unde suntem uimiti cand ni se pretinde taxa de urcat pe munte 3RM de persoana, mai incolo am vazut ca oamenii totusi intretin cararea si probabil la asa ceva folosesc banii.
La inceputul traseului chiar au facut o pasarela din lemn si desi era foarte comod eram dezamagiti ca vom merge asa prin jungla, dar curand incepe si cararea naturala care urca si coboara. Cararea e plina de liane , radacini sau stanci. Ne bucuram ca nu infernal de cald si ca nu ploua sa fie umeda poteca.
Pana la un moment dat traseul e paralel cu un parau pe care il travesam din loc in loc pe podete amenajate. In scurt timp ajungem la o cascada unde ne improspatam si facem un scurt popas, apoi traversam valea pe canopy walk si prêt de cateva sute de metri suntem suspendati in jungla, admiram peisajul si ascultam pasarile care canta. In jurul nostru sunt arbori imensi care ne arata ce vitaliate are natura.
Traseul este bine semnalizat si ajungem fara dificultati la capatul traseului in soseaua. De aici pana la Damai Beach mai avem putin de mers. A fost distractiva mica noastra excursie ! Mai ales ca nu am intalnit nici un turist pe tot traseul. In restul zilei stam la piscina. 
XIV.SARAWAK CULTURL VILLAGE
Una din atractiile turistice de baza in Sarawak sunt longhouses sau casele lungi ale triburilor. Se organizeaza excursii la care urci pe rau cu barca si vizitezi triburile la ele acasa sau daca n-ai chef vizitezi pur si simplu centrul cultural, un muzeu pe viu, in care pricipalele grupari etnice locale sunt prezentate publicului in longhouseurile lor cu obiceiurile si preocuparile lor zilnice. Toate acestea sunt dispuse in jurul unui lac si rand pe rand intri in lumea iban sau orang-ului. In plus aici este si un teatru unde de doua ori pe zi sunt spectacole cu dansuri si cantece traditionale.
Noi am ales aceasta varianta pentru ca ni s-a parut mai comoda si am avut ocazia sa ne minunam in continuare de diversitatea etnica si culturala a Sarawakului. Esti fascinat de exotismul, culorile si ritmurile care te inconjoara.
Conceptul de centru cultural este raspandit in Malaezia, in statele importante din federatie se gaseste cu siguranta un asemenea centru care te familiarizeaza cu specificul zonei pornind de la obiceiuri, infrastructura, mestesuguri si cultura. Centrul cultural sintetizeaza pentru turisti tot ce e mai important si in plus se gasesc toate explicatiile necesare, basca spectacole gratuite. Noi am vazut in Sarawak mai multi turisti malay decat vestici, semn ca ei isi viziteaza tara si sunt interesati de diferentele culturale. La acest centru au avut o idée draguta, la intrare fiecare turist primeste un pasaport care este vizat la vizitarea fiecarui obiectiv, fiecare apartind altui trib, deci alta “tara”.
9.1.Bidayuh
Periplul nostru incepe in satul Bidayuh. Dar pana sa ajungi in satul lor trebuie sa trecem un pod traditional. Bidayuhi reprezinta 8,4% din populatia localizata in westul Sarawakului si au sate in zonele de deal si munte. Constructiile bidayuh sunt ingenioase cu structuri trainice din lemn si au metode ingenioase de alimentare cu apa. Pentru paza exista separat o constructie rotunda ridicata de la sol pe stalpi de bambus si invelita toata cu frunze razboinicii se adunau si pazeau satul si teritoriul, privind prin mici ochiuri mobile care se ridicau.
Pe pereti sunt scuturi si sulitele traditionale. Mastile erau purtate de razboinici pentru a infricosa dusmanii.
Inauntru era si un batran iban in costum traditional si totul era asa de veridic incat ne asteptam din moment in moment sa ne vajie o sageata pe la urechi si sa auzim tipete si strigate de victorie.
9.2.Iban
Ibanii sunt grupul etnic cel mai bine reprezentat avand cca 40% din populatie si sunt fosti canibali si vanatori de capete. Spunem fosti pentru chiar speram sa fie asa, sa nu mai consume sangele si inima vanatului uman pe care il decapitau si-i mumificau capul. Exista si azi capete umane insirate, dar fotografierea lor este interzisa. Asa ca am fotografiat tot ce ne-a permis seful de trib care ne-a intampinat. Protocolar ne-a vizat pasapoartele si apoi ne-a aratat mastile si simbolurile iban. Seful era ales si avea cea mai buna recolta de capete mumificate.
Ne-a aratat longhouse-ul care e compus din camere insiruite in care stateau familiile componente ale tribului, bucataria si sala comuna in care se adunau sa discute, sa socializeze. Aici se puneau arcurile si sagetile in cui, aici era altarul pentru ofrandele zeilor si tot aici se canta si dansa. Arborele vietii simbolic e atarnat de un stalp.Costumele pline de culori vii ale ibanilor sunt sugestive, in plus seful de trib poarta clopotei lagati de gamba ca sa-si faca simtita prezenta.
Ibanii sunt talentati la mestesuguri si la agricultura, vechile sate erau autosustenabile, nefiind nevoiti sa cumpere din afara tribului.
Micul sat chinezesc consta dintr-o ferma agricola unde se prelucra piperul in principal alaturi de orez si legume. Interiorul este mai generos decat a celorlalte sate, semn de prosperitate a chinezilor. La loc de cinste e masina de piper, sculele agricole si piatra de macinat faina. In fiecare casa chinezeasca este un un altar confucianist. Chinezoaica care ne prezinta casa e vorbareata si ne explica totul in amanunt si e uimita cand aude ca suntem din Romania.
9.4.Malay
Malay s-au stabilit cu mult timp in urma in Sarawak si reprezinta 25% din populatia statului. De fapt malay au emigrat din Insula Sumatra si au intemeiat asezari langa orasul care atazi este Kuchingul. Dialectul malay de aici difera de cel de pe peninsula unde se vorbeste Bahasa Malay si are numeroase cuvinte comune cu gruparile entice principale si cu Brunei. Ei locuiau in general in apropriarea raurilor sau pe malurile marii ocupatia de baza fiind pescuitul.
O alee umbrita ne conduce spre asezarea malay care e cocotata la inaltime. Toata constructia e din lemn si admiram pentru a nu stiu cata oara cat de impecabil lucreaza malay in lemn. La intrare sunt cateva paravane din lemn tropical excelent sculptate. Aici locuitorii casei sunt la masa de pranz asa ca vizitam pe rand salonul elegant, sala de primire si dormitorul. Plecam pe neobservate sa nu le stricam pofta…
9.5.Melenau
Melenau sunt primi locuitori ai Sarawakului. Ei nu s-a identificat ca fiind “melenau” decat din sec XX, pana atunci isi spuneau “a-likou”, adica oamenii raurilor. Legenda spune ca sultanul din Brunei i-a botezat “melenau”.
Melenau au longhouseuri respectabile la care chiar si nivelul de la sol prezinta o igenioasa structura de lemn si tipic urci o scara care conduce la nivelul principal unde la loc de cinste troneaza camera de vindecare unde samanul primea si vindeca locuitorii. Casa mai are cateva interioare si obiecte interesante.
9.6.Penan
Penan sunt printre ultimele popoare aborigene nomade care si-au pastrat traditia. In general vanatori iscusiti hoinareau din loc in loc in cautarea vanatului. Dupa al doilea razboi mondial misionari “i-au asezat”, convertindu-I de la animism la crestinism. Erau specialisti in plante vindecatoare si croitorie din pieile de animale vanate.
Deja caldura este greu de suportat asa ca bucuram cand ajungem la longhouse si casa de langa rau a penanilor. E racoare si placut. Ne stampilam singuri pasaportul si vizitam camera modesta. Se pare ca toata lumea s-a refugiat de caldura prin locuri mai racoaroase.
9.7.Orang-ulu
Orang-ulu este un nume generic dat mai multor triburi Kenyah, Kayan, Klemantan, Kelabit, si Lun Bawang. Orang-ulu inseamna locuitorii raurilor de sus si sunt stabiliti in zona centrala a insulei Borneo, reprezentand 5,5 % din populatie. Atuurile lor sunt mestesugurile, impletitul cosurilor, a rogojinilor, tuburile de suflat sagetile si prelucrarea sago- un amidon extras din miezul palmierului, utilizat la diferite mancaruri.
Orang-ulu sunt recunoscuti ca fiind ospitalieri, cu maniere si in plus au infatisarea placuta. In rest populatia indigena nu se poate lauda la concursurile de frumusete…
Longhouserile orang-ulu sunt amplasate in aproprierea raurilor sunt constructii inalte solide cu un design propriu. Bineinteles accesul se face pe o scara sculptata direct din bustean.
Faptul ca sunt maiestri in tatuaje i-au ajutat sa realizeze picturi interesante si pline de semnificatii pe stalpii si peretele de la intrare. Tatuajele se fac cu truse de tatuaj pe diferite parti ale corpului de la varste fragede, aprox. 10 ani si an de an se adauga alte tautaje care marcheaza evolutia individului.Am vazut si o mica expozitie cu diverse obiecte orang-ulu.
Orang-ulu sunt recunoscuti ca muzicieni talentati, de fapt la spectacolul oferit in teatru centrului cultural am vazut dansuri traditionale fiecarui trib, exista si dansul sefului de trib si am ascultat muzica sprintara si ritmata. De fapt aici se tine in fiecare an in luna mai festivalul rainforest music festival cu participare internationala.
La final turistii sunt invitati pe scena ca la toate spectacolele vazute in Asia. Pe holul teatrului ne-au atras atentia cateva scaune sculptate.
Dupa spectacol am mancat o inghetata cam piperata la pret in restaurantul centrului si am plecat spre Damai Beach.
Maine vineri, cu parere de rau vom incepe drumul de intoarcere.
Inca inainte micul dejun ne pregatim bagajele pentru drum. La 11:45 chemam shuttle-busul statiunii si ne prezentam la receptie pentru chek-out care nu dureaza mult. La 12:30, punctual se prezinta shuttle-bus care ne va duce la Kuching, conform intelegerii de acum 10 zile.
Drumul de la Damai la Kuching a fost destul de interesant intrucat in van mai erau 2 turisti australieni veniti special la Damai intr-un tur de o zi, asa ca am beneficiat de informatiile soferului care era si ghid in acelasi timp si inca unul bun, probabil era invers era ghid si acum facea si pe soferul. Van-ul ne-a lasat din nou la Hotel Pullman, de aici imediat am luat un taxi spre aeroport (26 RM), iarasi am avut noroc, am nimerit un sofer care lucra parttime job in turism si era foarte bine documentat, stia engleza, stia de Romania, desi nu a mai intalnit romani si ne-a povestit multe despre Kuching.
La aeroport am luat avionul spre Kuala Lumpur, bineinteles am zburat cu AIR ASIA si am aterizat la terminalul 3 de curse interne, de aici am luat shutelul (2 RM/pers) pana la terminalul internationale, de fapt de aici noi urma sa mai luam un shuttle si sa mergem la Hotelul Concorde Inn din apropierea aeroportului unde vom dormi o noapte.
Hotelul este specializat in cazare de tranzit. Corpurile de cladire sunt cu un sigur nivel, semana mai mult cu un camping de casute, dar are toate facilitatile: piscina, restaurant, sali de conferinte, sali pentru intalniri de business, etc. Dupa ce ne-am cazat am iesit si am servit cina la un restaurant Indian. Aici ne-am incurcat putin cu plata, era autoservire si nu erau preturile la vedere ori noi am insistat sa platim inainte de a ne apuca de mancat, asa ca am platit 7 RM fara chitanta iar la sfarsit tot veneau alti chelneri, cum ca trebuie sa platim, unii ziceau ca 8 RM alti 9 RM, noi nu-l vedeam pe tipul caruia i-am platit, ca toti semanau intre ei, pana la urma s-a lamurit problema aveau un supraveghetor de sala care a confirmat ca am platit, confuzia s-a datorat faptului ca in Malaezia se plateste dupa ce mananci, dar nu ne-am dat seama cum sti cat va trebui sa platesti din moment ce nu se cantareste mancarea si nici nu sunt preturi, dar in mod sigur nu e harababura au ei logica si regulile lor. Se pare ca mai sunt secrete pe care vor trebui sa le descoperim in viitor.
Dupa o noapte petrecuta la hotelul de tranzit, dimineata am servit un mic dejun mai bogat decat am crezut ca va fi si am luat rapid shutelul spre aeroport, am facut bine ca am plecat cat am putut de dimineata deoarece cand am ajuns in aeroport incepea chek-inul pentru cursa Kuala Lumpur – Doha. De la KL la Doha am zburat 7 ore.
In Doha am asteptat putin pana am luat avionul spre Istanbul. A urmat inca un zbor de 3 ore jumatate. Inainte de aterizare avionul s-a rotit de vreo trei ori deasupra Istambului nimeni nu spunea nimic, pana la urma ne-au lamurit ca aeroportul e foarte aglomerat si ca avionul nostru a avut o mica intarziere asa ca i s-a tot amanat permisiunea de aterizare.
XV. ISTAMBUL
Pana la urma am aterizat cu bine pe aeroportul Ataturk si dupa ce ne-am recuperat bagajele am luat un taxi spre Little House Hotel. De data asta am nimerit un sofer care nu stia engleza si nici ne prea stia unde e hotelul. La un moment dat ne-a lasat in masina si a mers sa se intereseze, a lipsit vreo 15 minute, de am crezut ca ne-a abandonat, se facuse o coada de masini in spate si claxonau. Cand a revenit ne spunea in turceste ca e ‘’problem madam’’. Ce tot indruga turcul asta ?!, ne-am lamurit pana la urma ca nu putea merge cu masina pana la hotel pentru ca strada unde era hotelul era numai pietonala, a dat telefon la hotel si au venit doi baieti de acolo sa duca bagajele, de fapt nu era departe doar ca unuia dintre trolere (din nou) i se dislocase o rotita in avion, acesta a si fost motivul pentru care am luat taxiul, altfel am fi luat shutlebusul (Havas) pana in Piata Taksim si de acolo nu mai erau decat cca. 300 m. Oricum era deja noapte si ne-am fi descurcat greu. Hotelul e mic, camera mica si toate lucrurile parca nu erau terminate, erau fragile, iti era frica sa nu ramai cu ceva in mana, perdele au iesit din inelele de plastic cand le-am tras, vasul WC si cada se clatinau, chiuveta mica, insa pentru o zi nu am facut garagata. Am dormit destul de bine pentru ca era caldura si eram obositi. Baiatul de la receptie era atat de amabil si dornic sa te ajute ca nu am bagat in seama deficientele.
A doua zi am luat micul dejun jos la parter si interesant baiatul de la receptie ne pregatise chiar un mic dejun boieresc. Dupa ce am mancat am iesit in oras, vremea era frumoasa desi era putin frig .
Istambulul ne-a reconfirmat faptul ca este un oras frumos si cosmopolit. Aerul balcanic invaluia strazile mai mari sau pe cele inguste, pietele, parcurile si puzderia de moschei care straluceau in soarele diminetii. Aveam cca 3 ore la dispozitie sa ne plimbam. Era duminica ora 9.00 turcii abia treziti se plimbau agale pe strazi, care incotro, unii hraneau porumbeii din piata Taksim Square, alti isi lustruiau pantofii. Magazinele abia se deschideau si etalau marfa.
Am luat-o spre Piata Taksim si am coborat spre mare, stramtoarea Bosfor –Dardanele, eram in zona Besiktas si pe traseu am vazut stadionul cu acelsi nume si palatul/muzeu Dolmabahce de pe marginea marii. Am avut intentia sa-l vizitam, dar timpul era insuficient.
Am revenit in oras si ne-am plimbat pe strada Istiklal, care nu e circulata de masini, dar in schimb are un tramvai de epoca. Zona e comerciala cu multe magazine, iar pe strazile laturalnice, mici si inguste marfa e prezentata, cu tot frigul, in strada ca intr-un imens bazar. Tarabe cu peste sau fructe si magazine de dulciuri turcesti erau cateva ispite pe langa care treceai.
Cumparam cateva suveniruri si iata ca timpul a trecut. Mergem la hotel, ne luam trolerele care speram sa reziste pana acasa si luam shuttlebus Havas spre aeroport unde asteptam cursa Tarom care ne va duce acasa.
Drumul de la Istambul la Cluj a decurs fara probleme, chiar am remarcat, ca si anul trecut, ca serviciile companiei Tarom si ale aeroportului Henry Coanda s-au imbunatatit remarcabil.
Acasa bineinteles ne astepta mama/soacra si de data asta catelusul Joy. Din pacate Rex a murit anul trecut.
Ca de fiecare data am fost informati imediat despre situatia politica din tara , de data asta erau demonstratii in Piata Universitatii din Bucuresti si in alte orase din tara, deci din acest punct de vedere nu s-a schimbat nimic, de fiecare data cand am sosit, in ultimii 6 ani din excursiile noastre din Asia, am gasit in tara evenimente care contrasteaza cu linistea si armonia din Asia.
XVI. CONCLUZII
Borneo ne-a ajutat sa apreciem frumusetea, nu nunai a acestei minunate insule, ci si a lucrurilor marunte din jurul nostru. Frumusetea este in ochii privitorului, spune un vechi proverb din Asia, poate aici in Borneo ne-am relaxat si deconectat mai mult de la normalitatea zilnica si am reusit sa vedem toate lucrurile frumoase care ne inconjoara. Da, pana la urma frumusetea exista in fiecare lucru, oricat de mic, marunt si putin important, depinde numai de noi sa o descoperim.
Borneul malaezian este un exemplu de toleranta si armonie intre diverse etnii, iata ca se poate ca peste 40 de grupuri entice sa coexiste in pace si armonie cu o concurenta pozitiva intre ei.
In loc de final va spunem: VIZITATI BORNEO!
Topul tarilor din Asia, deja vizitate de noi arata cam asa :
1.Indonezia - tara surprinzatoare
2.Thailanda – tara oamenilor zambareti
3.Sri Lanka -tara peisajelor deosebite si a oamenilor linistiti
4.Insula Borneo-locul naturii virgine si a oamenilor care traiesc in armonie
5.Malaezia - tara verde si a oamenilor discreti
6.Cambodgia – tara 1 dolar si a oamenilor prietenosi
7.Vietnam - tara frumusetii ascunse si a oamenilor agitati
8.Singapore - tara curateniei si oamenilor constinciosi
9.Hong Kong -tara businessului si a regulamentelor
Cristina si Dumitru
Cluj Napoca
05.02.2012
Postări
